Continental investește 100 de milioane de euro într-o nouă fabrică la Debrecen

Data:

Ungaria își confirmă încă odată statutul de hub regional pentru industria auto, după ce gigantul Continental a pus în luna septembrie piatra de temelie pentru o nouă fabrică unde va produce, printre altele, schimbătoare de viteză automate, unităţi de control electronice şi senzori pentru o gamă largă de autoturisme.

La doar 60 de kilometri de Oradea, Continental a decis să investească nu mai puțin de 100 de milioane de euro într-o nouă unitate de producție, la Debrecen, compania începând deja recrutarea de personal. Vor angaja, în principal ingineri electronişti, ingineri mecanici şi ingineri tehnologi, dezvoltatori de software dar şi specialişti în robotică. În noua unitate de producție, vor lucra 450 de persoane. O treime dintre angajaţi vor avea studii superioare, iar două treimi vor avea studii medii.

Investiţia a primit un sprijin consistent din partea statului, în valoare de 10,6 miliarde forinţi (aprox. 151,4 milioane lei), guvernul ungar având un plan foarte ambiţios pentru Debrecen și anume să devină nu doar un centru al industriei auto, ci pe termen mediu, dar chiar şi pe termen scurt să devină o a doua capitală a ţării în oricare domeniu al vieţii. Magyar Levente, secretar de stat în cadrul Ministerului ungar al afacerilor externe şi al comerţului exterior, spune că noua fabrică este doar un alt pas în această strategie în care un loc cel puțin la fel de important îl are aeroportul din Debrecen, despre care Levente spune că se dorește să devină cel mai important din regiune, aeroportul cu cea mai mare cifră de afaceri.

Lukas Juranek, coordonatorul fabricii Debrecen, a declarat că cel mai important pentru ei este forţa de muncă locală cu înaltă calificare, pentru asigurarea căreia au stabilit deja o bună relaţie cu Universitatea din Debrecen şi cu Centrul de formare profesională locală.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Semnătura electronică calificată, utilizată și în sistemul RO e-Factura, obligatoriu de utilizat de la 1 iulie

Începând cu 1 iulie 2022, furnizorii de produse cu risc fiscal ridicat, comercializate în relația B2B, dar și operatorii economici care desfășoară activități economice în relația cu statul, B2G, vor fi obligați să emită facturile fiscale prin sistemul pus la dispoziție de Ministerul Finanțelor, RO e-Factura.

Cum obţin online şi folosesc în SPV semnătura electronică calificată? Paşii de urmat, în detaliu

În cazul optării pentru un certificat calificat de semnătură electronică emis de certSIGN – pe token sau în cloud– beneficiaţi de obţinerea 100% online a acestuia, prin identificare video la distanţă auditată şi certificată ca fiind echivalentă cu prezenţa fizică.