Un fake-news recent, dar circulat intens în ultimele ore în spațiul online, încearcă să acrediteze ideea că inițiatorul campaniei #șîeu, Ștefan Mandachi, ar susține un candidat independent la alegerile europarlamentare.

Redăm mai jos textul integral al postării lui Mandachi, în care acesta denunță știrea falsă.

”WTF??? De unde și până unde recomand eu un independent??? NICI GÂND! Când am făcut eu galerie vreunui candidat sau om politic? NEVER EVER! Nu sustin pe niciunul!

Pe 12 mai a venit la Suceava domnul candidat independent Simion la Primul metru de autostradă, când aveam o conferință. Atunci l-am văzut pentru prima dată în viața mea. A stat două minute pe ceas, am făcut o poză cum fac cu toți musafirii de la ”autostradă” și a plecat. Habar nu aveam că vine acolo și nici nu l-am recunoscut în primă fază.

Erau și martori care pot să confirme. 

NU RECOMAND ȘI NU SPRIJIN NICIUN CANDIDAT ȘI NICIUN PARTID. În documentarele și conferințele mele am poze cu nenumărați politicieni și candidați, dar sunt COMPLET APOLITIC și nu sprijin pe nimeni!

Recomand doar să voteze România masiv pe oricine vrea! Orice culoare politică, roșu, galben, albastru, crem, mov, alb perlat, negru cu pătrățele, fosforescent, invizibil!

Ceea ce mă enervează este că articolul a apărut FIX CU O ZI ÎNAINTE DE ALEGERI și este și SPONSORIZAT! Aveam mai multe poze cu toții, dar a ales una în care să simuleze că am bătut palma! 

Titlul e complet fals, apoi în articol scrie mișelește jumătăți de adevăr!

Este postat și pe un site de știri cu 1 like, care e limpede că a fost construit special pentru articolul ăsta!

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.