Preşedintele Klaus Iohannis se află într-un trend pozitiv în opţiunea românilor privind încrederea în personalităţi, iar Armata este instituţia în care ei au cea mai mare încredere, potrivit Barometrului de Opinie Publică al României lansat luni.

Barometrul a fost realizat de Academia Română, LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”.

Datele au fost culese în perioada 12 aprilie – 3 mai 2019, iar la sondaj au participat 1.050 de persoane cu vârste de 18 şi peste 18 ani.

Klaus Iohannis a fost ales de 41% dintre repondenţi, preşedintele aflându-se într-un trend pozitiv, după cum au spus specialiştii. 

Gabriela Firea s-a clasat pe locul al doilea, cu 25,2%, urmată de Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, cu 22,3%, Victor Ponta, cu 22,1%, şi Călin Popescu Tăriceanu, cu 21,8% dintre opţiuni.

Distanţa considerabilă dintre preşedintele Iohannis şi următorul clasat este explicată de „autoritatea funcţiei, de semnificaţia pe care o are funcţia lui, dar şi de acţiunea preşedinţiei din ultimele şase luni. Constatăm că trendul de încredere pe care se află preşedintele Iohannis este unul pozitiv”.

Cât priveşte instituţiile, Armata ocupă primul loc, cu 67,9%, urmată de Biserica Ortodoxă Română, cu 56,8%, Academia Română, cu 45,5%, Poliţia, cu 41,6%, Presedinţia, cu 41,2%, Banca Naţională a României, cu 36%, Primăria, cu 35,1% şi Presa, cu 27,3%.

Oamenii au cea mai mică încredere în partidele politice, doar 8,9% dintre cei care au participat la sondaj alegându-le ca instituţii de încredere. Parlamentul a fost ales în proporţie de 9,8%, iar Guvernul, de 12,4%.

Începând cu acest an, Academia Română va lansa Barometrul de Opinie Publică al României primăvara şi toamna.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.