fbpx
3.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI HUNEDOARAPetiție pentru ca DNA să preia dosarul proiectului minier Certej

Petiție pentru ca DNA să preia dosarul proiectului minier Certej

Publicat în

spot_img
spot_img

Peste 2.000 de oameni i-au scris procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Călin Nistor, să preia de la DNA Alba dosarul privind proiectul de minerit de la Certej, anunţă Mining Watch România într-un comunicat de presă.

Potrivit organizaţiei, cererea vine după ce DNA Alba a clasat fără argumente dosarul deschis în urma denunţului penal al societăţii civile, căruia i s-au alăturat cu plângeri Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne, Comisia de abuzuri a Senatului şi ANAF Timişoara.

„Deşi am contestat decizia de clasare, credem că asupra biroului teritorial DNA Alba există presiuni locale de natură să creeze suspiciuni asupra modului în care tratează aceste posibile infracţiuni. În aceste condiţii, considerăm imperios necesar ca structura centrală a DNA să preia dosarul”, a declarat reprezentantul Mining Watch, Roxana Pencea Brădăţan.

Mining Watch România şi Comunitatea Declic îşi exprimă profunda îngrijorare privind modul în care sunt investigate, de autorităţile competente, „multitudinea de nereguli şi posibile infracţiuni comise în avizarea proiectului minier cu cianuri de la Certej”.

Conform organizaţiei, 618 hectare de teren forestier au fost trecute din domeniul public al statului în domeniul privat al comunei Certeju de Sus în anul 2010.

Dintre acestea, cel puţin 57 de hectare au fost concesionate către societatea Deva Gold SA pentru a fi folosite pentru proiectul minier de exploatare a aurului şi argintului. Aceeaşi pădure este revendicată în instanţă de săteni reuniţi într-o formă de asociere obştească.

„Doar pădurea mai stă în calea proiectului minier cu cianuri de la Certej. Dacă ea dispare, două iazuri de decantare cu deşeuri toxice se vor ridica deasupra satului”, a adăugat Roxana Pencea Brădăţan.

Mining Watch România susţine că denunţul privind săvârşirea unor fapte penale de către funcţionarii publici care au aprobat reconstituirea dreptului de proprietate în beneficiul Primăriei Certeju de Sus şi, implicit al Deva Gold, a fost făcut în 2016, după care au depus sesizări similare Corpul de control al MAI, Comisia de abuzuri a Senatului şi ANAF Timişoara. În plus, au cerut extinderea urmăririi penale suspectând şi alte infracţiuni conexe.

„Din cuprinsul acestor sesizări rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea comunei Certeju de Sus s-a făcut prin scoaterea ilegală a acestui teren din fondul naţional forestier, prin încălcarea drepturilor pe care le deţineau proprietarii de drept ai acestor terenuri sau prin falsificarea unor registre publice din cadrul primăriei. DNA Alba a clasat acest dosar penal în luna iulie, fără a indica argumente legale privind unele din aspectele sesizate. De asemenea, organele de cercetare au omis să explice de ce faptele semnalate de instituţiile de mai sus nu au fost luate în seamă”, precizează Mining Watch România.

Sursa: http://miningwatch.ro/dna-alba-nu-deranjeaza-coruptii-din-minerit/

Redactia

Articole recente

Elevi și profesori din patru țări pun în valoare „Memoria Pământului” prin proiectul EMME

Proiectul urmărește crearea unui curriculum școlar interdisciplinar

S-a lansat Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Brașov, un mediator în relația cu instituțiile statului pentru IMM-urile din județ

Lansarea PIMM Brașov a fost un eveniment mult așteptat de mediul de afaceri local, lucru dovedit de prezența într-un număr mare, mult peste așteptări, în sala conferințe din centrul Brașovului.

Sute de iubitori ai pedalării, înscriși la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas

FITS | John Malkovich și Isabelle Adjani, printre actorii de excepție prezenți, în iunie, la Sibiu

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) va aduce în România, în perioada 21-30 iunie, numeroase personalităţii mondiale ale artelor spectacolului, precum actorul John Malkovich, actriţa Isabelle Adjani, Mikhail Baryshnikov şi Jan Fabre, dar şi pe Jon Fosse, unul dintre cei mai apreciaţi autori ai momentului

Mai multe articole de același fel