fbpx
8.7 C
Cluj-Napoca
AcasăEDITORIALDespre fratele meu mai mare

Despre fratele meu mai mare

Publicat în

spot_img
spot_img

In primul rand vreau sa precizez ca de fapt eu sunt fratele mai mare in viata reala, dar daca ar fi sa am si eu un frate mai mare, el ar fi precis David Brooks. Ii urmaresc de ceva vreme articolele in The New York Times, si recent i-am citit cartea „The second mountain. The quest for a moral life”. Preda si la universitatea Yale, desi nu cred ca este full-time professor acolo.

De ce zic insa ca parca ar fi fratele meu mai mare? In primul rand pentru ca este … mai mare. Cam cu sase ani. Dincolo de asta insa, am ramas uimit cat de mult se potrivesc gandirile si convingerile noastre.

David Brooks este, ca si mine, un cameleon. Si ambii suntem foarte proud de asta. Jewish by birth, a mers la scoala catolica, care admite el, l-a influentat foarte mult. Spune ca credinta lui este puternic Jewish, dar in acelasi timp este si puternic crestina. De loc din Chicago, in Midwest, traieste acum in New York City, in North East. Politic, se defineste un conservator moderat, dar receptiv la ideile democrate.

Backgroundul meu este la fel de variat: tata maghiar, mama romanca, am mers la scoala germana si acum sunt american. Sunt reformat (protestant calvinist), baietii nostrii sunt reformati, dar Simona, sotia mea, si toata familia din partea mamei mele sunt ortodocsi. Am serbat de cand ma stiu doua randuri de Pasti. Acasa in Hunedoara vorbeam doua limbi, de fapt trei – pentru ca cuvintele pe care nu le stiam in ungureste, le spuneam in germana. Politic, ma definesc un moderat democrat (extermist de moderat), in sensul ca sunt convins ca ambele partide sunt necesare pentru ca lucrurile sa mearga inainte. Sunt dezgustat de orice forma de extremism.

Ambii venim din generatii asemanatoare, el poate un pic mai inaintea mea. Am trecut prin aceleasi schimbari culturale si sociale, bineinteles la alte viteze si calarind pe alte traiectorii ale vietii.

Ambii am crescut in moralitatea anilor 60-70, cand Treuheit (interesant imi vine cuvantul in germana, nu insa in romaneste – de aceea va rog traduceti-l voi in romaneste) era un aspect definitoriu. Tatal meu, la fel ca generatiile inaintea lui, a muncit toata viata lui intr-un singur loc, la Combinatul Siderurgic Hunedoara. Mental, si noi eram pregatiti sa continuam traditia in acelasi loc. La fel, tatal si bunicii lui Brooks au lucrat toata viata lor la Nabisco din Chicago, cea mai mare brutarie din lume la acea vreme.

In plus la Treuheit, am fost invatati ca trebuie sa fim modesti (humility, spune Brooks), sa fim politicosi si rezervati (reticence, spune el), si sa avem asteptari putine de la viata (self-effacement).

Consecinta pentru el, dar si pentru generatia mea, este ca eram cu totii predestinati sa urmam parcursuri prestabilite in viata: cel mai indicativ mi se par cohortele de elevi care au mers automat la mecanica sau medicina de la liceul meu, indiferent daca astea au fost sau nu pasiunea lor. Am cunoscut destui medici care suspina ca sunt impotmoliti intr-o meserie pe care o detesta, la fel cum stiu destui ingineri care prefera sa aprovizioneze restaurante.

Pentru noi au existat putine oportunitati de a ne explora emotiile noastre, dorintele, pasiunile – oare cati dintre noi au mers sa studieze arte, actorie, limbi straine, literatura, filosofie? Au fost, dar extrem, extrem de putini au avut curajul sa-si urmeze sufletul, pentru ca dupa cum spune David Brooks, „people felt imprisoned by the pressure of group conformity and tortured by the intolerant tyranny of local opinion.” (pagina 6). Zice el, „there was a sense that the group had crushed the individual, and that people, reduced to a number, had no sense of an authentic self.”

Generatiile noastre au descoperit pe parcurs libertatea (freedom), autonomia individuala (autonomy) si autenticitatea (authenticity). Ne-am eliberat de „dogma, political opression, social prejudice, and group conformity”. Am imbratisat, fiecare in felul nostru, un amalgam de convingeri intre gandirea de dreapta – sa avem libertate economica – si cea de stanga – sa putem alege stilul de viata pe care ni-l dorim. In plus, s-au relaxat – categoric mai mult in SUA de cat in tara, dar si acolo se misca incet, incet lucrurile – „the bonds of racism, sexism, anti-Semitism, and homophobia” (page 10).

Nu ar fi existat, zice el, nici Silicon Valley si nici revolutia digitala si informationala, daca nu ar fi fost individualismul rebel si avalansa de creativitate a generatiilor noastre.

Impasul in care am intrat noi, astia din generatia noastra, spune David, este ca am adus societatea intr-o situatie in care legaturile sociale s-au dizolvat. Prin mobilitate, prin individualism, prin ore de lucru prea lungi, prin ambitii prea mari. S-a maximizat „private selfishness” si „personal achievements”, respectiv nevoia acuta de „status, admiration, and being loved follow personal achievement” (pagina 10). Multe sectoare ale vietii (inclusiv politica) s-au tribalizat, pentru ca nu exista de cat o singura versiune corecta, a mea si a tribului meu. Zice el, „this situation makes it difficult to be good – to fulfill the deep human desires for love and connection”.

In cartea sa “The second mountain”, David Brooks sugereaza ca viata sa se bazeaza pe patru piloni: vocatia, familia, religia – credinta – filosofia personala, si comunitatea. Dintre cele patru, am sa discut in continuare despre vocatie. Am sa folosesc aceeasi structura a discutiei ca David, dar am s-o populez cu gandurile mele.

Sunt multe fatete a ceea ce inseamna vocatia, si David foloseste vre-o patru capitole pentru asta, insa in doar cateva paragrafe eu vreau sa vorbesc putin despre pasiune si mentori.

Mi s-a parut intodeauna in viata un paradox de nerezolvat faptul ca trebuie sa-ti decizi cariera profesionala inainte sa stii de fapt ce alegi. Este una din cele mai importante decizii, pe care o facem cu ochii legati. Stiu vre-o trei medici de aici, bastinasi dar si veniti din Romania, cu diferite specializari, care-mi repeta mereu (cand ne intalnim) ca au o meserie nasoala si stresanta. Si ca ei recomanda orice copiilor lor, doar, Doamne fereste, sa nu se faca medici. La fel cunosc destui profesori universitari, care sunt in stare sa faca orice, doar sa nu predea studentilor la curs.

Pot fi multe explicatii pentru situatiile astea, insa cea mai probabila este aceea ca pasiunea lor nu se suprapune peste cariera lor. Deseori lumea se gandeste inainte de toate la castig si la statut social. Unii au bafta si sunt multumiti doar cu atat. Altii insa vor mai mult.

Eu cred ca am avut noroc pentru ca am fost onest cu mine insumi. Nu mi-au placut niciodata biologia si chimia (prea mult de memorizat), la fel cum nu mi-a placut niciodata sa lucrez cu mainile. Tatal meu mi-a repetat intr-una ca sunt un antitalent in inginerie. Cand un coleg de liceu mi-a zis ca el va merge la calculatoare, am stiut imediat ca asta este cariera care mi se potriveste cel mai bine: destula teorie ca sa fie fun, dar si destula practica (programare) ca sa nu devina seaca, monotona si plictisitoare.

Cum zice David Brooks, identificarea pasiunii o faci with your gut, cu inima – nu este o decizie rationala. (Psihologii, mai ales Gigerenzer, au demonstrat ca in situatii complexe, cum este alegerea unei cariere, following your gut feelings, adica a decide cu inima, produce intotdeauna rezultate mult mai bune de cat ratiunea. Ba mai mult. Cu cat te gandesti mai mult la ceva complicat, cu atat decizia finala este mai proasta. Concluzia lui Gigerenzer, unul dintre cei mai respectabili psihologi din lume, este ca prima ideea care-ti trece prin minte este probabil si cea mai buna).

Sa trecem acum la mentori (iar Brooks a avut cativa). Limba romana are cuvantul, dar nu cred ca exista notiunea (prea des) in realitate. Mentorul nu este un coleg, sef, antrenor, subaltern, parinte, indrumator, conducator, frate, colaborator. Eu cred ca mentorul este amalgamul perfect al intregii liste precedente.

Nici aici nu apar mentorii la fiecare colt de strada, insa vestea buna este ca cu cat cineva este mai bun in meseria lui (ei), cu atat (probabil) este si un mentor mai bun. Eu am avut aici sansa de doi – trei mentori, dar vreau sa povestesc putin de ultimul, un tip cu care am inceput ca si colaboratori la un proiect, pentru ca in timp rolul sau sa se transforme (in oarece masura) in cel de mentor.

Domnul de care spun, este nascut aici, in Florida, este cu douazeci de ani mai in varsta ca mine, si este creditat ca fiind unul din creatorii primului microcalculator, Altair. I-a cunoscut pe Bill Gates si Paul Allen (fondatorii Microsoft), pe vremea cand Bill era un tinerel in jur de optsprezece ani, caruia ii placea sa cante la ghitara.  

Intre multimea de idei si sugestii pe care mi le-a dat de-alungul anilor vreau sa enumar cateva:

1) Cel mai mare fun in viata il ai in activitatile antrepenoriale, nu neaparat doar business – dar orice proiect pe care tu-l creezi si realizezi.

2) Intr-o colaborare, cineva trebuie sa aiba 51%, pentru ca el (ea) sa poata avea ultimul cuvant in caz de cumpana. Colaborarile 50% – 50% se sparg foarte repede.

3) Deseori, cele mai bune lucruri in viata sunt gratis. Gaseste-ti intotdeauna colaboratorii dispusi sa participe doar din pasiune, chiar si gratis.

4) In cariera, trebuie sa evoluezi in permanenta. Sa te transformi. Altfel, daca stai pe loc facand acelasi lucru, te prind tinerii din urma, iar ei au avantajul tineretii … Punctul patru cred ca explica foarte bine de ce in tara tot la douazeci de ani generatia noua incearca sa-i arunce pe seniori pe topogan.

Oricum, am avut destule ocazii sa validez fiecare din cele patru sfaturi ale sale. La fel ca si David Brooks pe ale sale. Caci si el a cules destule de la mentorii sai.      

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: un weekend placut si ne auzim saptamana viitoare.

Alex Doboli

Alex Doboli este absolvent al Universității Politehnica din Timisoara și profesor la Stony Brook University din New York.

Articole recente

Statul român ar putea plăti despăgubiri de până la 6,7 miliarde de dolari în procesul pentru aurul de la Roșia Montană

Executivul a menţionat că eventualele căi de atac la care ar putea face apel autorităţile române în acest caz se regăsesc în "Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965, ratificată prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr.62/1975".

STUDIU | Elevii români au încredere mai mare în instituţiile europene decât în cele naţionale

Rezultatele raportului european ICCS (International Civic and Citizenship Education Study) ne oferă date extrem de interesante, din perspectiva proiecţiei pentru viitor a ceea ce înseamnă cetăţenia europeană şi aderenţa la valorile de bază ale acesteia.

Psihologia, cel mai nou program de studii de licenţă la UMFST G.E. Palade Târgu Mureş

Admiterea la Psihologie se va realiza pe bază de concurs de dosare, iar criteriile de selecţie sunt stabilite pe baza mediei ponderate dintre media generală a anilor de studii pentru clasele IX-XI (60%) şi media aritmetică la disciplina relevantă (limba şi literatura română) pentru clasele IX-XI (40%).

Al doilea focar de rabie, confirmat la o vulpe în județul Satu Mare

Al doilea focar de rabie a fost confirmat la o vulpe în localitatea Micula Nouă

Mai multe articole de același fel

Shakespeare, cheie de dezlegare a “enigmelor” politicii românești

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a declarat săptămâna aceasta că premierul Ciolacu ar fi mers la el în birou să-i propună să candideze la Președinția României. La scurt timp după aceea, într-o ieșire demnă de o prezență pe covorul roșu, în cadrul unei gale de premiere a celor mai buni actori de tragi-comedie, Marcel Ciolacu a infirmat categoric afirmațiile înaltului oficial NATO, ridiculizându-l pe bietul președinte de o noapte al României