fbpx
12.7 C
Cluj-Napoca
AcasăEVENIMENTTrei morți în urma unui grav accident pe Autostrada Timișoara–Lugoj. Șoferul vinovat...

Trei morți în urma unui grav accident pe Autostrada Timișoara–Lugoj. Șoferul vinovat mergea pe contrasens

Publicat în

spot_img
spot_img

Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață pe autostrada Timișoara – Lugoj. Trei oameni și-au pierdut viața, printre aceștia și un copil de numai 5 ani, iar un alt copil cu vârsta de 6 ani este în comă la spital. Șoferul vinovat mergea pe contrasens și a fugit de la locul accidentului.

Totul s-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 4.30, la aproximativ șase kilometri de localitatea Traian Vuia, pe sensul de mers spre Timișoara. Șoferul vinovat intrase pe contrasens dintr-o parcare și a izbit un autoturism în care se aflau trei adulți și doi copii. Pentru doi adulți nu s-a mai putut face nimic, fiind declarați morți, iar cei doi copii, de 5 și 6 ani, au ajuns în comă la spital. A mers alături de ei tatăl lor, care nu a necesitat îngrijiri medicale.

Pompierii de la ISU Timiș au intervenit cu două autospeciale cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD și 14 subofițeri și 3 ambulanțe SAJ.

Din păcate, băiatul de cinci ani a decedat, iar celălalt copil este pe secția de Terapie Intensivă, cu contuzii. Cei doi adulți decedați sunt bunicii copiilor.

Cel care a provocat accidentul este Adrian Vasiliu pe care polițiștii l-au descoperit în halta CFR Susani, lângă Traian Vuia de unde intenționa să plece cu un tren. Avea o alcoolemie de 0,39 la mie în aerul expirat.

Cel mai probabil, poliţiştii vor cere arestarea şoferului vinovat, pe numele său fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului. Polițiștii susţin că bărbatul ar fi condus aproximativ 13 kilometri pe sensul greșit.

Articole recente

FORM/ University- o experiență studențească de neuitat

La începutul acestei veri echipa FORM/ din Cluj-Napoca a venit cu o idee minunată...

Primăria Timişoara a câştigat procesul cu proprietarii Ştrandului termal și va primi 7,5 milioane de lei

Primăria Timişoara a câştigat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un proces cu proprietarii Ştrandului termal de pe malul Canalului Bega, care nu mai plăteau chirie de aproape zece ani

Concert de deschidere a turneului internațional „Carmen Sylva – 180”, la Castelul Peleș din Sinaia

Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile

„Crai Nou”, la Sibiu Opera Festival

„Crai Nou” de Ciprian Porumbescu a fost prima operetă românească cultă, a cărei premieră absolută a avut loc pe 27 februarie 1882, în Brașov.

Mai multe articole de același fel