fbpx
12.7 C
Cluj-Napoca
AcasăJUSTIȚIEPrimarul Braşovului, achitat într-un dosar de corupţie

Primarul Braşovului, achitat într-un dosar de corupţie

Publicat în

spot_img
spot_img

George Scripcaru, primarul Braşovului, a fost achitat, luni, de Tribunalul Braşov, într-un dosar în care a fost judecat pentru fapte de corupţie. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare.

Tribunalul Braşov l-a achitat, luni, pe George Scripcaru, primarul Braşovului, într-un dosar de corupţie, în care edilul a fost cercetat alături de directorul unei societăţi din subordinea primăriei.

Primarul a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că l-a determinat pe directorul general al unei societăţi din subordine să cumpere patru maşini care au fost puse ulterior la dispoziţia Primăriei Braşov.

„(…) achită inculpatul Scripcaru George – sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, (…) achită inculpatul Scripcaru George – sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul folos necuvenit, (…) lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC RATBV SA Braşov împotriva inculpatului Scripcaru George”, se arată în soluţia pe scurt, publicată pe portalul instanţei.

Celălalt inculpat în dosar a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu şi la plata unor despăgubiri civile către SC RATBV SA Braşov

Sentinţa nu este definitivă, fiind cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Procurorii DNA Braşov au dispus, în data de 28 septembrie, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de primarul Braşovului, George Scripcaru, pentru abuz în serviciu, iar dosarul în care acesta a fost trimis în judecată a fost înregistrat la Tribunalul Braşov în 17 noiembrie 2016.

Potrivit procurorilor DNA, Scripcaru şi-a exercitat influenţa, în anii 2007 – 2015, asupra directorului general al unei societăţi din subordinea Primăriei municipiului Braşov şi l-a determinat să cumpere succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme care au fost puse ulterior la dispoziţia Primăriei Braşov, semnându-se în acest sens mai multe contracte şi acte adiţionale.

Procurorii au susţinut că primarul a urmărit obţinerea unor foloase necuvenite pentru sine, constând în folosirea exclusivă a maşinilor respective, fără să fie nevoit să achite costurile pentru întreţinerea şi utilizarea acestora.

„Ulterior, pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosinţa Primăriei Braşov sunt utilizate în interesul său personal, Scripcaru George a solicitat aceluiaşi director ca, în cazul în care pe adresa societăţii vor veni solicitări din partea Poliţiei Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat, care astfel să fie sancţionat contravenţional în locul edilului. Urmare a acestui demers, la data de 12 martie 2009, a fost încheiat un proces verbal prin care o altă persoană a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 120 lei şi 2 puncte penalizare, menţionându-se că a depăşit viteza maxim admisă în localitate, în timp ce conducea unul din autoturismele respective. În realitate, autoturismul fusese condus de inculpat, rezultatul fiind obţinerea pentru acesta din urmă de foloase necuvenite, constând în aceea că nu figurează în evidenţele Poliţiei cu sancţiuni contravenţionale şi nu a plătit amenda respectivă”, a arătat DNA.

Procurorii au mai susţinut că societatea respectivă a fost prejudiciată cu suma totală de peste 630.000 de lei, reprezentând valoarea maşinilor achiziţionate şi cheltuielile suportate cu întreţinerea şi utilizarea acestora.

Sursa: Mediafax

Redactia

Articole recente

CLICK PE VIAȚĂ | Tânăra artistă Luana Toader, despre planurile de viitor și parcursul profesional

Invitata podcastului de astăzi are un cumul de îndeletniciri, în curând va fi absolventa...

”Marșul pentru viață” – un eveniment ce vine în sprijinul femeilor însărcinate

Tema ediției din acest an este ”construim împreună pentru viață” și a fost inspirată de situația care a dus la moartea Alexandrei Ivanov, o mamă în vârstă de 25 de ani căreia nu i s-au acordat îngrijirile medicale necesare în urma unui avort spontan.

Dominic Fritz: Am semnat parteneriatul cu IFC, divizia de dezvoltare a Băncii Mondiale pentru un nou spital municipal la Timișoara

Dominic Fritz face primul pas pentru construirea unui spital nou în Timişoara

ADR Centru a lansat proiectul pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale din învățământul primar și secundar obligatoriu

Peste 16 milioane euro sunt alocați pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale

Mai multe articole de același fel