Sezonul 2019-2020 al competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor a debutat vineri seara la Reşiţa, acolo unde echipa gazdă, câştigătoarea seriei a IV-a din ediţia trecută a celui de-al treilea eşalon, a primit vizita celor de la U Cluj, formaţie care în sezonul precedent a pierdut barajul de promovare în Liga 1, după o dublă manşă cu AFC Hermannstadt.

Oaspeţii au terminat prima repriză în zece şi conduşi la limită

În faţa unui public numeros, reşiţenii au reuşit un debut cu dreptul în al doilea eşalon, învingând cu 2-0 pe elevii lui Cristi Dulca, aflat la primul meci oficial pe banca clujenilor. Ambele echipe au abordat partida cu foarte multe nume noi faţă de sezonul trecut, câte cinci de fiecare parte, patru dintre jucătorii oaspeţilor fiind străini!

Unul dintre aceştia, fundaşul Kay, nu a mai prins fluierul de final al primei reprize în teren, fiind eliminat pentru cumul de galbene după 36 de minute de joc. În momentul eliminării, oaspeţii erau deja în dezavantaj şi pe tabela de marcaj, acolo unde nou venitul Ehmann şi-a trecut numele cu doar două minute mai devreme.

Noua pereche de fundaşi centrali a adus victoria gazdelor

Cei peste 6.000 de spectatori prezenţi pe stadionul din Valea Domanului au fost răsplătiţi cu un nou gol în repriza secundă, cu un sfert de oră înainte de final, atunci când Vasiu a reluat imparabil, după o centrare a lui Călin Cristea.

De remarcat că ambele reuşite ale reşiţenilor au fost marcate de fundaşii centrali folosiţi în acest meci de antrenorul Leo Doană, atât Ehmann, cât şi Vasiu, fiind transferaţi în această vară. Dacă primul a sosit sub formă de împrumut de la Dinamo, după ce în sezonul precedent a jucat la ASSCS Farul, în schimb cel de-al doilea a venit de la Şoimii Lipova, echipa cu care CSM-ul s-a duelat pentru promovare în campionatul trecut.

Cristian Dulca, antrenorul U Cluj

Întrebat de jurnaliști imediat după partida de la Reșița dacă își menține declarațiile cum că U Cluj este și în acest sezon favorită la promovare, Cristian Dulca a mai nuanțat declarațiile: ”nu mă gândesc la cine va promova. Ne gândim la ceea ce am făcut noi, la meciul ăsta pentru a corecta, a remedia și a vedea jucătorii care într-adevăr își doresc să joace și să pună osul la această promovare, dacă ne dorim promovare!

Pentru că la cum am arătat, cel puțin în a 2-a repriză – sigur fiind în 10 dar nu este o scuză – pentru că avem o echipă serioasă și o echipă care a știut să profite de unul în plus, nu putem vorbi despre asta” a spus Cristian Dulca. Întrebat dacă regretă că l-a scos pe Gogs antrenorul Cristi Dulca a spus că ”nu avem ce să fac pentru că nu puteam să scot un mijlocaș central rămânând în 10”.

Cât privește actuala ediție a Ligii a doua, cu echipe renumite pentru suporteri, precum CSM Reșița sau Rapid București, Dulca spune că sunt mai multe echipe care au spectatori: UTA, Rapid, FC Argeș.  Este mai interesant și este bine pentru fotbalul românesc în primul rând”.

Victorie și tactică și din entuziasm

Extrem de modest și atent în declarații s-a arătat și antrenorul gazdelor, Leontin Doană, care și-a cerut scuze de la arbitrul asistent după ce, la pauza meciului, l-a apostrofat că nu a acordat penalty echipei sale, Doană le-a mulțumit jucătorilor că l-au ascultat și suporterilor veniți în număr impresionant pe ”Mircea Chivu”.

Leo Doană a fost întrebat dacă este vorba despre o victorie tactică sau una de entuziaasm. ”Și tactică dar, după cum ați văzut, când au rămas în 10 oameni am lăsat impresia că puteau fii dominați. Le-am spus băieților să aibe răbdare în repriza a 2-a pentru că o să îi prindem. S-a dovedit că am avut dreptate. Nu ne-am lăsat dominați, am știut valoarea jucătorilor de la Cluj, am vrut să îi surprindem pe contra-atac și să îi închidem în jumătatea proprie. Acest lucru s-a întâmplat și îmi felicit băieții. Noi le-am creat spații, știam că Goga se va deplasa între linii, un jucător foarte periculos” a declarat Doană.

Întrebat dacă CSM Reșița se poate gândi deja la Liga I, Leontin Doană a răspuns tăios: ”Nu! Este departe! După meci le-am spus și băieților că fiind prima etapă se poate întâmpla orice. Am văzut și în liga 1 echipe de renume ce s-au chinuit. Drumul este lung, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Aceiași echipă muncitoare, modestă, disciplinată” a mai spus Leontin Doană.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania