Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara
CUI 21200012

Direcția Județeană Pentru Sport şi Tineret Bistrița-Năsăud, în colaborare cu #Brigada81Mecanizată, continuă și în acest an tradiția organizării unor tabere cu specific militar cu scopul de a crește la tânăra generație spiritul de echipă, adaptarea la diferite situații, dar și pentru formarea de deprinderi în ceea ce privește disciplina, respectul, organizarea și onoarea, dar și pentru a dezvolta sentimentul patriotic. 

Astfel, în 4 august, în localitatea Sîngeorz-Băi, a avut loc ceremonia de deschidere a Taberei Naționale Militare de Vară, aflată la cea de-a şaptea ediţie. Pe parcursul a şapte zile, o sută de copii din mai multe judeţe ale ţării, au oportunitatea să parcurgă alături de instructori teme de instrucție de front, acordare a primului ajutor, tir, autoapărare, supraviețuire, de istorie şi geografie militară, combinate cu trasee aplicative, drumeții și nelipsita #ÎnviorareDeDimineața.

La activitate a participat directorul Direcției județene pentru sport și tineret Bistrița-Năsăud, Florian Constantin și şeful de stat major al Brigăzii 81 Mecanizate “General GRIGORE BĂLAN”, colonel Nicolae-Marius Moneanu, care a subliniat importanţa organizării acestor activităţi, atât în plan personal, cât și posibilitatea alegerii unei cariere militare în viitor.

Militarii #Brigăzii81Mecanizată prezenţi în tabără au primit misiunea importantă de 
a-i iniția pe toți participanții în “discipline de învățământ” inedite.

Credit text și foto: https://www.facebook.com/Brigada-81-Mecanizat%C4%83-General-Grigore-B%C4%83lan-843247625710871/

Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara
CUI 21200012
Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.