Preşedintele interimar al PSD Viorica Dăncilă spune că vina pentru eşecul de la europarlamentare este al tuturor social democraţilor şi cea mai simplă abordare este aceea că un singur om, adică Liviu Dragnea, este vinovat, dar era nevoie ca altcineva să reacţioneze dacă vedea că e calea greşită.
„Cred că trebuie să ne asumăm că am greşit pentru că atunci când pierzi din electoratul din 2016, când de la 46% ajungi la jumătate e clar că s-a greşit. Mesajele pe care le-ai dat nu sunt cele pe care le-a vrut electoratul. Că nu a fost comunicarea în sensul dorit de elctorat. E clar că PSD s-a abătut de la drum. E nevoie de fiecare organizaţie în parte. Pe lângă analiza de la nivel naţional, s-a greşit în judeţe, poate campania făcută nu a fost cea care trebuia făcută important, e să învăţăm şi să mergem mai departe”, a declarat Viorica Dăncilă, la Antena 3.
Dăncilă spune că vina nu este doar a lui Liviu Dragnea pentru rezultatele de la alegeri.
„A fost un rezultat care ne-a uimit, pentru că guvernamental am făcut multe lucruri, poate am lăsat alte teme să ocupe spaţiul public şi am trecut în plan secund ce şi-au dorit cetăţenii. Poate nu am fost atât de des în teren să vorbim cu oamenii. E foarte uşor să dăm vina pe o persoană sau alta. Poate a greşit Dragnea dar noi unde am fost? De ce nu am spus << se merge pe un drum greşit>>. Să facem o analiză, să vedem ce ce nu acţionăm corespunzător. Am vorbit cu colegii e esenţial să vedem unde am greşit. Nu ne ajută dacă dăm vina pe o persoană”, a mai spus Dăncilă.