Specialități la grătar, fasole la ceaun și multe pahare pline, sunt toate pe meniul unei noi ediții a „Festivalului Rachiului” care va avea loc sâmbătă, 10 august, la Sânpetru Mare, la doar câțiva kilometri de Timișoara. Organizatorii vor premia cel mai bun rachiu de prună din Banat.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

Ca la fiecare ediție, ”Festivalul Rachiului” este finanţat și organizat de Primăria comunei Sânpetru Mare, Uniunea Sârbilor din România, precum şi de câţiva „păcimaşi” sponsori. Organizatorii le-au pregătit participanților, pe lângă degustările din licoarea de prună, câteva concursuri și jocuri săteşti precum „Tragerea de funie”, „Aruncarea bolovanului” sau „Alergatul în sac”.

Momentul cel mai important al evenimentului rămâne însă concursul în care se va alege cel mai bun rachiu de prună din Banat, așa că toți producătorii de rachiu sunt îndemnați de organizatori să aducă mostrele cu care intră în concurs până sâmbăta la ora 15.

Programul artistic începe la 18:30, cu parada portului popular. La ora 19 va avea loc un spectacol internațional de folclor cu ”Ansamblul Laza Nancici” din Vrseti Serbia, ”Ansamblul Sloga” din Felnac, România, ”Ansamblul Izvor” din Saraval, Orchestra de tamaburași ”Batini Becari” din Sânnicolau Mare și ”Ansamblul Plavi Delia” din Sânpetru Mare.

Punctul forte al spectacolului va fi un concert extraordinar al cunoscuților cântăreți dGota Lazarevici și Liuba Lukuc, din Serbia.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.