fbpx
1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSTIRI EXTERNEIl Giornale: Papa Francisc se opune "scopurilor selective" ale amniocentezei

Il Giornale: Papa Francisc se opune „scopurilor selective” ale amniocentezei

Publicat în

spot_img
spot_img

În reflecția sa de sâmbătă, care priveşte bioetică în multiplele sale aspecte, Papa Francisc s-a axat pe avort, dar și pe „scopurile selective” ale anumitor tehnici medico-sanitare, scrie Il Giornale citat de Rador. Pontiful consideră că întreruperea voluntară a sarcinii nu poate fi niciodată o soluție căutată de oameni. De asemenea, Sfântul Părinte şi-a exprimat şi poziţia vizavi de amniocenteză.

Conform celor raportate în cotidianul ‘Il Messaggero’, pentru episcopul Romei, această procedură ar trebui evitată atunci când este efectuată pentru a verifica starea de sănătate a copilului nenăscut. Cuvintele pe care fostul arhiepiscop de Buenos Aires le-a pronunţat în timpul ședinței cu cei care au participat la evenimentul „Yes to life”, o întâlnire organizată de o Dicasterie a Sfântului Scaun, sunt următoarele: „Viața umană – a spus Jorge Mario Bergoglio – este sacră și inviolabilă, iar utilizarea diagnozei prenatale în scopuri selective trebuie să fie puternic descurajată, deoarece este expresia unei mentalități eugenice inumane care refuză familiilor posibilitatea de a-şi primi, de a-şi îmbrățișa și a-și iubi copiii mai fragili”. 

Pe scurt, examinarea condiției persoanei care urmează să se nască prin obținerea probelor biologice aparține sferei eugeniei atunci când această evaluare constituie anticamera unei selecții între cei care au dreptul să se nască și cei care nu au acest drept.

Redactia

Articole recente

Primul audio ghid al Complexului Muzeal Arad va fi lansat odată cu redeschiderea Pinacotecii

Noul spaţiu extins al Complexului Muzeal Arad, unde sunt expuse lucrări din colecţia de pictură europeană a muzeului (a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi început de secol XX), va fi redeschis la 1 martie

Mascații au intrat peste un bărbat din Reşiţa, apoi și-au dat seama că au greșit adresa

Bărbatul spune că l-au luat din somn, i-au speriat copilul și i-au pus pistolul la cap. Apoi au zis că au greşit adresa

1978, producția Teatrului Maghiar din Timișoara, deschide lista nominalizărilor UNITER pentru Cel mai bun spectacol

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara anunță cu bucurie că spectacolul său - „1978”, în regia lui Tomi Janežič, a fost nominalizat la două  premii ale Uniunii Teatrale din România

Guvernul a aprobat Normele de aplicare a legii privind sistemul public de pensii 

Normele fac parte din proiectul amplu asumat de către Guvern de a recalcula toate pensiile din sistemul public în spiritul echităţii, contributivităţii şi stabilităţii în muncă

Mai multe articole de același fel

Miting de amploare la Budapesta împotriva lui Viktor Orbán

Zeci de mii de oameni au protestat vineri la Budapesta, la cel mai mare miting împotriva lui Viktor Orbán de ani de zile, după ce o grațiere într-un caz de abuz sexual de către fostul președinte Katalin Novák a stârnit agitație și a dus la demisia acesteia.  

Preşedinta Ungariei, Katalin Novák, a demisionat

Și fostul ministru ungar al justiţiei, Judit Varga, se retrage din viaţa publică, și renunţă la mandatul său din Parlamentul Ungariei şi la poziţia sa de cap de listă pentru alegerile pentru Parlamentul European.

Amenda usturătoare primită de un șofer român în Ungaria

Şoferul şi proprietarul unei furgonete înmatriculate în România care a circulat pe autostrada M5 din Ungaria cu o suprasarcină care a depăşit două tone au primit o amendă foarte mare