Un video amatoricesc despre ocuparea regiunilor Cernăuți și Odesa de către România în 2022 este cel mai recent articol provocator din mediul online. Rusia pare a fi în spatele acestui video creat special pentru a tensiona relațiile dintre cele două țări.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

Potrivit procurorului militar general al Ucrainei, materialul video „Războiul româno-ucrainean 2022” a fost publicat pe YouTube la data de 26 mai. Potrivit acestui clip, România ocupă Odesa și Cernăuțiul pentru a apăra cetățenii săi de conflictul ruso-ucrainean. Procurorul militar general, Anatoli Matios a declar că va introduce acest material în lista crimelor de atentat la integritatea teritorială a țării.

Presa din Ucraina menționează că acest video a fost creat special pentru a tensiona relațiile bilaterale, unii experți au declarat că astfel de provocări informaționale sunt în stilul Moscovei.

Potrivit analistului politic Dorin Popescu, președintele Asociației „Casa Mării Negre” din Constanța, apariția acestui film video cu un profund conținut provocator are rolul evident de a șubrezi actuala relație bilaterală româno-ucraineană. Un interes direct pentru șubrezirea acestei relații îl are Kremlinul, însă există și forțe oculte din vecinătatea României care manifestă un interes indirect de discreditare a acestei relații. În momentul de față, în Ucraina se desfășoară campania electorală pentru alegerile parlamentare anticitate (planificate a se desfășura la 21 iulie a.c.), iar mulți actori ucraineni sunt interesați de reluarea mesajelor și narativelor naționaliste, în special a celor privind iminența unor agresiuni externe. Apariția acestui film video poate fi corelată și cu recente dezbateri și măsuri adoptate de Budapesta privind zona de frontieră cu România (posibile roluri suplimentare ale Gărzii civile din Ungaria, ai cărei membri vor ajuta poliţiştii unguri şi vor patrula alături de ei în scopul apărării graniţei Ungariei cu România, pe secţiunea dintre Kiszombor şi Nagylak – mesaj transmis astăzi de către transmite Agenția maghiară MTI, citând o informare a Uniunii Gărzii Civile a Judeţului Csongrád). Mesajele subliminale ale filmului video respectiv vizează atât Rusia (iminența unei noi invazii în Ucraina),  cât și România (presupuse interese comune cu cele ale Kremlinului sau chiar presupuse complicități ruso-române pe tema încălcării suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei).  Acțiuni provocatoare de acest gen împotriva României (dezinformare, război informațional etc.) au mai existat în ultimii ani. Totodată, surprinde reacția extrem de dură a procurorului militar principal al Ucrainei, Anatoli Matios, reacție care ar putea avea în subtext conotații politice interne, potrivit analistului de la Constanța.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.