Centrul Nou al municipiului Satu Mare, Piața 25 Octombrie și Pasajul Corneliu Coposu vor fi modernizate cu fonduri europene, după ce primarul Kereskényi Gábor a semnat astăzi contractul de finanțare. Banii vor fi alocați prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014-2020, iar valoarea proiectului depășește 7 milioane de euro (33.363.982 lei)

În cadrul proiectului care vizează modernizarea Centrului Nou al municipiului Satu Mare se propune reconfigurarea Pieței 25 Octombrie și a Pasajului Corneliu Coposu, integrarea în peisajul arhitectural a unei piste de biciclete, refacerea fântânii arteziene și amenajarea unui spațiu public generos pentru organizarea de evenimente și întruniri publice. Astfel, se vor reface gradenele, trotuarele și iluminatul public, astfel încât prin toate intervențiile propuse se va obține îmbunătățirea amenajărilor peisagistice și se va crea un mediu propice pentru activități de petrecere a timpului liber.

”Centrul Nou este în prezent într-o stare destul de avansată de degradare. Acesta este motivul pentru care am gândit și am realizat un proiect privind modernizarea Pieței 25 Octombrie și a Pasajului Corneliu Coposu, pentru care am reușit să obținem finanțarea europeană. Ne dorim să oferim sătmărenilor un centru civic de care să fim mândri. Acest proiect este unul integrat, cu cel care vizează reabilitarea Centrului Vechi, pentru care am câștigat deasemenea finanțare europeană. Ne propunem să trasformăm zona centrală într-una de atracție”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Administratorul public, Maskulik Csaba, a afirmat la rândul său că licitația pentru reabilitarea Centrului Nou a fost deja lansată: ,,Prin caietul de sarcini am pus condiții dure pentru ne asigura că vom avea un constructor serios”.

Primarul Kereskényi Gábor a mai spus că în acest an au fost semnate și alte contracte pentru proiecte finanțate din fonduri europene. Astfel, 5 blocuri cu 321 de apartamente vor fi reabilitate termic, valoarea proiectelor fiind de 2.210.538,59 euro. Totodată, a fost semnat și contractual de finanțare pentru reabilitarea din fonduri europene a Grădiniței nr. 7, valoarea proiectului fiind de 3.648.790 lei.

În total, valoarea contractelor cu finanțare europeană, semnate anul acesta de Primăria Municipiului Satu Mare este de 47.468.619 lei (10.035.649 euro). Valoarea proiectelor europene câstigate în ultimii trei ani este de peste 27 milioane de euro.



Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.