fbpx
15.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI HUNEDOARALucrări de artă de mari dimensiuni, amplasate pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor de...

Lucrări de artă de mari dimensiuni, amplasate pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor de la Hațeg

Publicat în

spot_img
spot_img

Cinci lucrări de artă de mari dimensiuni, realizate în aer liber, din elemente naturale (piatră, lemn și lut) au fost amplasate în diferite locuri de pe teritoriul comunei Densuș, ținând cont de specificul istoric, geologic, natural și  emoțional al locului. Lucrările au fost realizate de șase artiști plastici specializați în artă monumentală, pe parcursul a 10 zile, în perioada 5 – 15 august 2019, în cadrul taberei Geopark Land Art FORMAțiuni.

Evenimentul este singular în peisajul cultural, social și artistic de astăzi prin asumarea unei legături directe între specificul intervențiilor land art și identitatea locului. Teritoriul Geoparcului este una dintre zonele cu cea mai concentrată încărcătura culturală nu doar din țară, ci din întreg arealul balcanic, unic prin modul în care se suprapun părți din istoria naturală, geologică, națională și locală. Lucrările artistice rezultate completează activitățile culturale și educaționale din Geoparc, fiind parte integrantă a identității acestuia.  

În apropierea bisericii din Densuș, Dragoș Neagoe, specializat în realizarea de portrete la scară monumentală, a creat lucrarea Amprenta unui portret regăsit (Deceneu). Este o lucrare monumentală, un portret al lui Deceneu care transpune și transmite caracteristicile emblematice ale personajului, dincolo de legende. Având o dimensiune de 4,2 m, aceasta este cea mai mare lucrare de acest fel a artistului și prima amplasată permanent în exterior.

Delia Călinescu a realizat pe parcursul taberei lucrarea Coruperea Formelor. Este o interpretare artistică despre modul în care poate fi scrisă istoria unui loc și despre cum intervenția omului în natură poate fi deopotrivă distructivă și constructivă. Un copac căzut din cauze naturale, al cărui trunchi a fost recuperat, este repus în legătură cu pământul, fiind fixat cu ajutorul unei tije metalice, iar baza este ascuțită în formă de creion. Lucrarea atrage atenția asupra fragilității formelor naturale și pare să deseneze sau să scrie peisajul din jurul său.

O altă lucrare ce marchează spațiul și timpul Țării Hațegului îi aparține lui Răzvan Neagoe. Intitulată #a24.968teg, lucrarea reprezintă istoria în cifre, o sferă a imaginii în oglindă a Țării Hațegului și a schimbărilor care s-au petrecut de-a lungul timpului în aceasta regiune. Totodată, lucrarea invită la descoperirea legăturii dintre istorie și turism – Istoria ca parte a locuitorilor regiunii; Istoria, parte a României; Istoria, parte a schimbărilor sociale; Istoria, parte a descoperirilor; Istoria, parte a arheologiei; Arheologia, parte a turismului; Turismul, parte a tradiției; Turismul, parte a regiunii; Turismul, parte a istoriei.

Mălina Ionescu și Andreea Medar au realizat o lucrare de mari dimensiuni,intitulată Landmark #1.  Este un traseu reprezentând deopotrivă un drum și un mesaj codat. Lucrările echipei artistice vorbesc despre locul în care sunt amplasate, având potențialul de a semnala privitorului narațiunea, istoria, evenimentul sau specificul respectivului loc, urmând ca, în timp, să devină, așa cum se întâmplă cu orice lucrarea de artă monumentală, parte – și particularitate a sa.

Cei cinci artiști sunt reuniți în grupul STUP și au o vastă experiență profesională. Lor li s-a alăturat artistul plastic local Dorin Socaci care, împreună cu comuniteatea din Peșteana, a realizat lucrarea I Love Peșteana, o introducere în poveștile satului, amplasată la intrarea în localitate, dinspre drumul național.

În România, tradiția taberelor de creație este strâns legată de modul în care s-a dezvoltat fenomenul artistic. Acestea au redefinit, încă din anii 1970, modul în care sculptorii români se raportează la material, la tehnică, la relația formei cu peisajul dar și la relația care se creează între artist și loc, între comunitatea artistică și comunitatea locală. Land Art sau arta transformării mediului înconjurător este o mișcare ce a extins granițele artei prin realizarea de lucrări de mari dimensiuni utilizând materiale naturale, atrăgând atenția asupra faptului că Planeta Pământ este casă pentru umanitate.

Tabăra Geopark Land Art FORMAțiuni a fost organizată la inițiativa Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, Primăriei și Consiliului Local Densuș și a Asociației Drag de Hațeg, cu susținerea Grupului de Turism din comuna Densuș, Pensiunii Casa Criss, Transylvania Log Cabins, Pensiunii Country House Hățăgel și Muzeului Satului Hațegan Peșteana.

*********

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 147 de teritorii din 41 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

Articole recente

Tururi ghidate gratuite pentru turiștii care vizitează Oradea

Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune oferă pentru al doilea an consecutiv, în fiecare weekend, începând cu 1 iunie 2023, tururi ghidate gratuite

Sindicatele din Educație resping propunerea Guvernului de majorări ale veniturilor personalului didactic

Guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Sindicatele respins oferta

Duminică, ora 18:00 U- BT Cluj Napoca -CSM CSU Oradea. Se joacă cu titlul pe masă. Clujenii pot deveni campioni pentru al treilea an...

U-Banca Transilvania şi CSM CSU Oradea se întâlnesc duminică, 28 mai, cu începere de la ora 18:00 în BT Arena, în meciul cu numărul VI din finala Ligii Naţionale.

Duminică, ora 14:00 Gloria Buzău – UTA. Manșa tur a barajului de retrogradare/promovare în Liga 1

Gloria Buzău și UTA Arad se întâlnesc duminică, 28 mai, cu începere de la ora 14.00, în manșa tur a barajului de retrogradare/promovare în Liga 1.

Mai multe articole de același fel

Erik Urbán, liderul franciscanilor transilvăneni, la Șumuleu Ciuc: Pe scara valorilor nu se pot afla alte lucruri decât înţelepciunea, respectul, răbdarea, conştientizarea, umanitatea, fraternitatea,...

Liderul franciscanilor transilvăneni, Urbán Erik OFM, a făcut referire la sloganul de anul acesta al pelerinajului – un fragment dintr-o rugăciune a Sfântului Francisc de Assisi: “Bucură-te, Marie, care eşti fecioară făcută biserică” – şi a subliniat că în timpul pelerinajului, muntele de la Şumuleu Ciuc se transformă într-o biserică