fbpx
24.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI BIHORBCR, învinsă în instanţă de fraţii Micula. Soluția nu este definitivă

BCR, învinsă în instanţă de fraţii Micula. Soluția nu este definitivă

Publicat în

spot_img
spot_img

Tribunalul Bihor a respins cererile de deschidere a procedurii de insolvenţă înaintate de Banca Comercială Română împotriva celor mai importante firme din grupul controlat de fraţii Ioan şi Viorel Micula, solicitarea băncii fiind pentru recuperarea unor credite acordate companiilor şi nereturnate.

Banca Comercială Română a înaintat în octombrie 2017 instanţei orădene şase cereri pentru deschiderea procedurii de insolvenţă pentru firmele European Drinks, Rieni Drinks, Scandic Distileries, Starmill, Transilvania General Import Export şi European Food.   După dezbateri întinse pe 2 ani, completul de judecată al Tribunalului Bihor a decis, pe 6 mai, să respingă solicitările pentru neîndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege în astfel de cazuri.  

„Respinge cererea formulată de către creditorul Banca Comercială Română pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă”, se precizează în minuta hotărârii judecătoreşti care nu este, încă, motivată.  Soluţia nu este definitivă, BCR având posibilitatea să o atace, cu apel.  

Gheorghe Piperea, unul dintre avocaţii companiilor controlate de cei doi milionari bihoreni spune că soluţia este corectă. Potrivit avocatului, disputa cu BCR este una comercială, iar fiecare dintre părţi impută celeilalte nerespectarea numitor clauze contractuale. „BCR a considerat oportună pentru interesele sale introducerea unor cereri de declanşare a procedurilor de insolvenţă. Noi considerăm, însă, că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru admiterea unor astfel de cereri”, a mai spus avocatul.   

Ioan şi Viorel Micula deţin peste 50 de firme cu obiecte de activitate în industria alimentară, hoteluri şi media în cadrul cărora lucrează peste 6.000 de angajaţi. Fabricile lor de produse alimentare, băuturi alcoolice şi răcoritoare exportă aproximativ 350 de sortimente în peste 20 de ţări (inclusiv fosta Uniune Sovietică şi statele arabe).  

În 2013, Ioan şi VIorel Micula au câştigat la Curtea de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială un proces cu statul român, obţinând despăgubiri de 200 milioane euro, pentru nerespectarea unei scheme de încurajare a investiţiilor şi a unui tratat bilateral de investiţii încheiat între România şi Suedia, cei doi bihoreni fiind şi cetăţeni suedezi. Ulterior, însă, în urma unei investigaţii amănunţite, Comisia Europeană a stabilit că o parte din daunele plătite de statul român încalcă normele UE privind ajutoarele de stat şi a obligat România să recupereze 92 de milioane euro de la beneficiari. Suma a fost recuperată doar parţial, motiv pentru care, la sfârşitul anului trecut, Comisia Europeană a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Articole recente

Începe toamna astronomică

CÂND SE TRECE LA ORA DE IARNĂ

De vizitat la Cluj | Expoziție de fluturi, la Grădina Botanică

Astăzi se deschide expoziția de fluturi la Grădina Botanică "Alexandru Borza" Cluj-Napoca

Ministrul Familiei: Mamele minore care vor merge la şcoală vor primi bursă de 700 de lei

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat că mamele minore beneficiază de o bursă 700 de lei dacă merg la şcoală, iar copii acestora au prioritate pentru locuri la creşă.

Nu-i mai satură Dumnezeu! Un președinte de Consiliu Județean prins în flagrant cu o șpagă de 1,25 milioane de lei

Banii ar fi fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii, după ce acesta i-ar fi primit în restaurant.

Mai multe articole de același fel

Protest spontan la Mina Băiţa din județul Bihor

Minerii de la Mina Băiţa, judeţul Bihor, au declanşat, joi, un protest spontan şi refuză să intre în şut, din cauză că promisiunile privind achitarea drepturilor salariale nu au fost respectate de angajator