fbpx
16.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI BIHORMiting de rugăciune al PPMT în Oradea, pentru amplasarea unei statui a...

Miting de rugăciune al PPMT în Oradea, pentru amplasarea unei statui a regelui Ladislau în oraș

Publicat în

spot_img
spot_img

Aproape 150 de orădeni maghiari au participat marţi la un miting de rugăciune organizat de PPMT în Piaţa Unirii din Oradea, pentru a solicita Primăriei orădene edificarea unei statui ecvestre a regelui Sfântul Ladislau, considerat întemeietor al oraşului Oradea, care să fie amplasată în centrul oraşului, în Piaţa Unirii.

La rugăciune au participat alături de liderul Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Csomortányi István, şi trei preoţi de la Bisericile romano-catolică, reformată şi unitariană, care s-au adresat mulţimii în limba maghiară. După un „Tatăl Nostru” spus împreună, mitingul de rugăciune s-a încheiat, după aproximativ o jumătate de oră, cu imnul ungar.

Liderul PPMT a precizat că el însuşi a depus o petiţie la Primăria Oradea, la sfârşitul lunii aprilie, în care solicita îndeplinirea acestei doleanţe a comunităţii maghiare, însă nu a primit încă un răspuns. El a adăugat că PPMT va organiza aproape lunar, cu excepţia lunii iulie, asemenea mitinguri de rugăciune, în speranţa unui răspuns favorabil.

Reprezentantul comunităţii maghiare consideră că doleanţa etnicilor este îndreptăţită, în condiţiile în care Primăria a ridicat în An Centenar nu mai puţin de patru statui în Piaţa Unirii. Una ecvestră este a Regelui Ferdinand, alte două faţă în faţă sunt statuia episcopului greco-catolic Demetriu Radu şi cea a episcopului ortodox Roman Ciorogariu, dar şi una pentru omul politic Iuliu Maniu, lângă Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” .

Liderul PPMT a precizat că a identificat pentru statuia dorită şi o locaţie potrivită, atât arhitectonic, cât şi simbolic, anume lângă Biserica romano-catolică „Sfântul Ladislau”, situată vizavi de Primăria Oradea, către malul Crişului Repede.

El consideră că, în ce priveşte costurile financiare, ar fi „normal şi ideal” ca primăria să îşi asume toate cheltuielile, fiind vorba de circa 200-300 de mii de euro, dar îşi asumă şi strângerea de fonduri în cazul în care nu se va putea altfel. 

Sursa: Agerpres

Articole recente

Geoparcul Țara Hațegului a fost revalidat ca sit UNESCO

Geoparcul Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, revalidat ca sit UNESCO

Antal Árpád cere ajutorul Ursulei Von Der Leyen în problema urșilor din țara noastră

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe a declarat că se va adresa Președintei Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, pentru a extinde şi la urşii bruni proiectul său de revizuire în cazul lupilor.

ANM: Temperaturile vor rămâne mai ridicate decât ar fi normal, până spre finalul lunii octombrie

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal în toată ţara.

CFR anunță condiţii speciale de circulaţie între staţiile Simeria – Arad, în perioada 22 – 28 septembrie 2023

O măsură necesară pentru menţinerea continuităţii traficului feroviar de călători în perioada lucrărilor feroviare aflate în execuţie în staţia CF Ilteu.

Mai multe articole de același fel

Protest spontan la Mina Băiţa din județul Bihor

Minerii de la Mina Băiţa, judeţul Bihor, au declanşat, joi, un protest spontan şi refuză să intre în şut, din cauză că promisiunile privind achitarea drepturilor salariale nu au fost respectate de angajator