După un proces, care a durat exact o lună, în 25 mai 1894, s-a dat sentința în procesul memorandiștilor ardeleni.

„Faţă de toţi acuzaţii condamnaţi se constată caracterul periculos al delictului de agitaţie, atacându-se valabilitatea puterii obligatorii a uneia dintre cele mai cardinale legi fundamentale ale Ungariei, a legii numite Legea Uniunii, prin care s-a decretat uniunea vechiului Ardeal cu Ungaria propriu-zisă […] Instanţa a găsit că pedeapsa aplicată acuzaţilor este în consonanţă cu gravitatea infracţiunii comise”.

Memorandumul din 28 mai 1892 a reprezentat o petiţie semnată de liderii românilor din Transilvania şi adresată în 1892 împăratului Franz Joseph. Acesta cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se numărau recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar în februarie 1867.

A fost al treilea moment major de manifestare politică și națională al românilor ardeleni, după Supplex Libellus Valachorum (1791) şi Pronunciamentul de la Blaj din mai 1868.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania