Festivalul ICon Arts Transilvania se va desfășura anul acesta în perioada 22 iulie – 10 august în 11 localități de poveste din Sudul Transilvaniei: Alma Vii, Biertan, Criț, Dealu Frumos, Mălăncrav, Meșendorf, Râșnov, Richiș, Sibiu, Sighișoara și Viscri. Festivalul care unește comunități în jurul artelor contemporane este prilejul de a asculta concerte de operă într-o biserică veche de 700 de ani, redescoperind și altfel muzica de jazz când rezonează cu dansul contemporan.

Începând cu acest an, evenimentele de la ICon Arts se desfășoară sub semnul celor patru tematici care vorbesc despre valori ale Festivalului ce s-au creat firesc în cele 17 ediții organizate până în prezent.

”Vă invităm să descoperiți cât de frumoasă-i vara în satele din Transilvania, locuri de basm de care își vor lega inspirația zeci de artiști invitați. alături de voi, publicul curios să le viziteze și să trăiască aici momente de emoție autentică.”, scriu organizatorii într-un comunicat de presă.

Timp de trei săptămâni, aproape în fiecare zi se întâmplă ceva interesant într-un loc fermecător: premiere artistice, concerte de muzică clasică și jazz, spectacole de dans contemporan, tururi ghidate, ateliere și meșteșuguri locale, alături de momentele de Șezătoare postmodernă unde cei prezenți vor descoperi, printre altele, bunătățuri ale gastronomiei locale.

Programul Festivalului ICon Arts Transilvania 2019 – Inspirație, Creație, Expresivitate, Revelație

LUNI, 22 IULIE, MEDIAȘ, Biserica evanghelică
Deschiderea Festivalului ICon Arts Transilvania🔷„Revelație”18.30 Vizită ghidată19.00 ”BaRockIn” Transylvania
Ansamblul Musica Ricercata alături de Rodica Vică – soprană, Gabriel Bebeșelea – la pupitrul dirijoral
Manuscrise muzicale vechi ale compozitorilor transilvăneni în dialog cu mari creații ale muzicii baroce

MIERCURI, 24 IULIE, BIERTAN, Biserica fortificată💢„Creație”17.30 Vizită ghidată 18.00 PREMIERĂ: Concert „5 pentru Vieru”
Cinci compozitori și cinci interpreți români vor omagia personalitatea compozitorului Anatol Vieru realizând cinci lucrări noi pornind de la creația sa. Compozitor coordonator: Diana Rotaru.
Concert invitat, proiect ”5 pentru Vieru”, co-finanțat de AFCN
19.00 Șezătoare postmodernă cu gastronomie locală în incinta fortificată

JOI, 25 IULIE, VISCRI, Biserica fortificată (parte și din Săptămâna Haferland)🔰„Expresivitate”18.00 „Un american la Paris”. Poem pentru orchestră de jazz
Ciprian Dancu – clarinet, Anca Preda – pian, Adrian Adam – contrabas și Gabi Barani – percuție
Un concert ce promite să redeschidă orizonturile către atmosfera plină de încântare a Parisului interbelic se pregătește să înceapă. Din program „Un american la Paris” și „Rhapsoy in Blue” de George Gershwin.19.00 Șezătoare postmodernă cu gastronomie locală în incinta fortificată

VINERI, 26 IULIE, RICHIȘ, Biserica evanghelică🔰„Expresivitate”17.30 Vizită ghidată18.00 O seară de operă în Biserica fortificată de la Richiș. 7 secole de istorie
Veronica Anușca – soprană, Cristian Hodrea – bariton, Mihai Murariu – pian19.00 Șezătoare postmodernă cu gastronomie locală în maidanul din fața Curții Richvini

SÂMBĂTĂ, 27 IULIE, ALMA VII, Incinta fortificată💢„Creație”16.00 Ateliere demonstrative şi interactive la Centrul de Interpretare a Culturii Tradiţionale17.00 Prezentarea meşteşugarilor locali18:00 PREMIERĂ: Atlasul imaginarului colectiv
Spectacol imersiv de teatru, dans contemporan și muzică jazz, rezultat al laboratorului comun de creație19.00 Șezătoare postmodernă cu gastronomie locală în incinta fortificată

SÂMBĂTĂ, 27 IULIE, CRIȚ, Biserica fortificată (parte și din Săptămâna Haferland)💥„Inspirație”16.00 PlaCello in the Church
Concert – eveniment al ansamblului PlaCello din care fac parte violonceliștii Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Ella Bokor și Bogdan Postolache.
Din program: lucrări de Tomaso Albinoni, Astor Piazzolla, Gioachino Rossini, Giovanni Sollima, Hans Zimmer, David Popper, Rimski-Korsakov, Henry Mancini, Lalo Schifrin, Friedmann Dreβler, Constantin Dimitrescu11:00 – 17:00 Șezătoare postmodernă cu gastronomie locală în incinta fortificată

DUMINICĂ, 28 IULIE, RÂȘNOV, Scena mare din Cetate (parte și din Festivalul de Film și Istorii Râșnov)💢„Creație”20:00 PREMIERĂ: Spectacol de teatru – jazz coordonat de Oana Pellea și Mircea Tiberian
Participă tineri actori și muzicieni care studiază muzica jazz. În urma laboratorului intensiv, aceștia vor concepe, sub coordonarea celor doi mentori, un spectacol – experiment inspirat de opera unui scriitor român în dialog cu cea a unui autor de muzică clasică. Premiera va avea loc la închiderea FFIR.

LUNI, 29 IULIE, SIBIU, Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA (parte din Transylvania Live)💥„Inspirație”19.00 A Touch of Tango and Classical Fusion Variations
Un amestec inspirat de muzică și trăiri emoționale, prezentate intr-un concert susținut de Reinbert Evers (GER) – chitară, Ciprian Dancu – clarinet, Ilia Rusnac – vioară și Fumiko Sakuraoka (JPN) – nai. În program: Heinrich Neumann, Joseph Kreutzer, Manuel de Falla, Hans Werner Henze, Ernesto Nazareth. Concert invitat, proiect ”Transylvania Live”, co-finanțat de AFCN.

LUNI, 29 IULIE, CLOAȘTERF, Biserica fortificată (parte și din Săptămâna Haferland)🔰„Expresivitate”12:30 Șezătoare postmodernă cu gastronomie locală în grădina bisericii14.30 Opera brunch
Concert Veronica Anușca – soprană, Dan Cristian Hodrea – bariton
Artiștii vor susține un program special care va cuprinde arii de operă din repertoriul românesc și internațional.

MARȚI, 30 IULIE, MĂLÂNCRAV, Conacul Apafi🔷„Revelație”17.30 Vizită ghidată18.00 We are future ICon Artists
Concertul tinerilor artiști care au participat la master class-urile Academiei ICon Arts19.00 Șezătoare postmodernă cu gastronomie locală în grădina conacului

VINERI, 02 AUGUST, SIBIU, Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA💢„Creație”19.00 The Creative Power of Marimba
Duo Daya Cipta Marimba
Concertul susținut de Koya Nakatani și Yukiko Nakatani la marimbă, instrument de percuție cu o versatilitate aparte. Cei doi artiști sunt invitați din Japonia și concertează împreună de 20 de ani.

SÂMBĂTĂ, 03 AUGUST, DEALU FRUMOS, Biserica fortificată (parte din Transylvania Live)💥„Inspirație”17:00 Vizită ghidată18:00 PlaCello in the church. BIS!
Concertul ansamblului PlaCello din care fac parte Răzvan Suma și Ella Bokor.
Din program: lucrări de L. Boccherini, D. Popper, J. B. Barrière19:00 Șezătoare postmodernă cu gastronomie locală în grădina bisericii fortificate
Concert invitat, proiect ”Transylvania Live”, co-finanțat de AFCN.

DUMINICĂ, 04 AUGUST, SIGHIȘOARA, Sala Sander – Centrul de informare turistică💢„Creație”19.00 The Creative Power of Marimba
Duo Daya Cipta Marimba
Concertul susținut de Koya Nakatani și Yukiko Nakatani la marimbă, instrument de percuție cu o versatilitate aparte. Cei doi artiști sunt invitați din Japonia și concertează împreună de 20 de ani.

LUNI, 05 AUGUST, SIBIU, Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia🔰„Expresivitate”19.00 12 Secunde de Lumină
Concert Modulus Quartet: Jonathan Truscott – vioara I, Craig Stratton – vioara a II-a, Mircea Belei – viola, Nick Allen – violoncel. Programul artiștilor cuprinde creații originale pentru cvartet de coarde, explorând noi posibilități ale creativității muzicii de cameră la care se adaugă efecte speciale spectaculoase prin arte vizuale și multimedia.

MARȚI, 06 AUGUST, RICHIȘ, Casa Mihai Eminescu Trust🔷„Revelație”18.00 Grădina ritmurilor tonice de vară
Concertul susținut de artiștii rezidenți ai master class-ului de percuție coordonat de Alexandru Anastasiu.
Artiștii vor interpreta un program spectaculos susținut la marimbă și vibrafon, două instrumente cu sonorități și inflexiuni aparte.19.00 Șezătoare postmodernă cu gastronomie locală în maidanul din fața curții Richvini

MIERCURI, 07 AUGUST, SIGHIȘOARA, Sala Sander – Centrul de informare turistică (parte din Transylvania Live)🔰„Expresivitate”19.00 12 Secunde de Lumină
Concert Modulus Quartet: Jonathan Truscott – vioara I, Craig Stratton – vioara a II-a, Mircea Belei – viola, Nick Allen – violoncel. Programul artiștilor cuprinde creații originale pentru cvartet de coarde, explorând noi posibilități ale creativității muzicii de cameră la care se adaugă efecte speciale spectaculoase prin arte vizuale și multimedia.Concert invitat, proiect ”Transylvania Live”, co-finanțat de AFCN

JOI, 08 AUGUST, SIBIU, Filarmonica de Stat din Sibiu, Sala Thalia💥„Inspirație”19.00 Cello All Stars
Concertul susținut de reputații violonceliști Denis Severin, Atanas Krastev, Răzvan Suma, Ella Bokor. Lor li se vor alătura tinerii participanți la master class-ul de violoncel din cadrul Academiei ICon Arts 2019.
Din program: lucrări de A. Piazzolla, M.Ravel, G.Bizet, D. Popper, G.Sollima, J.Klengel, K. Lindemann

VINERI, 09 AUGUST 2019, BIERTAN, Biserica fortificată (parte din Transylvania Live)🔰„Expresivitate”18.30 Vizită ghidată19.00 PREMIERĂ: IMPRO LIVE – Spectacol de jazz și dans contemporan20.00 Șezătoare postmodernă cu gastronomie locală în grădina bisericii fortificate.
Concert invitat, proiect ”Transylvania Live”, co-finanțat de AFCN.

SÂMBĂTĂ, 10 AUGUST, MĂLÂNCRAV, Conacul Apafi🔷„Revelație”11.30 Vizită ghidată12.00 ÎNCHEIEREA FESTIVALULUI ICON ARTS, happening itinerant13.00 We are future ICon Artists. Concertul susținut de psrticipanții la master class-urile Academiei ICon Arts14.00 Șezătoare postmodernă cu gastronomie locală în parcul Conacului

*Organizatorii pot aduce modificari programului festivalului. Acestea vor fi comunicate in timp util pe pagina iconarts.ro. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.