fbpx
3.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI SIBIUNumărul candidaţilor la admiterea la Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" de la...

Numărul candidaţilor la admiterea la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu a crescut cu 40%

Publicat în

spot_img
spot_img

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) este foarte atractiv pentru absolvenţii de liceu, dovadă că cea mai mare concurenţă în acest an la admiterea la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, de 14,2 candidaţi pe un loc, s-a înregistrat pe locurile MAI, domeniul ştiinţe administrative, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior, Daniel Dorobanţu.

„Nivelul concurenţei a fost de maxim 14,2 candidaţi pentru un loc, ceea ce a evidenţiat faptul că Academia Forţelor Terestre ‘Nicolae Bălcescu’ a lansat o ofertă educaţională foarte atractivă pentru tinerii absolvenţi de liceu din întreaga ţară şi că se bucură de un prestigiu deosebit în cadrul instituţiilor de profil. La MApN au participat la concursul de admitere 1.020 de candidaţi, iar concurenţa cea mai mare a fost la domeniul ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică (4,41/pe loc). La MAI au participat la concursul de admitere 105 de candidaţi, iar concurenţa cea mai mare a fost la domeniul ştiinţe administrative (14,2/loc). La STS au participat la concursul de admitere 34 de candidaţi, iar concurenţa cea mai mare a fost la domeniul Contabilitate (2,25/loc). La SIE au participat la concursul de admitere şase candidaţi, iar concurenţa cea mai mare a fost la domeniul ştiinţe administrative (1,66/pe loc). La SIE au participat la concursul de admitere cinci candidaţi, iar concurenţa cea mai mare a fost la domeniul ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică (5/pe loc)”, a precizat, luni, Daniel Dorobanţu.

Potrivit acestuia, numărul candidaţilor la admiterea la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu a crescut cu 40% în acest an, faţă de 2018.

„Comparativ cu anul trecut se observă o creştere semnificativă a numărului de candidaţi acceptaţi pentru susţinerea examenului de admitere (aproximativ 40%), fapt care ne îndreptăţeşte să credem că profesia miltară devine din ce în ce mai atractivă pentru tinerii absolvenţi de licee”, a explicat Daniel Dorobanţu.

La concursul de admitere din acest an, şapte dintre candidaţi au reuşit performanţa de a fi declaraţi „ADMIS” cu nota maximă 10,00. Cea mai mică medie de admitere în acest an, la respectiva academie militară, a fost de 5,20.

La concursul de admitere s-au înscris, prin intermediul Centrelor zonale de selecţie şi orientare, 1.323 de candidaţi şi s-au prezentat la sediul academiei pentru participarea la concurs 1.170 de candidaţi dintre care, cei mai mulţi, 1.020, la Ministerul Apărării Naţionale.

Concursul de admitere la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” s-a desfăşurat în perioada 19-21 iulie, pentru ocuparea unui număr de 300 de locuri puse la dispoziţia absolvenţilor de colegii cu diplomă de Bacalaureat. Admiterea s-a organizat pe patru domenii de studii (Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, Inginerie şi management, Contabilitate şi ştiinţe administrative) pentru MApN şi patru beneficiari (MAI, STS, SIE, SRI şi ANP)

Sursa: Agerpres
Credit foto: FB Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu

Redactia

Articole recente

”Timișoara Muzicală” își va deschide peste câteva zile porțile, în capitala Banatului

Opera Gala, Turandot sau Otello sunt doar câteva dintre spectacolele de operă la care timișorenii și nu numai își pot cumpăra deja bilete, în vreme ce Filarmonica Banatul este pregătită să pună în scenă o serie de recitaluri și concerte simfonice care cu siguranță vor satisface și cele mai exigente pretenții ale melomanilor.

Corona Braşov a câştigat titlul de campioană la hochei

CSM Corona Braşov a câştigat, miercuri seara, Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă şi a realizat o triplă istorică, după ce în acest an a cucerit Cupa României şi s-a impus în competiţia regională Erste Liga.

Corvinul Hunedoara s-a calificat în finala Cupei României

Finala Cupei României va avea loc pe 15 mai, la Sibiu.

O tânără din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional „Ilie Micu” de la Sibiu

Gabriela Silvia Vişinescu de la Şcoala Populară de Arte din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală "Ilie Micu" din Sibiu, secţiunea Muzică uşoară, care a avut loc la Sala Thalia.

Mai multe articole de același fel

O tânără din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional „Ilie Micu” de la Sibiu

Gabriela Silvia Vişinescu de la Şcoala Populară de Arte din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală "Ilie Micu" din Sibiu, secţiunea Muzică uşoară, care a avut loc la Sala Thalia.