Mi-am facut un obicei de a scrie in fiecare an un scurt articol (patriotic) de ziua nationala a noii mele patrii, Statele Unite. Articolul il scriu de fapt mai ales pentru mine si incerc sa-mi aduc aminte in el despre ceva, care s-a schimbat categoric in viata mea venind in SUA. Si pentru asta sunt foarte recunoscator vietii si sansei.

Anul acesta m-am hotarat sa scriu putin despre oportunitatile profesionale, asa cum le-am trait eu. Dar inainte sa-mi sumarizez experientele mele (care sunt grozave pentru mine ca individ, dar nu neaparat de povestit per ansamblu) vreau sa prezint povestea altui imigrant, infinit mai talentat si mai de succes ca mine, si anume celebrul Elon Musk, asa cum este ea povestita intr-un capitol in recenta carte “Truth worth telling. A reporter’s search for meaning in the stories of our time” a experimentatului ziarist Scott Pelley.

Elon Musk este un antrepenor, inginer si vizionar sud-africano-canadiano-american, cunoscut mai ales pentru doua companii pe care le-a creat, Tesla si SpaceX. Averea sa personala este in jur de 20 de miliarde de dolari, si este considerat de Forbes ca fiind al douazeci si unulea cel mai puternic om din lume.

Compania Tesla, fondata de el in 2003, construieste (doar) masini electrice. Este de fapt primul producator de automobile, care a demonstrat ca masinile electrice pot fi un succes comercial, toate incercarile anterioare (ale altor firme) terminandu-se printr-un esec. Succesul lui Tesla a convins toti producatorii importanti sa-si proiecteze propriile lor modele electrice. Capitalizarea companiei Tesla a ajuns intre timp in jur de 52 de miliarde, mai mare de cat a clasicei firme Ford. Insa viziunea lui Elon Musk este mult mai ampla si mai ambitioasa de cat sa produca masini electrice: El spera sa ofere la un moment dat oricui (cu o masina Tesla) sa poata sa-si incarce bateriile gratis, de la energia soarelui, respectiv sa poata conduce gratis, oricat, oriunde si fara sa polueze mediul.

Apoi, a creat a doua companie a sa, SpaceX, pentru ca este convins ca omenirea nu trebuie sa ramana legata de Pamant, ci trebuie sa exploreze alte planete, cosmosul in imensitatea sa. Pentru asta, insa, crede el, este nevoie ca zborul in cosmos sa fie ieftin. Cand a vazut ca rachetele rusesti sau frantuzesti sunt extrem, extrem de scumpe, s-a apucat sa-si construiasca propriile sale rachete. A pornit de la zero. Si a ajuns ca rachetele sale, Falcon Heavy, sa fie cele mai puternice din lume. Si nu doar atat, dar acestea sunt primele care pot sa aterizeze vertical dupa zbor, astfel incat sa poata fi refolosite in intregime pentru urmatoarea misiune. Valoarea de piata a companiei lui SpaceX este de 21 de miliarde de dolari, iar dupa cum spune Musk, compania nu poate construi suficient de rapid pe cat de multe comenzi de rachete noi se primesc.

El si fratele sau mai mic, Kimbal, au venit in Statele Unite sa studieze. A studiat intai fizica si apoi afaceri la University of Pennsylvania. Scott Pelley, autorul cartii, l-a intrebat: “De ce ai vrut sa vii in America?” La care Elon Musk i-a raspuns: “Sunt interesat de lucruri care sa schimbe lumea. Am fost preocupat de tehnologii noi, revolutionare, ceva de genul pentru care sa te intrebi – “Wow. Chiar exista asa ceva?” Se pare ca majoritatea covarsitoare a acestora (tehnologii, nota autorului) sunt create in Statele Unite.”

Experienta mea profesionala in Statele Unite este bineinteles mult inferioara celei a lui Elon Musk. De fapt este cam comic sa fac o paralela, insa la fel cum Musk a avut sansa lui la lucruri pe care nu le-ar fi putut (probabil) face in patria lui, la fel si eu (la scara mea mult mai pamanteana), nu le-as fi putut face in tara.

Diferenta cea mai importanta pentru mine este, cred, ca in tara nimeni nu a avut de fapt nevoie de mine, pe cand aici am simtit imediat ca ce fac si ce stiu profesional pot fi de folos cuiva. Am fost sapte ani asistent universitar la calculatoare la “Politehnica” din Timisoara inainte sa vin in 1997 in SUA pentru doctorat. Din pacate, am simtit pe toata perioada cat am fost angajat in tara ca sunt a cincea roata la caruta. Nu a facut nici o diferenta daca-mi vedeam sau nu de treaba. Incet, incet mi-a intrat in cap ca sunt neproductiv, necreativ, stupid. Pe scurt, inutil.

Am sosit in septembrie in SUA, iar in martie, la o prezentare de rutina pentru cei care finantau proiectul de cercetare din care imi era platita bursa de doctorand, conducatorul meu de doctorat mi-a spus ceva de genul: “Ma bucur sa te avem in echipa noastra pentru proiect. Sunt convins ca vei avea o activitate foarte productiva si utila.” Nu mi-a venit sa cred ce tocmai auzisem. Asta pentru ca pana atunci nu mi se intamplase vre-odata ca cineva sa ma incurajeze, dimpotriva – mi s-a spus repetat cat de nepriceput si de netalentat pot fi. Si chiar daca conducatorul meu a exagerat cu incurajarea sa, vorbele lui mi-au mers direct la suflet si a fost pentru prima data ca am simtit ca nu sunt singur. In sfarsit cineva mi-a spus ca sunt si eu folositor la ceva.  

Fiecare din noi, imigranti, avem o poveste unica despre stradania si efortul prin care ne-am construit o viata noua in noua noastra patrie. O poveste de care suntem asa de mandrii si care a devenit o parte importanta a persoanei care am devenit. Bineinteles, suntem foarte recunoscatori pentru faptul ca efortul nostru nu trece neobservat, sau dupa cum spunea cineva recent la televizor: “imigrantii asigura reinoirea continua a Statelor Unite”.  

De aceea va urez – Happy Fourth of July, tuturor!

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: o vara placuta si ne auzim saptamana viitoare.