fbpx
9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăVREMEAZeci de copaci doborâţi şi acoperişuri smulse în urma furtunii de aseară,...

Zeci de copaci doborâţi şi acoperişuri smulse în urma furtunii de aseară, în mai multe județe din Transilvania

Publicat în

spot_img
spot_img

O persoană a fost rănită, joi, la Baia Mare, după ce o bucată din acoperişul unui bloc a fost ruptă de vântul puternic şi a căzut peste aceasta. În urma furtunilor, zeci de copaci au fost doborâţi în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Timiș, Cluj şi Bistriţa-Năsăud, pompierii intervenind şi pentru îndepărtarea unor acoperişuri smulse de vânt.

La Baia Mare, o persoană a fost rănită după ce o parte din acoperişul unui bloc a fost smulsă de vântul puternic. Victima, conştientă, a fost transportată la UPU a Spitalului Judeţean din Baia Mare, au spus reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Incidentul a avut loc la un bloc aflat la ieşirea din municipiu, unde vântul a rupt o bucată din acoperiş.

Tot în Maramureş, mai mulţi copaci au fost doborâţi pe DN 1 Baia Mare – Satu Mare.

În judeţul Satu Mare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a intervenit pentru îndepărtarea mai multor copaci doborâţi de vânt, în localităţile Paulian, Botiz şi pe mai multe străzi din municipiul Satu Mare.

Totodată, în municipiul reşedinţă de judeţ un acoperiş a fost desprins de furtună pe strada Mircea cel Bătrân, un altul la fostul cinema Victoria, dar şi la un imobil de apartamente de pe strada Nicolae Golescu, unde pompierii acţionează cu autospeciala de intervenţie la înălţimi.

Bistriţa-Năsăud

ISU Bistriţa-Năsăud a informat că populaţia a fost alertată prin sistemul Ro-Alert cu privire la codul roşu meteo de averse torenţiale, grindină de dimensiuni mari, vijelie puternică, frecvente descărcări electrice. Iniţial, codul roşu a fost valabil până la ora 17.15, în trei comune, ulterior el fiind extins ca durată şi arie de acoperire.

În judeţ s-au semnalat copaci căzuţi pe carosabil pe DN 15A Dealul Herinei, în oraş Beclean, unde copacul este căzut pe calea ferată, în localitatea Viişoara, dar şi în municipiul Bistriţa, pe strada Burgului şi în parcul municipal.

Sălaj

La rândul său, ISU Sălaj a anunţat că un copac a căzut pe o punte pietonală peste vale la Zalău, în cartierul Porolissum.

Cluj

Potrivit ISU Cluj, în contextul avertizării Cod Roşu de fenomene meteo extreme, a fost alertată populaţia prin sistemul Ro-Alert privind intensificări puternice ale vântului, vijeliile şi căderi de grindină.Şapte echipaje de pompieri din subunităţile ISU Cluj au intervenit pentru degajarea mai multor acoperişuri/elemente de acoperiş şi arbori doborâţi în urma vijeliei. 

Dispeceratul ISU a gestionat peste 25 de apeluri de urgenţă primite în interval de 30 de minute şi s-a intervenit pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe carosabil la ieşirea din municipiul Dej spre Corpadea, a mai multe porţiuni de acoperiş din tablă metalică desprinse de pe bloc de pe B-dul 21 Decembrie 1989, strada I.L Caragiale şi strada Cloşca din Cluj-Napoca, a unei schele căzute pe un autoturism pe strada Victor Babeş din Cluj-Napoca, a unor arbori căzuţi pe str. Sinaia şi Craiova din Cluj-Napoca, a unui arbore căzut pe str. Basarabiei din Turda, a unui arbore căzut în localitatea Osoi, comuna Recea Cristur. De asemenea, un stâlp de curent a căzut pe str. Sighişoarei din Cluj-Napoca, acolo acţionând echipa de intervenţie a furnizorului de utilităţi, iar fire de transport energie electrică au căzut în localitatea Salatiu, comuna Mintiu Gherlii, şi acolo intervenind echipa furnizorului de utilităţi.

