Bătrânul lipovean se scoală, ca de obicei, la 4 dimineaţa. Ocupă ultima colibă de stuf de pe minunatul canal Perivolovca din Delta Dunarii. Are de verificat 80 de vârşi înainte de venirea şalupei de la cherhana. Timpul trece repede pe apă. Este 8 dimineata deja şi doar jumătate din plase scuturate. Ghinion şi astăzi. Şase ciortani, doi somotei, o duzină de lini şi o caracudă ce trebuie eliberată. Plase pline de mărunţiş fără valoare, roşioară, plătică, babuşcă, bibani. De ani de zile nu a mai văzut atâtea mizerii şi gunoaie plutind la vale, încurcându-i plasele. Oare de-aia nu mai e peşte?

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

Pe canal, o barcă cu patru tinerei; mincioace în mână. Curios lucru, adună ceva de pe apă şi mal. Muzica în surdină, dar batrânul o recunoaşte. Mica ţiganiadă de Phoenix.

Raiul meu beteag,
De pe alt meleag,
Cât îmi eşti de drag,
Nu ştiu cum.

– Buna dimineaţa.
– Şi vouă copii. Da ce faceţi pe-aicea? Nu vă văd pescuind?
– Strangem PET-uri, pungi şi alte gunoaie de plastic.

Batranul se trage lângă barca tinerilor. Atunci vede si el ca barca e plină de saci îndesaţi cu gunoaie.

-Da’ ce faceţi cu ele?
– Nimic, …, le adunam că poluează.
– Ce face?
– Sunt urâte şi omoară peştii.
– De-o viaţă sunt aici şi niciodată n-am vazut aşa de multe. În fiecare zi, sute la vale peste plase. Şi mâine, altele dupa ele. De parcă acolo la deal un nebun a deschis robinetul la gunoaie. Când e apă mare, e şi mai rău. În fiecare an tot mai rău.

Tinerii tac, parcă ruşinaţi.

-Şi unde le duceţi?
– Gunoaiele la Murighiol, la groapa de gunoi. PET-urile la reciclat.
– Da’ câte puteţi voi aduna măi copii? Că astea vin cu miile în fiecare zi şi apa mare le risipeste peste maluri si stuf? Oare de aia nu e peşte?
– Poate.
– Păi taică (se scarpină în cap bătrânul), dacă aveţi atâta carte, poate mai bine să vă duceţi voi acolo la deal de unde vin toate şi le opriţi … la sursă. Aici la vale nu-i spor. Că Dunărea e mare şi nu le puteţi birui pe toate.

Pauză. 

-Da’ cât aş lua pe kilul de PET-uri la Murighiol?

Seara îi prinde pe noii prieteni în colibă, la foc, mamaligă, borş de peşte şi o tolbă de poveşti. Bătrânul şi tinerii schimbă vorbe şi rumegă strategii noi. Poate că tinerii au dreptate, …, o fi un ban de facut şi din PET-urile astea blestemate. Poate ca bătrânul are şi el dreptate. Atunci când răul vine de departe, te lupţi cu sursa nu cu efectele.

Cade seara-n câmp,
Soarele-i scălâmb,
Cortul este stramb,
Foc ardea.

Povestea noastră reflectă o tristă realitate. Delta Dunării, perlă a naturii curate odinioară, devine cu timpul o groapă de gunoi. Atât de mult am lăudat delta ca un filtru, că am ajuns să o tratăm de parcă poate să absoarbă orice (petrol, fertilizanţi, şi mai nou gunoaie de plastic). În fiecare zi, mii de tone de plastice se revarsă peste canale, lacuri şi grinduri. Bătrânul pescar are dreptate. Nu cauţi leacul la vale, dacă vinovaţii sunt la deal. Acolo, sus, trebuie îndreptate lucrurile. Din păcate, legi strâmbe şi funcţionari incompetenţi croiesc, după chipul şi asemănarea lor, o societate indiferentă. De ce ar avea omenii grija naturii, daca mai marii lor nu respectă nimic şi pe nimeni.

Ce soluţii reale avem pentru criza poluarii cu plastice? Să plătim mai multe ONG-uri să adune gunoaie? Plase şi bariere de deflectare a gunoaielor plutitoare de pe cursuri de apă? Amenzi mai mari? Gropile de gunoi sunt deja pline şi statul nu are bani de curăţenie. În lipsă de soluţii eficiente, oamenii continua să arunce totul in râuri. În fiecare zi, mii de tone de plastice curg la vale pe Mureş, Jiu, Someş, Olt şi Siret. Chiar şi în inima deltei, mii de hoteluri, pensiuni şi case de vacanţă aruncă gunoaie în spatele curţii, pentru că navele de colectare sunt scumpe (la vedere şi la kilogram). Nimic nu pare sa meargă in direcţia bună.

Tehnologii de reciclare există, dar nu toate sustenabile. Colectarea de plastice din natura e scumpă şi nu merge fără sponsorizare. Deasemenea, plasticele sunt de multe, foarte multe, feluri: PVC, PET, HDPE, LDPE, PP, PS, etc. Fiecare tip de plastic trebuie separat înainte de topire şi reciclat în mod diferit. Pentru a fi eficientă, reciclarea plasticelor trebuie făcuta cât mai aproape de sursă. Atunci când plasticele sunt deja amestecate între ele şi risipite în mediu, este deja prea târziu a mai vorbi de sustenabilitate. Reciclarea de plastice este şi o mare consumatoare de apă şi energie. Maşinile de reciclat (tocare, sortare, curăţare, topire) sunt scumpe. Preţul reciclării de plastice colectate din natura este mai mare decât valoarea plasticului recuperat. Cea mai înfricoşătoare primejdie însa, vine de la plasticele fragmentabile. Acestea sunt plastice care se rup în particule foarte mici (invizibile cu ochiul liber) ce se dispersează în mediu. În viitor, o pulbere fina de microplastice va fi prezentă în toate: sol, aer, apă, pe fructe, frunze şi legume. Fiecare respiratie, aduce mii de asemenea particule în plămâni. Procesate prin căldură, radiaţie şi microunde şi apoi inghiţite împreuna cu hrana, microplasticele vor fi o cauză principală de cancer în viitor. Un blestem din prezent către generaţiile viitoare. Imposibil de eliminat, indiferent de cost. Copiii noştri vor plăti scump în viitor petrolul ieftin de astăzi.  

Ce putem face acum? De câti bani şi effort e nevoie ca să ţinem pasul cu poluarea cu plastice? Nici un stat, oricât de bogat ar fi el, nu are destui bani să cureţe natura de plastice (şi mai ales microplastice) odată scăpate de sub control. Soluţia reală este o curăţenie care începe la sursă. Câteva acţiuni hotărâte sunt necesare. Stopare totală a producţiei şi comercializării de plastice fragmentabile (cum ar fi de exemplu pungi de plastic, carpete şi plastice expandate). Plasticele trebuie reformulate cu reciclare în minte (pentru o sortare mai uşoară). Centre de colectare trebuie instalate in toate oraşele mari şi mijlocii (acolo unde gunoiul este mai bogat în plastice). Trebuiesc deschise gropi de gunoi ecologice care să sorteze plasticele la venire. In deltă, acolo unde răul e deja facut, ONG-urile vor continua curăţenia. Dar, în deltă, cel mai mare impact l-ar avea sponsorizarea colectării de gunoaie de la hoteluri şi pensiuni, şi transport gratuit pentru toate reciclabilele deja sortate (metal, materiale celulozice, plastice). Bineînţeles, amenzi usturătoare şi blocarea activităţii pentru cazuri grave de poluare cu gunoaie. Preluarea de plastice la centre de reciclare trebuie să se facă la un preţ rezonabil. Colectorii, sortatorii şi transportorii de plastice uzate trebuie să prefere aducerea lor la puncte de colectare. Preţul pentru PET (polyethylene terephthalate) reciclat a crescut cu 53% in ultimii 12 years. In USA, PET-ul reciclat (tocat, spalat si uscat) se vinde cu peste 1700 dolari tona. O mina de aur pentru populaţia săracă.   

Datoram respect ONG-urilor care se lupta să ţină delta curată după noi. Dar, oricât ar trudi aceştia, nu pot învinge inevitabilul. Şi nici nu ar fi corect să îi transformăm în gunoierii naturii, în timp ce o societate indolentă continuă să polueze. Trebuie să îi ajutăm prin legislatie şi prin administrarea corectă a legii. Şi în timp, atunci când râul de gunoaie de pe Dunăre se va fi subţiat, vor putea şi tinerii nostri inimoşi să ţină pasul. Abia atunci procesul de poluare cu plastice va fi reversat.

Zece ani vor fi trecut şi cei patru tineri din povestea noastră şi-au schimbat strategia. Otilia scrie legislaţie la Ministerul Mediului. Alin impinge barca cu ghionderul sa salveze un pui de lebadă abandonat de beteag la migraţia de toamnă. Maria e ranger la Rezervaţia Delta Dunarii şi controlează flota de nave colectoare. Pavel monitorizează poluarea cu microplastice. Bătrânul pescar s-a diversificat şi el. Încă mai predă peşti la cherhana; 4 tone pe an. Dar a instalat şi plase de suprafaţă pentru colectat de plastice plutitoare. Şi-a luat si o instalatie solară pentru tocat, spalat şi uscat PET-uri şi predă 2 tone de PET granulat la nava de colectare.  Nu e mult, dar tot atâta ia şi din peşte.  

Şi vor mai trece ani. Câţi? … Depinde de noi ceilalţi care citim povestea. Daca jucăm cartea corect, Delta Dunării va ieşi încet, încet, din criza plasticelor.

Pescarul cel batrân îşi va trăi ultimii ani fericit, lopătând printre nuferi pe Perivolovca. Visând la primavară, crapi şi cocostârci, în timp ce se topeşte cu lotca în ceaţa dimineţii.  

Până nu-l mai vezi, până nu-l mai crezi,
Şi din ochi îl pierzi,
Printre ceţuri verzi, ceţuri de livezi,
Vezi că nu-l mai vezi.

P.S. Ce facem noi, cei de la deal, să merităm această minunăţie?

Credit foto: Roxana Iosif

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.