Președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe în Parlamentul European, este de părere că intervenția autorităților în cazul tragediei de la Caracal a fost una „lipsită de profesionalism şi de eficienţă”, care a arătat, o dată în plus, că „reforma statului este inevitabilă”, demiterile anunțate până acum nefiind suficiente.

„Statul a uitat că lucrează pentru cetăţean, pentru oameni, în interesul oamenilor și ne pierdem în birocraţie, ne pierdem în detalii tehnice, ne pierdem în incompetenţă, şi ducem, iată, o ţară întreagă la faliment pentru că o clasă politică, aşa cum a fost ea construită încă din anii ’90, a ajuns la faliment şi trebuie înlocuită.

Deci, o reformă a statului ar presupune, după cum am spus, în primul rând profesionalizarea şi depolitizarea administraţiei publice, ar presupune legislaţie mai clară din acest punct de vedere pentru a putea lucra cu noile tehnologii în interesul cetăţeanului protejând datele şi identitatea cetăţeanului, dar folosind aceste tehnologii moderne și protocoale de colaborare între diferite instituţii care să fie foarte clare”, a declarat Dacian Cioloș.

În ceea ce privește măsurile care ar trebui luate imediat, liderul PLUS a subliniat faptul că angajaţii instituţiilor trebuie să urmeze cursuri de îmbunătăţire a pregătirii, dând ca exemplu un caz din Franţa unde, după decesul unei persoane în 2017, autorităţile au decis să organizeze cursuri de formare a tuturor „agenţilor care trebuiau să intervină după un anumit protocol şi au făcut o reciclare a formării profesionale a tuturor acestor agenţi pentru a se asigura autorităţile că toti învaţă din greşeala pe care au făcut-o unii în cazul respectiv”.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania