UDMR Bihor a anunţat, duminică, semnarea – alături de aliaţii din PSD și ALDE – a unui acord cu PNL, pentru a susţine împreună proiectele de dezvoltare ale judeţului, inclusiv pentru aducerea de curse externe pe Aeroportul din Oradea, subiect pe care liderii Consiliului Judeţean Bihor refuzaseră orice fel de colaborare cu Primăria Oradea. Acordul anunțat presupune și coalizarea eforturilor pentru repartizarea echitabilă a banilor către primăriile din judeţ.

Comunicatul a fost transmis presei locale înainte de prânz, în format editabil, nesemnat, neştampilat şi neînsoţit de nicio fotografie de la semnarea acordului ai cărui semnatari sunt preşedinţii celor patru formaţiuni politice la nivel de judeţ: Ioan Mang (PSD), Ciprian Blejan (ALDE), Cseke Attila (UDMR) şi Ilie Bolojan (PNL).

Potrivit documentului, chiar în aceeaşi zi, de 28 iulie, “liderii judeţeni ai PSD, ALDE, UDMR şi PNL au semnat un acord ce are ca scop dezvoltarea, lărgirea şi normalizarea colaborărilor politice la nivelul Consiliului Judeţean Bihor (CJB) şi Consiliului Local al municipiului Oradea (CMO)”, valabil până în 2024.

“Acordul urmăreşte o distribuire şi echilibrare a bugetelor autorităţilor administraţiei publice menţionate până la data constituirii CJB şi CMO, rezultate după alegerile autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024, începând cu anul în curs. Alocarea a jumătate din suma totală rezultată din cotele defalcate pentru unităţile administrativ-teritoriale, de către CJB va fi realizată în funcţie de necesităţile comunităţilor, solicitările acestora, bazată pe ponderea numărului primarilor fiecărei formaţiuni semnatare. Destinaţia celeilalte jumătăţi din suma totală rezultată din cotele defalcate pentru unităţile administrativ-teritoriale, va fi decisă de formaţiunile aflate la conducerea executivă a CJB, pe baza solicitărilor primite şi a priorităţilor stabilite de aceasta. Toate alocările se vor face cu respectarea prevederilor legale în vigoare. De asemenea, părţile semnatare au convenit susţinerea în comun, în toate demersurile lor, a unor proiecte importante pentru dezvoltarea judeţului Bihor şi a municipiului Oradea, cum ar fi realizarea tronsonului bihorean al Autostrăzii Transilvania, inclusiv al legăturii la nivel de autostradă cu municipiul Oradea, respectiv a proiectului Via Carpatia, susţinerea proiectelor de conectivitate feroviară către principalele direcţii din regiune, dezvoltarea infrastructurii Aeroportului Internaţional Oradea şi extinderea numărului de curse interne şi externe, finalizarea construcţiei Sălii multifuncţionale din municipiul Oradea şi susţinerea dezvoltării învăţământului universitar orădeanşi implementarea unor măsuri coerente pentru dezvoltarea turismului şi a economiei rurale din judeţul Bihor”, se arată în comunicat.

Informarea UDMR mai precizează că prevederile acordului semnat urmează să fie puse în aplicare “la nivelul tuturor autorităţilor administraţiei publice la care părţile au competenţă de acţiune”.

Potrivit acestuia, acordul semnat intră în vigoare imediat.

PSD, ALDE și PNL nu au venit până în prezent cu nicio poziție oficială referitoare la acest acord semnat.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.