UPDATE: Ponta susține că NU s-au luat decizii! Într-o postare pe Facebook, liderul Pro Romania, Victor Ponta spune că nu s-au luat decizii referitoare la o alianță cu ALDE.

”Azi am progresat foarte mult in acest sens! Nu am luat decizii – dar am discutat si progresat! Cand mai multi oameni se aseaza la masa cu intentii bune – sunt sanse mai mari de succes! Este o nevoie uriasa de schimbare a modului de guvernare a tarii / un “RESET” total al administratiei publice si al directiei economice! Trebuie sa gasim solutii si oameni capabili sa le aplice!”, a scris Victor Ponta

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat miercuri că a hotărât, împreună cu liderul Pro România, Victor Ponta, încheierea unei alianțe politice și constituirea de grupuri parlamentare comune.

”Discuții fructuoase în această dimineaţă cu liderul Pro România, Victor Ponta : am hotărât o viitoare colaborare sub forma unei Alianțe politice! ALDE şi Pro România vor avea grupuri parlamentare comune, şi astfel vom fi a treia forță politică parlamentară , după PSD şi PNL. În perioada imediat următoare grupurile de lucru ale celor două partide se vor întâlni pentru a stabili proiectul politic al Alianţei şi protocolul de colaborare”, a scris Tăriceanu pe Facebook.

Anunțul liderului ALDE vine pe fondul unor discuții anterioare cu PSD și Pro România pentru stabilirea unui candidat comun la alegerile prezidențiale. Discuțiile au eșuat atunci, iar PSD a decis însă să o susțină pe Viorica Dăncilă în cursa pentru Cotroceni, în vreme ce ALDE a anunțat că va merge pe mâna lui Călin Popescu Tăriceanu.

În urma eșuării negocierilor pentru un candidat comun, au apărut tot mai multe discuții privind o eventuală ieșire a ALDE de la guvernare.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania