fbpx
18.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSOCIALUn copac uriaş, de 6,6 tone, a fost salvat de la tăiere...

Un copac uriaş, de 6,6 tone, a fost salvat de la tăiere de angajaţii Spitalului Timişoara

Publicat în

spot_img
spot_img

Un arbore de Tisa de 6,6 tone, aflat în parcarea Spitalului Municipal Timişoara, care ar fi trebuit să fie tăiat pentru a se realiza în acel spaţiu un buncăr pentru un aparat medical, a fost salvat de către angajaţii unităţii prin strămutarea lui într-un parc din apropiere.

Directorul Spitalului Municipal Timişoara, medicul Olimpia Oprea, a declarat că ideea de a realiza operaţiunea de strămutare a copacului îi aparţine.

„Este vorba de un arbore de Tisa, protejat, cu o greutate de 6,6 tone, 54 de centimetri diametru şi 170 de centimetri circumferinţă. Ideea a fost a mea, am zis să încercăm să facem ceva pentru a-l salva. Copacul se afla în parcarea Clinicilor Noi, iar în acel loc se va construi un buncăr pentru un accelerator liniar pentru tratamentul cancerului, care urmează să fie achiziţionat. Trebuia să începem construcţia buncărului şi atunci ne-am gândit ce putem face pentru a salva copacul. Cu o macara am ridicat copacul, care a fost dus în Parcul Botanic şi plantat pe un spaţiu care aparţine Spitalului Municipal Timişoara”, a afirmat medicul Olimpia Oprea, citată de Mediafax.

Directorul Spitalului Municipal Timişoara a precizat că arborele de Tisa a trecut cu bine peste o furtună puternică, fiind ancorat în patru puncte.

Iniţiativa reprezentanţilor unităţii medicale i-a inspirat pe angajaţii Primăriei Timişoara, care se gândesc să apeleze la aceeaşi operaţiune de strămutare în cazul unui copac de dimensiune mare aflat într-o locaţie în care se desfăşoară lucrări la drumuri.

„Pe modelul nostru, şi reprezentanţii Primăriei Timişoara speră că vor reuşi să mute copacul. Aceştia au mai multe lucrări la drumuri şi un copac de dimensiuni mari îi împiedică să desfăşoare una dintre lucrări”, a afirmat medicul Olimpia Oprea.

Articole recente

Doi morți în urma unei explozii urmate de incendiu într-un apartament din Sibiu

O explozie s-a produs duminică dimineaţă într-un apartament situat la parterul unui bloc din Sibiu, zeci de persoane fiind evacuate. În apartament au fost găsite două persoane decedate.

Templom és egyház

A Szentlélek személyekre történô kitöltetése az elsô Pünkösd után minden keresztyén jutalma.

Începe toamna astronomică

CÂND SE TRECE LA ORA DE IARNĂ

De vizitat la Cluj | Expoziție de fluturi, la Grădina Botanică

Astăzi se deschide expoziția de fluturi la Grădina Botanică "Alexandru Borza" Cluj-Napoca

Mai multe articole de același fel

Ministrul Familiei: Mamele minore care vor merge la şcoală vor primi bursă de 700 de lei

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat că mamele minore beneficiază de o bursă 700 de lei dacă merg la şcoală, iar copii acestora au prioritate pentru locuri la creşă.

Deschiderea anului universitar 2023-2024, sub genericul „StartUPT – Bun venit în Universul Politehnicii!”

Campusul Universității Politehnica Timișoara, care în acest an împlinește 100 de ani de la inaugurare, s-a animat vineri, 22 septembrie 2023, încă de dimineață, cu ocazia festivității de deschidere a anului universitar 2023-2024