Comisia Europeană avertizează România că evoluţia salarială este mult prea mare în comparaţie cu productivitatea ţării. Cauza principală o constituie desele modificări aduse Legii bugetului. Oficialul european Isabel Grilo a susţinut că România riscă să devieze de la ţinta privind deficitul bugetar de 3%.

„Vedem echilibrul structural, valorile istorice şi cele prognozate şi recomandate. Până în 2018, este echilbrul structural. Obiectivul pe termen mediu ar trebui să fie ceea ce România a stabilit, o valoare care a fost atinsă în 2014-2015, dar de atunci a deviat de la ţintă, coborând mult sub această ţintă, a deficitului de 1%. Potrivit prognozelor Comisiei, fără anumite acţiuni politice care sunt exprimate în Legea bugetului ea va coborî şi mai mult, deci deficitul s-ar mări. Ceea ce ar cere Comisia Europeană în privinţa deficitului structural este o ajustare pentru 2019 şi 2020, atunci România s-ar întoarce la 3% deficit”, a declarat Isabel Grilo, şef de unitate a Direcţiei Generale pentru Afaceri Economice şi Financiare din cadrul Comisiei Europene, citată de Mediafax.

Oficialul european susţine că salariile au crescut mult prea repede în sectorul public. „Acest lucru nu este o problemă, problema este modul în care se reflectă productivitatea României în comparaţie cu salariile crescute. Productivitatea României nu a stagnat, însă evoluţia salarială este mult prea mare în raport cu aceasta”, a adăugat Isabel Grilo.

Reprezentantul Comisiei Europene şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea deficitului contului curent.

De asemenea, Isabel Grilo a afirmat că modificările aduse de către România Codului Fiscal afectează mediul comercial în mod negativ, iar investitorii nu vor mai dori să investească în ţară.

„ Evoluţiile din 2017-2018 în domeniul legislaţiei privind fiscalizarea muncii. S-au făcut ajustări în Codul fiscal, schimbări în ceea ce priveşte contribuţiile la asigurările sociale între angajator şi angajaţi. Ele nu au făcut obiectul unei evaluări de impact. Au dus la efecte nedorite. Noi nu vrem surprize. Surprize îi faci unui copil. Ceea ce ne-a surprins. Ele pot mari riscurile percepute, afectează investiţiile şi producţia. Aduc costuri crescute ale afacerilor, Investitorii vor decide să nu mai investească”, a precizat oficialul CE.

Sursa: Mediafax

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania