1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăEDITORIALSocietatea spectacolului

Societatea spectacolului

Publicat în

spot_img
spot_img

Suntem în plină societate a spectacolului: un popor needucat în general, needucat mediatic în particular – și din sânul căruia se recrutează până și oamenii needucați care fac media – este luat captiv într-o cușcă strălucitoare cu o dublă încuietoare: aceea a indistincției generalizate dintre competență și prostie (înnăscută, dobândită sau voită); aceea a indistincției generalizate dintre minciună și adevăr. Între cele două, a treia încuietoare, cea aurită: imposibilitatea de a distinge între realitate și scenariu.

Caracal: certitudinea tragică din prima zi a devenit, după o săptămână, grație prostiei, dar și manipulării mediatice, o farsă care se întinde ca o pată de ulei peste țară, fabricată de mulțimea nesfârșită a experților-impostori (criminaliști, foști din toate serviciile, psihologi, psihiatri, juriști, politicieni și mai ales politicieni) care au colonizat studiourile de televiziune și de unde emit non-stop inepții menite să acopere de pâclă peisajul în care alți incompetenți desfășoară o așa zisă anchetă.

Indecență, incompetență, impostură – compoziția care garantează punerea în scenă a unui spectacol grotesc în timpul căreia societatea se pierde pe sine, iar statul se descompune instituțional, după imaginea polițiștilor transpirați puși să sară un gard în fața camerelor de luat vederi, pentru ca apoi să intre pe poarta de alături într-un câmp părăsit. Indecența mediatică, incompetența experților și impostura politicienilor conlucrează de minune pentru a crea cea mai complicată conspirație, sfidând ceas de ceas rațiunea, bunul-simț sau suferința umană.

Nu avem nevoie să cădem în teoriile conspirației; putem să o facem, desigur, asta dacă vrem să ne inventăm o inteligență la fel de debilă ca a actorilor care joacă în acest spectacol. Iar faptul că ceea ce vedem nu mai are nici o legătură cu niște fapte care s-au petrecut și cu multe altele care se vor mai petrece de acum înainte (și la care nu vom avea acces) nu trebuie să ne conducă nici la disperare, nici la exasperarea găsirii unor vinovății și adevăruri ascunse.

În acest moment, moartea, suferința, realitatea, adevărul, ce păreau atât de certe la început, s-au diluat așa cum se diluează un film în sute de episoade ca să satisfacă pofta morbidă a unui public mereu în căutare de senzații tari. Un public dispus el însuși să participe la acțiune, orice ar însemna asta, numai ca să fie sigur că spectacolul continuă.

Ciprian Mihali

Profesor. A predat timp de 20 de ani filosofia la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca și a fost vreme de patru ani ambasador al României in Senegal. Din 2016 lucreaza la Bruxelles pentru Agentia universitara a Francofoniei.

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Iohannis, secretar general al NATO – rezultatul unei strategii premeditate și coordonate

Încă din 2021, se vorbește despre o posibilă candidatură a președintelui Iohannis la funcția de secretar general al Alianței, lucru ce confirmă o rațiune strategică ce sprijină această decizie. Nu lansează nimeni în spațiul public astfel de informații, ce au fost ulterior perpetuate în 2022 și 2023 fără să aibă un fundament.

Politica românească, un adevărat “Dejun pe iarbă”

Ultimele săptămâni de erori imputate altora (a se citi “politică”), prezentate abundent prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare în masă, ne transformă pe noi, românii, în adevărați “voyeuri” ai unui tablou plin de atâta nesimțire babilonică încât până și celebrul Eduard Manet ar fi fost încurcat dacă ar fi fost solicitat să transpună în artă aceste realități halucinante