fbpx
22.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI CLUJUnic în țară | Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca lansează Laboratorul de „Internet...

Unic în țară | Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca lansează Laboratorul de „Internet of Things (IoT)”

Publicat în

spot_img
spot_img

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca își intensifică colaborarea cu mediul economic prin lansarea Laboratorului Internet of Things în cadrul Departamentului de Automatică a Facultății de Automatică și Calculatoare. Evenimentul de lansare are loc joi, 20 iunie, iar conceptul acestuia este unic în România. De acest laborator vor beneficia, anual, peste 2000 de studenți, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice și cercetători.

Conceput ca un spațiu educațional, dar și un incubator de proiecte în domeniul IoT, laboratorul a fost dotat cu multiple platforme de dezvoltare pentru implementarea hardware a proiectelor prototip, dar și platforme industriale “IoT ready” pentru dezvoltarea și demonstrarea unor soluții, sau integrarea cu sistemele existente.

Laboratorul a fost dezvoltat pentru activități didactice și de cercetare, pentru dezvoltarea de proiecte de diplomă și disertație, teze de doctorat, precum și pentru dezvoltarea de proiecte în colaborare cu alte universități, institute de cercetare și companii din mediul economic, locale, naționale sau internaționale. 

Investiția în acest laborator va permite studenților să testeze, să simuleze şi să pună în practică diferite tehnologii și sisteme specifice industriei conectate IoT, ajutându-i să se pregătească pentru o carieră în inginerie, în concordanță cu cerințele Industriei 4.0. Astfel, studenții vor avea oportunitatea să proiecteze și să configureze sisteme complete la nivelul actual de tehnologie.

Proiectele dezvoltate la nivel de produs vor fi testate în mediul real în cadrul unor companii naționale și internaționale interesate de domeniul IoT, prin intermediul acordurilor de colaborare încheiate de Universitatea Tehnică.

Industria „Internet of Things (IoT)” estimează că în următorii ani se vor produce peste 50 de miliarde de dispozitive, ceea ce reprezintă o creștere pe plan mondial a echipamentelor conectabile la internet de peste 35%, fapt pentru care majoritatea companiilor care dezvoltă tehnologie hardware/software au luat domeniul foarte în serios. 

Lansarea oficială a Laboratorului Internet of Things din cadrul UTCN va avea loc în data de 20 iunie 2019, începând cu ora 10. Laboratorul este amplasat la etajul 3 al corpului S al Facultății de Automatică și Calculatoare de pe strada G. Barițiu, numărul 26-28, Cluj-Napoca.

Domeniul Internet of Things a fost abordat în activitatea de cercetare din Departamentul de Automatică încă de la apariția conceptului, însă activitățile extra-curriculare cu impact major în pregatirea studenților pentru a deveni viitori specialiști au fost desfășurate astfel: Competiția științifică „Internet of Things Student Challenge” – competiție anuală, ce a luat naștere în anul 2016, singura competiție de proiecte în domeniul IoT din România; Conferințe științifice internaționale organizate anual (IEEE-AQTR, DDECS, Student Forum); Cercul Științific Studențesc „Internet of Things”, începând cu anul 2017; Workshop-uri IoT destinate studenților, organizate cu companii de profil și specialiști din domeniu; Școala de vară „Internet of Things”, lansată în anul 2016. 

Articole recente

Alfred Simonis a fost reales în funcţia de preşedinte al PSD Timiş

Simonis se află la cel de-al doilea mandat de preşedinte al PSD Timiş şi a fost unicul candidat pentru această funcţie.

O femeie din Timișoara a murit, după ce a fost stropită cu benzină de soţul ei care apoi i-a dat foc

Agresorul ei a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112, când şi-a dat seama ce a făcut.

Timișoara a devenit capitala europeană a luminii, la festivalul Lights On

De vineri, Timișoara a devenit capitala europeană a luminii. Acolo a început festivalul Lights On, care va dura 10 zile. Totul la 139 de ani de la momentul în care Timișoara devenea primul oraș din Europa cu străzile iluminate electric.

Antal Árpád: Exemplul din Corsica este un „semnal important” din punct de vedere al autonomiei Ţinutului Secuiesc

Primarului din Sfântu Gheorghe a scris, pe pagina sa de socializare, că anunţul lui Emmanuel Macron “reprezintă o piatră de hotar şi în privinţa minorităţilor naţionale europene!”

Mai multe articole de același fel

Ateliere, demonstrații și degustări de produse inovative la standurile USAMV Cluj-Napoca, în cadrul Noapții Cercetătorilor Europeni

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va fi reprezentată de cadre didactice și studenți de la toate facultățile la evenimentul Noaptea cercetătorilor europeni, vineri, 29 septembrie 2023, pe platoul din fața Sălii Sporturilor ”Horia Demian”.