Nota: Am scris acest articol cu gandul la vechiul meu prieten F.E. si la toti colegii si profesorii mei de etnie germana de la Allgemeine Schule Nummer 7 din Hunedoara (Eisenmarkt).
Un lucru care ma deprima mereu este starea jalnica in care sunt lasate destule din fostele sate nemtesti din Ardeal. Ma refer la satele mici si care nu sunt la drumul national, nu la satele si orasele bine stiute de noi toti si incluse in circuitul turistic.
Nu dau vina pe nimeni. Poate asta este pretul care trebuie platit ca totul sa mearga inainte. Poate cei care au luat locul sasilor in casele din sat nu simt nici o legatura emotionala cu zestrea lasata de ei, si prin umare acea zestre nu mai foloseste nimanui si deci este “normal” sa dispara. Nu stiu, nu ma duce capul intr-atat incat sa pot da un verdict. Ma deprima insa sa vad cladiri frumoase, care se faramatizeaza si dispar dintr-o lume in care, totusi, se pretuieste asa de putin frumosul, esteticul, ceea ce incanta ochiul.
Biserica din satul F. inca mai sta intr-un picior
Satul pe care l-am vizitat recent, am sa-l numesc generic F. caci nu identitatea lui este importanta, a fost candva un sat de sasi, care au emigrat insa mai totii in Germania. Mi s-a spus ca mai exista o singura familie de sasi in tot F., desi el fusese probabil pana acum cincizeci, o suta de ani un sat locuit mai ales de ei. Au mai fost pe langa ei cativa unguri si cam atat.
Cat am stat acolo, m-am tot intrebat – oare cum a fost viata in sat, cand acolo se vorbea (doar) germana? Am incercat sa-mi inchipui sasi umbland pe strada incaltati in cizme solide, si femei si copii locuind in casele lor mari si trainice. Case cu poarta lipita de ele.
Biserica a fost intotdeuna miezul satului.
Din curtea bisericii, care este pe un deal, ai o panorama splendida a unei bucati bune din sat, casele strazii principale cufundate in verdele pajistilor si a copacilor din curti. Ca multe sate sasesti, si satul F. este intr-o mica vale, inconjurat de dealuri, si prin mijlocul caruia curge un paraias. Dealurile, nu prea inalte, sunt in mare parte defrisate, cu cate un smoc de copaci din loc in loc. Imi inchipui ca odata au fost si ele cultivate cu ceva sau daca nu au fost pasune, pentru ca suprafata lor este neteda, chiar daca intr-o panta lina.
Strazile (de-o parte si alta a paraului) sunt late, cu multi copaci umbrosi.
Biserica din F. a fost construita undeva in jur de 1650 – 1700. Turla bisericii este solida si inalta, parca mai inalta de cat a bisericii reformate din Hunedoara. Ea se observa indiferent unde esti in satuc. A avut candva un ceas, caci se vad gaurile din perete.
Ca mai toate bisericile sasesti din zona, este inconjurata de un zid cu o poarta mare si rotunda la intrare.
Zidul are cam patru metrii inaltime in zona portii, si include niste mici ferestruici, prin care (speculez) cineva ar fi putut trage cu pusca impotriva unor atacatori. Sus, pe zid, de-asupra portii, sunt pictate motive florale in culori vii si o inscriptie in nemteste, din care am reusit sa descifrez doar anul – 165 …. Poate data este anul cand a fost construita biserica, poate se refera la altceva (din pacate nu am avut inspiratia sa fac o poza inscriptiei pentru a o descrifra acasa in tihna).
Langa biserica, pe stanga este casa parohiala, unde locuia odata preotul satului. Precum biserica, si ea este mare si bine facuta, ceea ce sugereaza ca satul F. a fost candva un sat de oameni bogati. Casa este pe un nivel jumatate, cum spunem in Statele Unite, adica la baza are un nivel unde au fost bucataria, beciul, camarile, iar apoi, nivelul propriu-zis cu camerele de locuit. Am numarat geamurile casei si banui ca sunt cel putin sase camere mari in casa, daca nu mai multe. Cei care au locuit acolo au dus cu siguranta, daca nu o viata de lux, cu siguranta una comfortabila si tihnita.
Tot complexul, o splendida comoara istorica si culturala, este intr-un grad avansat de degradare. Turla bisericii este fisurata in intregime si ciobita in multe locuri. Nu m-as mira sa se naruie intr-o zi, nu foarte indepartata, daca cineva nu face pana atunci ceva. La fel, fatada bisericii spre intrare este si ea in stare de deteriorare avansata: tencuiala este cazuta aproape in intregime, iar caramizile se faramiteaza. Usa bisericii este incuiata (din fericire), asa ca n-am putut arunca o privire sa vad cum arata inauntru. Pe partea cealalta, zidul bisericii este aproape prabusit pe-o bucata a sa, iar o alta bucata a ajuns la jumatatea a ceea ce a fost candva.
Si mai degradata este insa casa parohiala …
Si totusi s-ar putea pune totul la punct
Singura parte pusa frumos la punct si ingrijita este scoala, vis-à-vis de casa parohiala, in partea dreapta a portii de la intrare. Mi s-a spus ca scoala a fost reparata din donatii ale sasilor plecati din sat (daca am inteles eu bine). Cladirea scolii, pe-afara, este frumoasa – reparata, proaspat zugravita, cu geamuri noi dar in stilul cladirii (si nu termopanele de-acum). Ce mai, un lucru bine si frumos facut.
Si de aceea zic, totusi nu este totul pierdut. Inca. Starea buna a cladirii scolii arata ca intreg complexul ar putea fi reparat si conservat, ca sa ramana in picioare si peste sute de ani de-acum incolo.
Cum sa pierzi o cultura intreaga
Am observat insa un lucru: Vechiul meu prieten (F.E.) si fost coleg de scoala la sectia germana, si el sas din Ardeal care a emigrat in Germania, nu mi-a dat like la pozele pe care le-am facut in satul F.
E. imi da like la orice postez pe FB, pentru ca a fost intotdeauna si este un suflet marinimos. I-am spus sotiei: “Vezi. Sunt convins ca pe E. il doare sufletul cand vede cum au ajuns (unele) din satele lor din Ardeal. Totusi, ei au fost aici sapte – opt sute de ani, au trait aici, Ardealul a fost patria lor, asa cum este si a noastra. Si uite cum au ajuns satele lor. Sunt eu foarte trist cand vad ce vad. Si nu sunt sas. Darmite el.”
Cum s-a sters cultura nemtilor din Ardeal in nici cincizeci de ani. Cand am fost mic, si invatam la Allgemeine Schule Nummer 7, exista ziarul “Der Neuer Weg” cu o rubrica sport faina pe-o pagina intreaga, ziar pe care mi-l cumparam zilnic ca sa-l citesc in drum spre casa, exista si almanahul lor, care iarasi mie imi placea foarte mult, exista literatura germana scrisa in Ardeal, existau obiceiuri, de exemplu Trachtenfest (parca asa se numea), exista Blassmusik …
Si totul s-a dus naibii, down the drain, sapte – opt sute de ani de istorie si cultura a sasilor in Ardeal. Ca si cum n-ar fi existat. Mai exista doar in memoria celor de la cincizeci de ani in sus, ca mine. Vorba fratelui meu, “peste cincisprezece ani, cand cei din generatia mea vor fi prea batrani, se va sterge si ultima legatura cu sasii ardeleni.”
Nu lasati comorile locale sa dispara
Ce pacat ca toate comorile astea din istoria Ardealului, precum cele din satul F., sunt lasate sa putrezeasca si sa se faramiteze, incet, incet. Cred ca lumea nu-si da seama, dar exista comori nepretuite in satucele si oraselele mici din Ardeal, nu doar in orasele mari precum Cluj, Oradea, Targu Mures si Sibiu.
Cand am postat pe pagina mea de FB cateva idei, pe care le-am scris la cald (imediat dupa ce am fost in satul F.) ca apoi sa le dezvolt acum in acest articol, un domn primar, dintr-un sat ardelean si pe care eu il pretuiesc foarte mult, mi-a scris ca atunci cand dispar comorile istorice si culturale ale unui popor, dispare insasi seva sa.
Sunt perfect de acord cu ce spune dansul si stiu ca atata timp cat el este primar in satul sau, acolo nu se va pierde nimic din zestrea lor locala.
Totusi, ce se intampla cu locurile care nu au norocul unor oameni vrednici, precum domnul primar?
Cum putem totusi sa nu pierdem nepretuitul pe care l-am primit de la cei dinaintea noastra, indiferent de ce etnie sau confesiune religioasa au fost ei?
Intrebarea asta mi-o pun mie, dar mai ales o pun ardelenilor, celor care sunt aici, … caci eu in zece zile ma urc in avion si ma intorc in America.
Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.
