Eveniment deja consacrat de promovare a producătorilor de trandafiri din zona Ciumbrud, județul Alba, „Ziua Rozelor” a fost din nou o sărbătoare a culorii şi a parfumului. Concursurile cu premii, ateliere pentru copii şi adulţi, dansurile moderne şi populare, dar și concertele, au ținut viu interesul miilor de participanți.
Trandafirii, florile iubirii, au fost din nou sărbătorite la Ciumbrud, sâmbătă, 29 iunie, la cea de-a XVIII-a ediţie a Zilei Rozelor, oferindu-le oportunitatea celor care iubesc florile să participe la o serie de manifestări pline de culoare. Au fost organizate numeroase concursuri cu premii, ateliere pentru copii şi adulţi, dansuri moderne şi populare și concerte, alături de care s-au regăsit preparate culinare, toate având ca sursă de inspirație trandafirii.
Parada cu fanfară, dansatori, majorete, trăsuri, mașini și biciclete decorate cu trandafiri au atras toate privirile și admirația. Nu au lipsit nici tradiţionalele concursuri la care au fost premiate cel mai frumos stand şi cel mai frumos aranjament de trandafiri, fiind ales de asemenea și trandafirul anului.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Filiala Judeţeană Alba a Asociaţiei Amicii Rozelor din România în parteneriat cu Primăria municipiului Aiud, Asociaţia Alba – Afroda, Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” Ciumbrud şi Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba.
Ziua s-a încheiat cu un minunat foc de articifii.