Totodată, mai multe curse aeriene care urmau să aterizeze pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca au fost redirecţionate la Târgu Mureş, Timişoara şi Otopeni, în timp ce două care urmau să decoleze au fost anulate, conform informaţiilor publicate pe site-ul aerogării.

Bihor

Pompierii bihoreni au desfăşurat zeci de misiuni joi seara în mai multe localităţi din Bihor în urma furtunilor puternice, însoţite pe alocuri de grindină şi vijelii, care au doborât copaci şi au inundat străzi, curţi şi beciuri. Tot furtuna a produs avarii serioase la reţeaua electrică, lăsând aproape 25.000 de bihoreni fără curent.

„În cursul zilei de joi, începând de la ora 17.20, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crișana” Bihor au intervenit în 16 localități pentru înlăturarea efectelor negative ale fenomenelor meteorologice periculoase, misiunile în sprijinul comunităților afectate fiind în desfășurare și la această oră”, a transmis maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, joi, la ora 22.30.

Între orele 17.20 şi 21, în dispeceratul ISU Crişana au fost primite peste 150 de apeluri care sesizau producerea a numeroase situații de urgență provocate de furtunile puternice.

„În intervalul orar menționat, echipajele de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, Detașamentului Salonta, Detașamentului Marghita, Stației Aleșd, Secției Beiuș, Stației Săcueni și Gărzii 1 Mai au desfășurat 61 de misiuni în 16 localități (Oradea, Tărian, Sânmartin, Sântandrei, Borș, Santăul Mic, Marghita, Abram, Salonta, Finiș, Beiuș, Șinteu, Aleșd, Ianca, Săcueni și Diosig), din care 29 de intervenții pentru evacuarea apei din subsoluri, locuințe și curți și 31 de misiuni de degajare a arborilor doborâți de vântul puternic pe carosabil, autoturisme, respectiv pe o clădire”, a transmis Roşca. 

Timiș

Vantul puternic care s-a abatut, joi seara, peste Timisoara, a facut unele pagube materiale in zona Freidorf, pe langa fosta fabrica de zahar.

Izolatia unui bloc s-a desprins ca o coaja de pe fatada, sub privrile neputincioase ale locatarilor.

In urma fenomenelor meteo de joi seara au fost afectate 9 localitati (Timisoara, Recas, Carpinis, Lugoj, Sacalaz, Periam, Biled, Birda, Iohanisfeld).

Pompierii au fost chemati si au intervenit la o inundatie de strada in Timisoara, la trei incendii de retea electrica (doua in Timisoara si unul in Iohanisfeld). De asemenea, au ajutat la curatarea unor copaci cazuti in Timisoara, Carpinis, Periam, Biled, Birda si Recas, dar au avut si o interventie pentru degajarea unui stalp cazut in Sacalaz.

Redactia

Articole recente

Cel mai vechi muzeu din România poate fi vizitat gratuit, duminică, cu ocazia împlinirii a 207 ani de la deschidere

Muzeul Naţional Brukenthal aniversează 207 ani de la deschiderea publică

Parlamentul României va găzdui o expoziţie cu fotografii din Ţinutul Secuiesc şi regiunea în care trăiesc ceangăii

Expoziţia intitulată "Paradisul evitat", cu imagini din Ţinutul Secuiesc şi regiunea în care trăiesc ceangăi, a artistului fotograf Gyula Ádám, originar din Miercurea Ciuc, urmează să fie vernisată, în data de 5 martie, la Bucureşti, în Parlamentul României.

ADR Vest a lansat un nou apel de proiecte | Peste 40 de milioane de euro pentru firmele din Regiunea Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat un nou apel de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, destinat microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii din regiune, care au la dispoziție 41,25 milioane euro pentru investiții.

Papa Francisc a numit Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova

Papa Francisc l-a numit pe Excelenţa Sa, Mons. Giampiero Gloder, Arhiepiscop titular de Telde, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova.

Mai multe articole de același fel