Conform unor definitii din DEX, bovarismul este o “tendinta prezenta la unele persoane care, nemultumite de realitatea propriei conditii, isi fauresc o personalitate fictiva, corespunzatoare aspiratiilor lor” sau o “stare de insatisfactie care caracterizeaza individualitatea unei persoane ce se crede altfel de cum este si imita felul de a fi al altora”. 

Cuvantul “bovarism” vine din frantuzescul bovarysme, care este derivat din numele personajului central al romanului omonim al lui Gustave Flaubert, Emma Bovary (nota: nu va spun ce e cu acest roman, ca nu se poate explica in 150 de cuvinte…).


Nu este clar daca bovarismul este o simpla trasatura de caracter sau o boala psihica. Nu ar trebui sa mire pe nimeni aceasta imprecizie a termenului. In definitiv, granita dintre cinism (trasatura de caracter) si sociopatie (boala psihica) este foarte subtire, asa cum se vede la libertarieni, la fel cum granita dintre adevarul obiectiv (corespondenta conceptiilor noastre cu faptele si cu realitatea) si adevarul subiectiv (certitudinea, credinta ca valorile proprii sunt corespunzatoare faptelor) se estompeaza sau, si mai grav, este invadata de meta-adevar (faptele sunt interpretate in asa fel incat sa corespunda cu “valorile” proprii). 


Este destul de cert, insa, ca bovarismul este o iluzie a propriei grandori si, in acelasi timp, un protest permanent impotriva lumii, care este rea pentru simplul fapt ca nu ii ofera bovaricului ceea ce merita, dupa nemarginita sa valoare si funciara sa bunatate. Bovaricul inventeaza dusmani si tot felul de obstacole implacabile care il impiedica sa obtina ceea ce “merita”. In acest fel, reuseste, o vreme, sa depaseasca sentimentul propriei imposturi. Pentru ca aceasta perioada de auto-iluzionare sa fie convenabil prelungita, bovaricul inventeaza perdele cu care isi acopera oglinzile (fizice, sociale sau virtuale), pentru a nu se vedea asa cum este in realitate. Oglinda, pentru bovaric, este o permanenta mustrare. De aceea, daca nu poate fi camuflata, este un viitor obiect spart. 


De precizat ca, in epoca scrierii romanului Emma Bovary, Gustave Flaubert a fost supus unui lung proces in instantele franceze, intentat de acei concetateni ai sai care s-au simtit vizati si ofensati de descrierea atat de precisa si neiertatoare a procesului de autoiluzionare in care se complaceau pretinzand ca sunt mai buni si mai valorosi decat erau in realitate, in timp ce societatea nu le livra inapoi beneficiile pe care le “meritau”.


Nimanui nu-i convine sa i se dezvaluie ipocrizia si, mai ales, falsitatea constructiei narative a propriului Eu evocator. O naratiune pe care ne-o tot povestim si cu care ne obisnuim pentru a ne defini pe noi insine, Eul evocator este identitatea noastra. Multi dintre noi ne auto-iluzionam ca suntem mai buni, mai rationali, mai morali decat suntem in realitate. De aceea, acest Eu evocator este rareori (sau chiar deloc) congruent cu eul nostru intrinsec, adevarat. Algoritmii analizeaza statistic marile baze de date, culese fara stirea noastra, de fiecare data cand achizitionam ceva, punem un selfie, o poza sau o postare pe Instagram/facebook, citim ceva despre net sau luam micul dejun la un hotel, platind cu cardul, si nu cash. In acest fel, statistic, algoritmii au ajuns sa ne cunoasca mai bine decat ne cunoastem noi insine. Cu mult mai bine, as zice, de vreme ce noi insine ne construim o identitate romantata, departe de realitate. Iar realitatea e un lucru care, dupa ce incetezi sa mai crezi in el, continua sa existe.

In lumea de azi, ne construim avataruri virtuale, facute sa corespunda Eului nostru evocator. Pe net sau in paginile de socializare se utilizeaza pseudonime, poze proprii ajustate in photoshop, poze ale unor vedete care “il reprezinta” pe titularul contului/paginii, desene simbolice, hashtag-uri, sloganuri etc., tot ceea ce ar putea fi descris ca fiind cea mai buna varianta a persoanei in cauza (care, convenabil, ramane ascunsa in spatele avatarului).

Aderarea directa sau implicita la grupuri este o metoda de depasire imaginativa a propriei conditii (considerata inferioara, pe drept cuvant sau din neputinta de a valoriza ceea ce e bun si important in viata proprie). Gandirea de grup consista in efortul de a cauta in permanenta validarea propriilor certitudini, dincolo de adevar si de realitatea obiectiva (sau in contra acestora). Nu este un efort de a gandi si nu e un efort de a gasi adevarul. Ceea ce importa este meta-adevarul, adica validarea propriilor valori, credinte si certitudini, prin intermediul opiniei colective a membrilor grupului. Adevarul obiectiv este nesemnificativ. Mai mult chiar, “adevarul” celorlalti este demn de dispret, de unde aparitia si recrudescenta polarizarii de grup. Internetul nu numai ca face un intelept din prostul satului (ca sa il citez pe Umberto Eco), dar face si ca oamenii sa se separe intre ei, chiar in interiorul aceleiasi natiuni sau comunitati locale, si sa isi cultive neo-xenofobia (teama de straini), operand o comoda blurare a identitatii si o benefica diluare a responsabilitatii pentru toata impostura, toate greselile si toate faptele rele ale membrilor individuali ai grupului.

