Astazi sarbatorim in SUA Father’s Day. Este exact ca Mother’s Day, doar ca in loc the mother este father.

Nu rareori ma gandesc la continuum-ul care exista intre bunicii mei (caci nu i-am cunoscut pe cei care i-au precedat pe ei), tatal meu, eu, si baietii mei, Mikey si Sandy. Uneori cand ma uit la ei ma revad la varsta lor, insa fara defectele mele [ fizice, psihologice si sociale ], fara neimpliniri si fara esecuri. Evolutia functioneaza, nu-i asa – parinti? Este fascinant, cum copiii devin incet-incet propriile lor persoane pornind de la “bagajul” pe care-l primesc din familie. De exemplu, Mikey este suplu si poate canta cu vocea, doua lucruri pe care si eu mi le-am dorit intotdeauna. Insa eu cant ca magarul, in germana spunem ca am Schweinsohren, si am fost si raman indesat (stocky), indiferent cate ore petrec la gym.

Tatal meu a fost un „scotian”. Scotian in sensul ca era extrem de frugal cu banii, ca sa ma exprim politically correct. Frugalitatea lui insa ar putea fi subiect interesant de studiu stiintific, caci daca mai intotdeauna nu-si facea placerea unei inghetate sau beri, nu si-a refuzat niciodata placerile luxuroase: a avut doua masini in perioada numerelor cu sot / fara sot, vre-o douazeci de costume, multe facute la comanda inclusive la un croitor din Cluj si, n-am sa uit niciodata – „expozitia” lui cu peste patruzeci de perechi de pantofi, majoritatea noi nouti. Eu sunt la polul opus. Am intre unu si doi virgule cinci costume, in functie de cum numeri perechea suplimentara de pantaloni si costumul care ma incape, dar la care (in stilul lui Trump) nu pot sa-i inchei jacheta. Sotia mea a sumarizat foarte bine modul meu de a lua decizii financiare: „de parca banii nu ar conta”. Cred ca Freud / Jung ar zice ca felul meu de a fi cu banii este o rebeliune subconstienta la severitatea financiara a tatalui meu.

Fata de taica-meu, cred si sper ca sunt mai flexibil in opiniile si deciziile mele, mai destupat la minte pentru ca am trait si calatorit in locuri infinit mai diverse ca el, incomparabil mai tolerant si mai impaciuitor – pe scurt mai intelept. Insa nu am carisma lui si nu pot domina o alta persoana precum o facea el. Pe scurt, nu am talentul lui de lider, caci la vremea lui, a fost unul din cei mai tineri sefi de sectie la furnalele cele mari din Hunedoara. Oamenii nu se aduna in jurul meu, cum se strangeau in jurul sau. Nu stiu sa le vorbesc cu farmecul lui. In schimb, mie-mi place sa vad potentialul in tineri si apoi sa-i ajut sa-si indeplineasca potentialul. Deci sunt un mentor mai bun. Dincolo de ce ne-a dat la fiecare natura, cred ca esential in aceste diferente intre tata si mine este faptul ca eu am ajuns sa traiesc intr-o tara „normala”, pe cand el doar a visat la asta (dar nu a avut niciodata taria sau curajul sau sansa sa faca vre-un pas in directia asta).

Cum il vad pe Mikey, baiatul meu cel mare, fata de mine? In primul rand, nu cred ca are anxietatile si spaimele pe care mi le creasem eu la varsta lui: spaima ca nu iau la treapta la liceu, ca nu intru la facultate, ca nu prind oras mare la repartitie, ca nu am nimic (ceea ce a fost adevarat pana nu am venit in SUA), ca sunt la voia intamplarii, etc. etc. Si el are nesigurante, dar nu vad frica aceea oarba pe care o ai cand te simti neputincios si la cheremul altora.

Deasemenea, nu are de navigat hatisurile dualitatii unui (partial) maghiar din Romania, cand vrei sa te simti acasa, dar totusi sunt destui care se chinuie sa te faca sa nu te simti. Interesant, ca emigrant in SUA ma simt mult mai acasa aici, de cat m-as fi simtit ca semi-maghiar in Romania. Cand citesc ce scrie lumea in tara vis-a-vis de nu stiu ce s-a intamplat nu stiu unde, imi dau seama ca nu stiu ce miting a nu stiu cui din Cluj este frectie la piciorul de lemn al nationalismului si xenofobiei.

Apoi, Mikey are in fata sa oportunitati infinit mai diverse si mai interesante da cat am avut eu: cantat la pian, tabere de studiu la Cornell si Ohio, programul de sambata pentru licee la universitatea Columbia, tenis, cercetare la universitati. Raportul intre noi doi este exact diferenta fata de ce iti ofera Hunedoara fata de ce iti da New York. Dar in acelasi timp, eu am stiut clar ce vreau sa fac, adica sa intru la facultate, pe cand pentru el dilemele si nehotararile legate de viitor sunt mult mai multe si mai complexe.

