Grupul de cercetători Trianon 100 ai Academiei de Ştiinţă Ungare (MTA), în colaborare cu István Dékány, autorul cărţii ”Orfanii Trianonului„ a publicat, în cadrul programului Elan (Lendület), o bază de date cu peste 15 mii de nume ale celor care au sosit, între 1918 şi 1928 în Ungaria. Pe lângă numele lor, baza de date mai cuprinde adresa de provenienţă, ocupaţia şi localitatea în care au ajuns, toate acestea fiind şi câmpuri de căutare ale registrului online.
Autorul şi cercetătorii au alcătuit lista din recensămintele oficiale ale vremii, documentele căilor ferate păstrate în Arhivele Naţionale ale Ungariei, alte materiale de arhivă, articole din presa locală, precum şi în baza ziarului Erdélyi Hírek (Ştiri din Transilvania), care a documentat sosirea refugiaţilor între 1920 şi
1921. Chiar dacă aceşti 15 mii de oameni sunt doar o fărâmă a sutelor de mii de refugiaţi ai Trianonului, este un pas important pentru cunoaşterea trecutului – se arată în comunicatul de presă al Academiei de Ştiinţă Ungară (MTA).
Cei 400-420 de mii de refugiaţi au fost cazaţi, cel mai adesea, în grupuri, în barăci, şcoli, cazărmi ca mai apoi statul ungar să le construiască cartiere noi în Budapesta sau în marile oraşe din provincie, cum ar fi cartierele Pongrác sau Vay din capitala Ungariei. În acea perioadă, şi chiar mai târziu, au fost denumiţi “locuitorii vagoanelor”, deşi doar o mică parte din ei, circa 12-14 la sută, a locuit pentru o perioadă mai lungă de timp în garniturile din gări sau în vagoanele dezafectate plasate pe şine secundare în gările din Budapesta şi provincie.
Despre acest grup de refugiaţi nu a fost încă alcătuită o analiză atotcuprinzătoare a istoriei sociale, dar în baza documentelor descoperite acum, marea lor majoritate erau funcţionari publici de nivel statal, judeţean sau local sau angajaţi ai unor instituţii de stat, care au fost nevoiţi să părăsească teritoriul anexat ţării vecine Ungariei. Pe listă apar cu preponderenţă localităţi de provenienţă care au fost importante noduri rutiere sau feroviare, precum Simeria (Piski) din Transilvania sau Zilina (Zsolna) din Slovacia.
Statistica oficială arată că 350 de mii de persoane au fost trecute în evidenţe ca refugiaţi, din care 60 la sută proveneau din Transilvania şi Estul Ungariei, pierdute în urma Tratatului de la Trianon. În baza de date publicată acum primul sosit a fost înregistrat la începutul lui 1918 , iar ultimul în 1928, cei mai mulţi sosind înainte de finele anului 1920, când Guvernul Ungariei de atunci a înăsprit drastic condiţiile mutării, mai târziu sosind în anii ’20 în permanenţă grupuri repatriate, dar în număr tot mai mic.
Baza de date poate fi consultată pe pagina: http://trianon100.hu/menekultek