As zice ca (aproape) toate aceste tuse negative ale erei digitale isi au sorgintea in bovarism, care devine o enorma pecingine a lumii contemporane.

 Paginile de socializare, in sine, probeaza extensia globala a bovarismului. In paginile de socializare posteaza si oameni care pot vehicula informatii valoroase si benefice, dar caracteristica principala este spectacolul pe care il creeaza utilizatorul, care tine mortis sa arate (prin poze, selfie-uri, live-uri sau texte scrise, deseori agramat si infantil) ce face el pentru a epata, pentru a impartasi experienta traita sau care se afla in curs de derulare si in genere, pentru a le arata el “dujmanilor”, adica exact ceea ce caracterizeaza bovaricul. Avand in vedere ca, atunci cand vorbim de utilizatorii paginilor de socializare, ne referim la peste 4 mld de persoane la nivel global, din care 9 milioane numai in Romania (adica, mai mult de jumatate din populatia totala a tarii), gasesc greu de conciliat aceasta realitate cu definitia termenului din DEX, care se refera la “unele persoane”, ca si cand ar fi vorba de un fenomen restrans.

Tot paginile de socializare ne probeaza ca un numar foarte mare de romani isi urasc tara. A devenit limbaj comun reducerea intentionata a numelui tarii la “romanica”. Se zice “la voi acolo, la romanica”, nu la noi, in Romania, ca si cand bovaricul nostru concetatean s-ar situa deasupra celorlalti (desi el, in intimidate, nu se simte deloc deranjat ca e privit ca cetatean de mana a treia in Vest si chiar face munci de cetatean de mana a treia). 
Justitiarismul, al carui leitmotiv este “eu sunt corect, nu fur, nu dau mita, muncesc in draci ca sa fac bani cinstiti, si de aceea ii urasc si ii vanez pe ceilalti, care sunt in esenta lor hoti”, este o alta fateta a bovarismului. Exista si este cat se poate de legitim interesul social de a apara societatea de hotie si coruptie. Dar justitiarismul este un curent social la moda, un curent starnit de neputinta organelor statale de a neutraliza coruptia.

Lupta anticoruptie este, in linii mari, o ideologie cu care se poate trai, dar care este iremediabil tarata de bovarismul celor care li se raliaza entitatilor organizate care fac din aceasta “lupta” un scop al existentei lor: societatea civila sau “civila”, ONG-urile militante si activiste, politicienii si birocratii, specializati sau nu pe anticoruoptie. Cei ce se inscriu in acest curent se autoiluzioneaza ca fac in mod glorios si revolutionar treaba organelor de cercetare penala (pe care oricum le platim, deja, cu foarte multi bani si cam inutil).

Odata intrat in masa mare a celor care “lupta” contra coruptiei, fara constiinta faptului ca, in realitate, enoriasii acestui cult fac jocul adevaratilor infractori, este aproape imposibila acceptarea adevarului micului furtisag, micului bacsis, micii spagi etc. care fac parte din viata curenta a multor co-nationali si ca, o privire din cand in cand in oglinga ar fi mult mai eficienta decat crearea unui avatar pe net de care sa se lipeasca sloganuri anti-hoti si corupti.

Betia continuata a auto-justificarii sau a auto-consolarii poate fi o metoda de a uita de propria culpa, prostie, inadecvare sau ratare, dar numai pe termen scurt. Manelele, in care leitmotivul este “eu sunt bun, doar ca dusmanii sunt contra si lumea e rea” reflecta exact masura in care acest tip de betie, parte a fenomenului bovarismului, s-a extins in Romania. La petreceri sau la concerte, pe plaja sau pe stadion, toata lumea asculta manele. De fapt, nu numai ca asculta manele, dar lumea chiar traieste emotiile low quality generate de versuri si de ritm. Desi strainii apreciaza (sau nu) manelele, ca pe orice alt stil de muzica pop sau etno, concetatenii nostri, ca orice bovaric, sunt si ipocriti – nu ar accepta niciodata ca apreciaza manelele (mai ales ca, in mod gresit, acest stil este asociat si cu tiganii, iar bovaricii nostri co-nationali sunt si rasisti, mai soft sau mai hard, dupa gust), de teama intrinseca de a nu fi banuiti de gusturi joase. Bovaricul nostru co-national sustine cu tarie ca se hraneste cu mancare de high-standard, dar consuma shaorma “la greu” (ca sa ma exprim in slangul consacrat).

Concluzia : Asa sunt zilele mele/ Una buna, zece rele/ Nu da, Doamne, cineva/ Sa ma scape de lumea rea…

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania