Mircea Hava – primarul municipiului Alba Iulia – și Gheorghe Falcă – primarul municipiului Arad -doi dintre cei mai performanți edili ai României, vor merge să susțină, din partea Partidului Național Liberal, interesele tuturor cetățenilor români în Parlamentul European, scrie caleaeuropeana.ro
Partidul Național Liberal (PNL) a obținut un scor de 27,8 % în alegerile europarlamentare, potrivit numărătorii a 98% dintre voturile din secțiile de votare de la nivel național și a 74% din voturile din diaspora, la ora 8.30, plasaând formațiunea politcă liberal pe primul loc în topul rezultatelor obținute în urma scrutinului de duminică, 26 mai.
La nivel regional, în vestul țării, PNL a avut parte de o susținere puternică în județele Alba și Arad, unde a obținut un procent de 46,51%, respectiv de 39,97%.
Aceste rezultate sunt cu atât mai importante cu cât principalii candidați pentru un mandat de eurodeputat pe lista PNL vin din aceste două județe.
Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, ocupantul poziției secunde pe lista PNL, și Gheorghe Falcă, primarul orașului Arad, ocupantul celei de-a opta poziție, își vor revendica, începând cu 1 iulie, odată cu instalarea noului Parlament European, fotoliile de eurodeputați.
Ambii edili se bucură de sprijin larg din partea cetățenilor din orașele pe care le reprezintă și unde au înregistrat performanțe notabile în administrația locală pe care o conduc de mai bine de un deceniu, în deplin acord cu standardele europene.

Mircea Hava este primarul Municipiului Alba Iulia, iar sub conducerea sa, administrația a absorbit 300 de milioane de euro bani europeni. Astfel, Alba Iulia s-a situat pe primul loc în topul absorbției de fonduri nerambursabile în rândul municipiilor din România. De asemenea, a coordonat proiectul Alba Iulia Smart City, susținând dezvoltarea infrastructurii inteligente, digitale și a serviciilor publice construite în jurul cetățeanului. În 2018, revista Forbes a apreciat activitatea lui Hava ca primar, situând Alba Iulia între primele 10 orașe ale României.

Gheorghe Falcă este primarul municipiului Arad din anul 2004. Din această calitate, Falcă este membru al Comitetului European al Regiunilor, participând la formarea politicilor la nivel european. Ca primar al Aradului, Gheorghe Falcă a reușit să dezvolte și să modernizeze orașul și a realizat cea mai mare investiție finanțată din fonduri europene din învățământul românesc.