Suntem în plină societate a spectacolului: un popor needucat în general, needucat mediatic în particular – și din sânul căruia se recrutează până și oamenii needucați care fac media – este luat captiv într-o cușcă strălucitoare cu o dublă încuietoare: aceea a indistincției generalizate dintre competență și prostie (înnăscută, dobândită sau voită); aceea a indistincției generalizate dintre minciună și adevăr. Între cele două, a treia încuietoare, cea aurită: imposibilitatea de a distinge între realitate și scenariu.

Caracal: certitudinea tragică din prima zi a devenit, după o săptămână, grație prostiei, dar și manipulării mediatice, o farsă care se întinde ca o pată de ulei peste țară, fabricată de mulțimea nesfârșită a experților-impostori (criminaliști, foști din toate serviciile, psihologi, psihiatri, juriști, politicieni și mai ales politicieni) care au colonizat studiourile de televiziune și de unde emit non-stop inepții menite să acopere de pâclă peisajul în care alți incompetenți desfășoară o așa zisă anchetă.

Indecență, incompetență, impostură – compoziția care garantează punerea în scenă a unui spectacol grotesc în timpul căreia societatea se pierde pe sine, iar statul se descompune instituțional, după imaginea polițiștilor transpirați puși să sară un gard în fața camerelor de luat vederi, pentru ca apoi să intre pe poarta de alături într-un câmp părăsit. Indecența mediatică, incompetența experților și impostura politicienilor conlucrează de minune pentru a crea cea mai complicată conspirație, sfidând ceas de ceas rațiunea, bunul-simț sau suferința umană.

Nu avem nevoie să cădem în teoriile conspirației; putem să o facem, desigur, asta dacă vrem să ne inventăm o inteligență la fel de debilă ca a actorilor care joacă în acest spectacol. Iar faptul că ceea ce vedem nu mai are nici o legătură cu niște fapte care s-au petrecut și cu multe altele care se vor mai petrece de acum înainte (și la care nu vom avea acces) nu trebuie să ne conducă nici la disperare, nici la exasperarea găsirii unor vinovății și adevăruri ascunse.

În acest moment, moartea, suferința, realitatea, adevărul, ce păreau atât de certe la început, s-au diluat așa cum se diluează un film în sute de episoade ca să satisfacă pofta morbidă a unui public mereu în căutare de senzații tari. Un public dispus el însuși să participe la acțiune, orice ar însemna asta, numai ca să fie sigur că spectacolul continuă.