fbpx
12.7 C
Cluj-Napoca
AcasăPOLITICĂFost prefect de Bihor, membru PSD de 17 ani, a trecut la...

Fost prefect de Bihor, membru PSD de 17 ani, a trecut la ProRomânia

Publicat în

spot_img
spot_img

Fostul prefect Claudiu Pop, membru al PSD de 17 ani, şi-a anunţat marţi înscrierea în Partidul PRO România, în cadrul conferinţei de presă la care a participat şi liderul naţional al formaţiunii, Victor Ponta.

„L-am convins o dată, acum 17 ani, să vină la Tineretul Social-Democrat, îl conving azi pentru a doua oară şi i-am promis că e ultima oară, că n-am făcut PRO România ca să ne întoarcem la PSD. Îmi pare rău de PSD, dar fiind confiscat de un grup infracţional organizat, nu cred că are un viitor, de atât timp merg într-o direcţie anti-europeană, anti-dezvoltare, anti-democratică”, a afirmat Victor Ponta.

Din 2002 în PSD, Claudiu Pop a afirmat că după ce a fost schimbat din funcţie în urmă cu doi ani, nu a plecat din partid, şi-a plătit cotizaţia, dar nu a mai fost invitat la nicio şedinţă.

„Chiar am mers la o conferinţă judeţeană (a PSD Bihor, n.r.) pentru că m-au chemat primarii, dar au reuşit să facă aşa încât să nu-mi dea cuvântul”, a mai afirmat fostul prefect.

Anunţul lui Claudiu Pop a fost făcut, marţi, cu ocazia unei vizite electorale în Bihor a candidaţilor PRO România pentru alegerile europarlamentare. Alături de Victor Ponta s-au aflat comisarul european Corina Creţu, fostul ministru al Agriculturii Daniel Constantin şi fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu. Ei au participat la o întâlnire la Oradea cu peste 400 de membri ai Pro România. 

Redactia

Articole recente

Dominic Fritz: Am semnat parteneriatul cu IFC, divizia de dezvoltare a Băncii Mondiale pentru un nou spital municipal la Timișoara

Dominic Fritz face primul pas pentru construirea unui spital nou în Timişoara

ADR Centru a lansat proiectul pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale din învățământul primar și secundar obligatoriu

Peste 16 milioane euro sunt alocați pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale

Consilierii locali din Târgu Mureș au aprobat proiectul reamenajării străzii Bolyai

Scopul proiectului este de a încuraja mobilitatea bazată pe mersul pe jos, cu bicicleta, diminuarea traficului rutier, reducerea congestiei în zona centrală, îmbunătățirea condițiilor de trafic

Directorul general al Teatrului Național din Timișoara, Ada Hausvater, distinsă cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler

Decretul nr. 55 din 15 ianuarie 2024, emis de președintele României cu prilejul Zilei Culturii Naționale, consfințește acordarea acestui prestigios titlu Adei Hausvater, „în semn de înaltă apreciere pentru meritele importante în aducerea dramaturgiei românești și a Teatrului Național Mihai Eminescu în prim-planul culturii europene, pentru dezvoltarea prin arta dramatică a spiritului civic și democratic în Timișoara”, subliniind, de asemenea, dubla sa calitate de regizor și manager de teatru.

Mai multe articole de același fel

Korodi Attila: Miercurea Ciuc devine un centru regional puternic al formării duale

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a semnat astăzi, la București, contractul de finanțare în valoare de 121,67 milioane de lei pentru consolidarea învățământului dual și renovarea campusului școlar din Toplița-Ciuc. Valoarea sprijinului extern obținut prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se apropie de 100 de milioane de lei.

Director CNAIR: Joi, la ora 15.00, se deschide Drumul Expres care asigură legătura dintre Centura Oradea şi A3

Directorul general al CNAIR a precizat că, în viitor, acest sector de drum se va adăuga drumului expres Arad -Oradea pe coridorului de mare viteză care va asigura legătura rutieră între Marea Baltică- Marea Neagră şi Marea Adriatică.