Peste 80 de copii români sunt abandonaţi şi blocaţi pe aeroporturile din Milano, Doha și Tokyo, iar părinții acuză că au fost păcăliţi de o asociaţie care a organizat tabere în Statele Unite ale Americii, fără să mai cumpere şi bilete de avion. Pagina de Facebook a Asociaţiei Young Parteneres For Civil Society Developement a fost luată cu asalt de părinţi disperaţi, aşa că administratorul a închis-o, după ce a postat un mesaj că toate proiectele asociaţiei sunt momentan suspendate.
Taberele sunt organizate de Asociația Young Partners, condusă de Iulian Niculae Ghinoiu, profesor de geografie din Târgu Jiu, și de soția acestuia, Mihaela Ghinoiu. Asociația activează din aprilie 2004 și, până de curând, în organizarea taberelor n-au fost semnalate decât probleme minore.
„Deși strict, profesorul Ghinoiu era îndrăgit de copii, care erau încântați că sunt lăsați și singuri, să exploreze orașele vizitate”, spune mama unui copil care a fost în tabăra din SUA. Costul unei tabere în Europa era de 300-400 de euro, pentru o săptămână, tarif ce includea cazarea și micul dejun, precum și transportul. Pentru o vacanță în SUA sau în Japonia, de cinci-șase zile, părinții achitau în jur de 1.000 de euro.
Unul dintre părinții extrem de îngrijorați a scris pe Facebook: ”Cei din tabăra 18-25 iunie SUA efectiv au fost abandonaţi pe aeroport. 22 de copii au rămas în Milano, după 36 de ore pe drum. Din informaţiile noastre grupul s-a întors dispersat în Europa, cu 5 avioane, unii copii zburând fără însoţitor. La Milano, 22 de copii au rămas pe aeroport şi organizatorul le-a spus că trebuie să zboare la Viena, apoi la Bucureşti. Numai că la îmbarcarea în avion au descoperit că nu au bilete pentru Viena.”
La această postare, un alt părinte a comentat: ”Grupul din Japonia este divizat in doua grupuri de fapt. Au plecat 76 de copii, din care 36 sunt inca in Japonia, iar ceilalti am inteles sunt blocati pe aeroportul din Doha, ramasi fara bilete! Cei ramasi in Japonia au avionul maine dimineata, sunt in Tokyo, ramasi fara cazare! Speram ca biletele de avion pt maine dimineata sa fie ok.”
Cristian Neculaiu, din Japonia: ”Ma numar printre cei aprox 70 participanti ai acestui „proiect”, momentan ne aflam in trenul spre Tokyo, urmand ca maine sa plecam de aici cu avionul, bineinteles daca dl Ghinoiu ni le-a cumparat. Am fost abandonati de dimineata, „indrumatorul” nostru a plecat fara sa mai dea nici macar un semn. Ne am cumparat biletele spre Tokyo noi singuri din banii nostri, acestea fiind aprox 130€ de persoana. Sper ca acest individ isi asuma faptul ca toti il vom trimite in instanta imediat cum ajungem in Romania”.
Organizatorul a anunţat pe pagina de Facebook a fundaţiei, înainte să o închidă, că suspendă toate taberele:”ANUNT! DIN CAUZA UNOR PROBLEME APARUTE IN ULTIMUL MOMENT INCEPAND CU DATA DE 26.06.201 PROIECTELE SUNT SUSPENDATE. IMEDIAT CE SE VA LAMURI SITUATIA VOM REVENI CU DETALII. INCLUSIV PROIECTUL DE LA LONDRA CARE URMA SA SE DESFASOARE INCEPAND CU DATA DE 27.06 .2019 VA FI SUSPENDAT!!!! IN MOMENTUL IN CARE SE VA CLARIFICA SITUAȚIA VOM REVENI CU DETALII. NE CEREM SCUZE PENTRU INCONVENIENTELE CREATE!”
Un oficial al Ministerului de Externe, citat de Libertatea, a declarat că MAE „cunoaște situația” copiilor blocați în Tokyo: „Încercăm să păstrăm legătura cu reprezentanții noștri de acolo, în scurt timp vom emite și o informare publică pe acest subiect”.