Am avut recent o controversa relativ lunga pe tema Papei cu Andrei S., un FB friend de loc din Hunedoara ca si mine. Dupa aceea, in ora de alergat la gym, mi-au revenit in minte (fara sa vreau) unele crampeie din postari. Pe scurt, controversa noastra a fost despre intrebarea daca actiunile Papei (inclusiv vizita sa din tara) sunt dezinteresate, sau daca el urmareste mai ales promovarea interesului bisericii catolice in lume. Este sau nu ceea ce face el doar un ambalaj foarte convingator si carismatic pentru niste scopuri mult mai pragmatice si mai lumesti?
Insa in esenta cred ca controversa noastra a fost despre daca poti sa ai incredere in Papa, sau nu. Eu fiind cel care are incredere in el, Andrei S. cel care nu are. La un moment dat in timpul schimbului nostru de pareri, am scris – nu stiu de unde, ca nu vreau sa traiesc intr-o realitate in care nu am incredere in nimeni si in nimic.
Ca om, am de ales intre doua moduri de a intelege ceea ce ma inconjoara: a crede ca exista o explicatie marunta si un interes egoist in orice, urmata de o atitudine a mea de neincredere si cinism. Sau a crede ca exista dorinta unora, este drept – nu foarte multi, de a face lucrurile mai bune pe lumea asta, urmata de o atitudine a mea de incredere si optimism.
Studiile sociologice au demonstrat ca prima abordare are un risc de esec mai scazut, a doua insa poate declansa energii creatoare nebanuite, dar in acelasi timp poti cade usor drept fraier, pentru ca cineva poate sa-ti speculeze speranta.
Cu toate ca stiu toate acestea, inclusiv le-am studiat teoretic, este choice-ul meu rational de om de a crede ca exista cei care vor ca lucrurile in lume sa fie mai bune. Iar unul din ei, cred eu, este Papa.
Unul din actualii mei doctoranzi de la universitate il cunoaste personal pe Papa Francisc. Corespondeaza cu el, iar acesta l-a invitat acum un an la Vatican. A locuit in hotelul Vaticanului, impreuna cu cardinalii, si au luat impreuna micul dejun. Au discutat destul de mult de tehnologie si calculatoare, Papa fiind cel care a intrebat si a ascultat. Cand s-au despartit, Papa s-a rugat pentru si cu doctorandul meu. Am vazut pozele de-atunci. Inainte de asta, au avut o corespondenta periodica, dupa ce doctorandul meu i-a trimis analiza lui personala la cateva din scrierile Papei.
I-am descris episodul acesta lui Andrei S. pe parcursul controversei noastre, caci in fond de ce si-ar pierde timpul Papa cu un doctorand necunoscut, daca este interesat doar in promovarea intereselor bisericii sale? Oare cati din politicienii locali din tara ar fi raspuns cuiva care le-ar fi criticat ceea ce ei au scris?
In 2014, am scris un email unei deputate liberale din Hunedoara, actualmente senatoare, intreband-o daca exista o posibilitate legala de a dona doua laptop-uri unei scoli in varf de munte, din judet, fara a plati taxe vamale. Absurditatea situatiei era ca taxele vamale erau mai mari de cat platisem aici pentru calculatoare. Nu mi-a raspuns nici pana in ziua de astazi. Si cand acesta sunt exemplele cotidiene, pe care le vezi si le traiesti, cum pot sa nu am incredere in Papa?
Interesant, mi-a venit in minte tot in timpul orei de la gym, ca intr-o situatie similara de acordare neconditionata de incredere, am avut si eu aceeasi reactie ca Andrei S. Cand vine vorba de regalitate si de regele Mihai, fie-i tarana usoara, eu sunt cel care nu am avut incredere – pentru ca nu inteleg cum un rege si monarhia pot rezolva problemele structurale ale Romaniei.
Sa zicem, de exemplu, cum poate regele sa faca industria romaneasca mai creativa? Sau universitatile romanesti mai profesioniste?
Dar dincolo de exemple, in esenta vorbim de acelasi lucru, acordarea increderii neconditionate, atat in cazul Papei cat si a regelui. Intr-un caz am incredere neconditionata, iar in altul nu am, desi nu cred ca stiu mai mult despre unul de cat despre altul. De ce aceasta diferenta? De ce ii dau incredere neconditionata Papei, insa nu i-am dat-o si regelui Mihai, fie iertat.
