Va puteți închipui variante ale celebrei balade “Miorița” în care ciobanul care află de tentativa de asasinat pregătită împotriva sa NU se resemnează să ceară “fluieras de fag” la cap, ci se luptă pentru viața și oile sale? Ei bine, Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, a găsit o astfel de variantă în comunitățile românești din Valea Timocului și intenționează să o aducă în atenția publicului, transformată în “operă rock”.

Din păcate, spune artistul, are de luptat cu câteva obstacole. Pe de o parte este vorba de lipsa de oameni, pentru că scenariul scris deja de el are nevoie de actori (interpreți) care să urce pe scenă. Apoi este nevoie de bani pentru producerea și montarea unui astfel de spectacol, dar, spune Covaci, nu a găsit încă pe nimeni dispus să se implice financiar în acest proiect. Și aici intervine al treilea – și probabil cel mai mare – obstacol, acela al prejudecăților. Pentru că, arată artistul, prima reacție pe care o stârnește când povestește despre proiectul său este de genul “Ai înnebunit, Nicule? Te iei de balada Miorița?”

Iată, de altfel, ce spune liderul Phoenix cu vorbele sale pe această temă, într-un fragment al unui interviu acordat de Nicu Covaci pentru emisiunea de radio “Ora românească”, difuzată la CFMB Radio Montreal:

De precizat că variante ale cunoscutei balade românești în care “resemnarea mioritică” lipsește, fiind înlocuită cu hotărârea ciobanului de a lupta pentru viața și turma sa de oi mai circulă în spațiul balcanic sud-dunărean, varianta găsită și prelucrată de Nicu Covaci nefiind unică în acest sens.

Revenind la declarațiile făcute de muzicianul român, trebuie spus că el se mai arată nemulțumit și de modul în care ICR (Institutul Cultural Român) NU sprijină trupa Phoenix în organizarea și susținerea de turnee și spectacole în afara țării, preferând să acorde sprijin altor trupe și soliști, cu nume mai puțin cunoscute și mai puțin reprezentative pentru arta și cultura românească. Nicu Covaci are și o posibilă – dar surprinzătoare – explicație pentru această lipsă de sprijin: “dușmănia” la adresa să și a trupei Phoenix încă de la celebra fugă din țara din anii ’70:

Dacă doriți să urmăriți și alte declarații ale lui Nicu Covaci, puteți asculta integral interviul pe care artistul l-a acordat realizatorului emisiunii “Ora românească” din Montreal, Adrian Ardelean, aici: https://oraromaneasca.ca/emisiunea-de-sambata-17-august-2019-129

 Alte ediții ale emisiunii sus-menționate găsiți pe site-ul http://oraromaneasca.ca/

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.

2 COMENTARII

  1. Ȋn balada “Miorița “ nu este vorba de nici o “resemnare” . Ȋmi pare rău că Nicu Covaci nu a ȋnțeles tâlcul și valoarea inestimabilă a acestei capodopere populare căzând prea ușor ȋn plasa interpretărilor de doi bani mult prea des circulate și trecute drept adevăruri …

    • Buna ziua, domnule (sau doamna) katemantis. V-am aprobat comentariul, desi nu sunt de acord cu parerea dumneavoastra. In acest context, sa mai spunem ca NU doar domnul Nicu Covaci e de parere ca exista o “resemnare” in comportamentul ciobanului din Miorita, ci exista multi oameni de cultura, folcloristi, antropologi, critici literari, artisti, s.a.m.d. care sustin aceeasi opinie. De unde si expresia “resemnare mioritica”, pe care nu am inventat-o eu… In acest context, v-as intreba, totusi, cum definiti dumneavoastra comportamentul celui care, afland ca i se pregateste asasinarea, are ca singura reactie “OK, Miorito, daca e asa, sa-mi pui la cap fluieras de fag, mult zice cu drag, fluieras de soc, mult zice cu foc, iar mamei mele, daca o vezi, spune-i ca m-am insurat cu o fata de crai, ca la nunta mea a cazut o stea”, etc, etc, etc?
      Deci, daca nu e “resemnare”, ce e?

Comments are closed.