Alianţa 2020 USR PLUS a obținut 64% din voturi în Noua Zeelandă, prima țară unde alegerile europarlamentare s-au încheiat și toate cele 169 de voturi exprimate au fost deja numărate.
Pe locul al doilea, la mare distanță, s-a clasat PNL cu 17%, urmat de PSD cu 6%, au precizat surse politice.
Noua Zeelandă e prima ţară în care s-au deschis urnele de vot pentru români, fiind şi prima unde s-a terminat programul de votare şi numărătoarea buletinelor de vot.
După aceasta ţară ar urma să se finalizeze întreg procesul şi în Australia.