Imi doresc ca baietii mei sa aiba aiba norocul sa intalneasca great guys si sa-si faca great friends. I-am spus odata lui Mikey ceva de genul, “In viata vei da peste multi trombonisti. Ignora-i, in nici un caz nu intra in controverse cu ei pentru ca iti pierzi timpul fara folos si iti distragi atentia de la lucrurile la care te pricepi si pe care le poti face. Scopul tau nu este acela de a educa trombonisti. Rar insa vei da peste tipi care sunt the real deal. De exemplu, tipul cu care ai facut anul acesta mate de competitie. Mama lui mi-a povestit cum isi lua cu el cartile de mate cand plecau in concediu cu familia, cum s-a pregatit cu consecventa pentru concursuri si cum a stiut pe fiecare din clasa lui, atunci cand a inceput studiile la universitate – ii stia personal sau din auzite de la concursuri. Faptul ca studiat intai la MIT si apoi la Harvard sunt doar amanunte pentru ca indiferent de asta, tipul este the real deal. Mi-a luat trei minute sa-mi dau seama de asta cand am discutat cu el. Ei, cu astfel de oameni este musai sa stai in contact. Fa te rog orice efort sa nu-i pierzi.”

Iar legat de Sandy, baiatul meu cel mic, m-am gandit sa includ o poezie pe care el a scris-o recent. Asta pentru ca Sandy reuseste sa faca lucruri, care mie nu mi-au reusit niciodata: sa gateasca delicateturi, sa danseze in concursurile de dansuri si sa scrie poezii. Ambii avem pasiunea pentru statistica sportiva, doar ca el o face profi, cu multe date si calcule matematice, iar eu o faceam cu biletele si ziarul “Sportul”. Dar sa n-o mai lungesc, iata poezia lui:

I Believe…

by Alexander Doboli

I believe that war should not exist

The longtime event that not everyone can resist

The marathon that determines who will survive and who will not last

Multiple turning points that have happened in the past

Have come from war

I believe that food should be fresh

Fresh from the gardens and farms

Healthy and tasty

Tangy and juicy

I believe that friends should stay with friends

Or else what would friends be

Rivals? Enemies?

That does not make sense to me

What does make sense is friends may hurt each other

The outcome is a stronger bond

I believe in a sport called dance

Technique, Choreography,

Visual Appearance, Presentation, and Timing,

Solos, Duos, Trios, Small Groups,

Large Groups, Lines, and Productions,

Tap, Lyrical, Contemporary, Jazz,

Hip Hop, Musical Theatre, Open, Acro,

Ballet, Modern, the list becomes endless

I believe in the benefit of work

The magic tool that makes us smarter

Studying, Working harder

The essentials to a smart student

I believe in the value of Math

Algebra, Geometry,

Trigonometry, Calculus,

How far can I go?

I believe good children should stay good

The naughty should become good

Corrections should be made

Even if you don’t like it

But how would I become a better person?

I believe in a need for social skills

Friends are not true friends

Until they have the ability to socially get along

I believe that family should be a family

No teenager should be alone

Everyone needs a guardian

I believe music is the foundation for emotions

Every lyric means something important related to the artist

An emotion, an event, anything could happen

I believe in nature

The earth-like trees

To the sky-like birds chirping

The green-growing grass

To the soft dirt that lies underneath it

I believe that what I predict

May not happen

I believe what people believe

Is just an opinion

Not a true fact

I believe answers are not always correct

Answers are opinions that must be proven

Opinions are what that person thinks

I believe that any beliefs are good

Beliefs deserve to be respected

No matter how ridiculous they seem

Beliefs are beliefs

Ma gandeam intr-o zi in drum spre universitate ca viitorul este in maine bune. Am observat la generatiile lui Mikey si Sandy, dar si la studentii mei cei mai tineri, ca nu doar muncesc foarte mult, dar sunt responsabili si mai ales au … compasiune (compassionate). Ma bucura foarte mult sa vad compasiuena lor, caci ce rost au restul in viata fara compasiune? Compasiune si intelegere fata de orice, sa zicem fata de cel nu asa de norocos ca tine, fata de cei dezavantajati, fata de cei nu asa de iuti la minte, si de ce nu fata de cei mai in varsta, care uneori vad viata cu alti ochi si din alta pozitie.

Si am sa inchei ce am scris astazi ca un gand care mi-a venit in minte dupa un interviu pe care l-am ascultat recent la radio. O cercetatoare in biologie a explicat ascultatorilor dilema ca din punct de vedere evolutiv existenta tatilor este un mister. Exista, se pare, specii de melc (parca) care au doar mame si care indeplinesc ambele functii reproductive. O astfel de solutie, a spus cercetatoarea, este mult mai robusta si eficienta din punct de vedere evolutiv de cat solutia propagarii speciei bazata pe mama si tata.

Hmmm? Asta inseamna doua lucruri: fie ca noi, tatii, suntem pe traiectoria spre extinctie, fie ca natura a chiulit de la cursul despre robustetea si eficienta evolutiei sale si atunci we got lucky.

Anyway, indiferent de alternative – Happy father’s day!

Eu ma gandesc sa ma treat cu a nice hour @ the gym si parca am chef si de-un film si ceva muzica noua. Poate un cercel in nas. Just kidding.

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: o primavara placuta si ne auzim saptamana viitoare.