Raspunsul meu este ca cred ca Papa ma ajuta sa incerc sa become a better person. Chiar si recent am avut de facut a personal choice intre doua alternative importante, ambele logice, ambele legale, doar ca fiecare reprezenta o anume perspectiva asupra vietii. In astfel de situatii, am simtit intotdeauna ca you need to dig deeper, you have to go to your core values. Insa cand poate nu ai asa incredere mare in your core values, ai nevoie sa folosesti un model drept sprijin. Ei, pentru mine destule din actiunile Papei au fost reazeme morale, inclusiv fraza „Who am I to judge gay people?” – care pentru mine a devenit in timp o cheie de bolta in cum trebuie tratata diversitatea umana. … Am sa sumarizez doua situatii concrete.
Deseori in viata, am avut de ales intre a ma concentra pe mai mult sau a ma concentra pe detalii, pe mai putin. Cand ne-am cumparat casa, de aceeasi bani, am avut de ales intre o casa mai mica pe un teren mai mare, sau invers, o casa mare pe un teren mai mic. Ce sa alegem? Mi-am spus ca pentru mine nu este asa de important sa am foarte mult, cat mai ales ca ceea ce am sa fie foarte bine pus la punct si intretinut meticulos. Nemteste.
Daca ne cumparam o casa mai mica, ceea ce am si facut pana la urma, vom avea suficient timp si energie sa o tinem curata si aranjata, fara sa devenim robii ei. Si intr-o curte mare, caci avem peste o suta de copaci, avem suficiente oportunitati de flori si pomi fructiferi, liliac si trandafiri. In loc de lucruri ample, multe si mari, ma intereseaza in special maruntul, specificul si detaliile.
Frumusetea si bucuria vin pentru mine din momentele simple si cotidiene, nepretentioase, dar gustate in tihna, liniste si pe-ndelete. Cumva, asta se leaga in mintea mea de poza in care Papa se apleaca sa dea “mana” cu un caine negru. Zambetul pe fata sa, cred eu, este exact bucuria produsa de lucrurile marunte si obisnuite.
O alta intamplare care-mi vine in minte in legatura cu Papa se refera la atitudinea fata de minoritari, respective populatia gay. Marturisesc ca pana prin anii 92-93 nu am stiut ca exista oameni gay pe pamant. La fel cum nu am stiut ca exista oameni la est de Prut care vorbesc romaneste. Abia cand s-a intamplat tragedia cu talentatul Ioan-Luchian Mihalea, am citit in ziare ca el ar fi fost homosexual. “Ce este asta, sa fii homosexual?”; “Pai, inseamna ca … “; “Cum? Stai ca nu inteleg. Dar de ce?” Am aflat atunci ca legea romaneasca, introdusa pe vremea lui Ceausescu, baga oamenii in puscarie, doar pentru ca s-au nascut gay.
Foarte rapid, “homosexualule” a devenit o insulta mai grava de cat “tiganule”. Imi aduc aminte de o cearta a lui taica-meu cu cineva, nu conteaza cine, dupa care respectivul a venit sa-si descarce nervii pe mine, “Taica-tau este un homosexual. Uita-te la el cum vorbeste.”
In primavara lui 94, am iesit prima data in Occident, tocmai in Suedia, o tara foarte liberala si protectoare cu minoritatile, inclusiv populatia gay. Intr-o dimineata, la cafeaua de la ora zece, discutia cu localnicii grupului de cercetare de la universitatea unde fusesem invitat a ajuns la persoanele gay. M-am trezit vorbind ca legea romaneasca ii pedepseste cu inchisoarea si ca eu cred ca este o lege buna. A urmat o tacere lunga si oameni care se uitau nedumeriti unii la altii.
Au trecut de atunci peste douazeci si cinci de ani, iar convingerile mele s-au schimbat cat se poate de radical. Printre prietenii nostrii buni, avem si o familie gay care au infiat doi bebelusi. O familie splendida. Anul trecut, cand cu referendumul pentru familie, i-am spus cuiva din tara (care-mi explica ca “orice, dar nu adoptii”), “Cum as putea vota impotriva prietenilor nostrii gay? Cine sunt eu sa am dreptul sa votez daca ei pot avea o familie sau nu, daca pot sa-si creasca copii sau nu?” Exact asta a gandit si Papa cand a spus, „Who am I to judge gay people?”
Regele Mihai, din pacate, nu a fost niciodata o asemenea inspiratie pentru mine. Eu sunt un om obisnuit, cu o viata anonima. Nu am fost pus niciodata in fata unor situatii nationale, de viata si de moarte, in care sa fi putut folosi faptele sale drept model. Desi a trait in vremuri grele si a avut un destin tragic, viata sa nu a fost o inspiratie pentru mine. (Ceea ce nu exclude ca ea sa fie model pentru multi altii.) Cred ca asta explica in cazul meu diferenta intre increderea pe car i-o dau Papei, dar nu si monarhiei.
Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: o primavara placuta si ne auzim saptamana viitoare.
