Cea de-a XII-a ediție a Târgului de Carte „Alba Transilvana” și-a deschis porțile astăzi, la Alba Iulia, acesta fiind cel mai important eveniment cultural dedicat cărții din județul Alba. Pe parcursul a trei zile, vor fi numeroase lansări și prezentări de carte, conferințe, concerte, expoziții de artă, lecturi interactive, recitaluri de muzică și poezie, precum și evenimente multiart.
La această ediție participă peste 50 de edituri la ale căror standuri se vor putea găsi toate noutățile editoriale din acest an din România, cărți de specialitate, dicționare, literatură și cărți pentru copii. Organizatorii au pregătit peste 40 de evenimente pentru adulți și peste 20 de evenimente pentru copii. Participă personalități marcante, scriitori, artiști, autori, editori, traducători, critici, animatori, iar intrarea este liberă la toate evenimentele.
Copiii, tinerii și adolescenții sunt invitați să participe la ateliere, concursuri, dezbateri și întâlniri cu personalități într-un adevărat carusel al lecturii și creativității. Târgul de Carte „Alba Transilvana” este însoțit într-un ton optimist de ediția a X-a a Festivalului Internațional de Literatură „Alb-Umor” (7-8 iunie).
Pentru iubitorii de muzică bună, prima zi a târgului de carte vine cu o supriză inedită – proiectul ”Memorabilia” al muzicianului Nicu Alifantis. ”Memorabilia” este titlul turneului excepțional pe care Nicu Alifantis l-a gândit ca pe o călătorie emoționantă în muzica de teatru, muzică pe care a scris-o de-a lungul anilor pentru spectacolele unora dintre cei mai importanți regizori români. Evenimentul va avea loc în data joi, 6 iunie, cu începere de la ora 19.00, la casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.
De asemenea, sâmbătă, 8 iunie, de la ora 11.00, la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia va avea loc Gala Poeziei Românești Contemporane – Lista lui Manolescu, în cadrul căreia vor susține recitaluri de poezie cei mai însemnați poeți ai momentului.
Se pare că și președintele Klaus Iohannis va vizita standurile cu cărți de la Târgul de Carte ”Alba Transilvana” în cursul zilei de mâine, apoi își va lansa – în Sala Mică a Casei de Cultură a Sindicatelor – cea mai recentă carte, ”EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”. Imediat după lansarea cărții, în jurul orei 18:00, Președintele României va participa la deschiderea festivalului Alba Fest 2019, la poarta a IV a Cetății Alba Carolina, unde va avea loc o reprezentație a Gărzii Apulum.