Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara
CUI 21200012

“Zilele satului hunedorean” vor avea loc de vineri până duminică la Muzeul Astra din Sibiu, evenimentul, organizat de Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara, propunându-şi să promoveze tradiţiile locale.

“Evenimentul se constituie într-o acţiune de promovare a valorilor tradiţionale specifice judeţului Hunedoara. Dorim să punem în lumină autenticitatea tradiţiilor şi a vechilor meşteşuguri transmise din generaţie în generaţie, creativitatea şi frumuseţea porturilor populare, hărnicia şi măiestria oamenilor din satele noastre”, a declarat marţi directorul agenţiei, Camelia Bedea.

În cadrul atelierelor organizate de meşterii şi artizanii populari din judeţul Hunedoara, iubitorii de meşteşuguri şi tehnici de manufactură populară sunt aşteptaţi să descopere secretele prelucrării lemnului, picturii, broderiilor, cusăturilor şi împletiturilor.

Bogăţia folclorului va fi pusă în valoare prin costume, dansuri şi cântece populare în cadrul unor programe susţinute de ansamblurile folclorice “Haţegana”, “Junii Petrileni”, “Ritmuri Zărăndene”, grupul de tulnicărese din Bulzeştii de Sus, alături solistul de muzică populară Bogdan Toma, împreună cu Grupul instrumental “Hunedorenii”.

Nu vor lipsi poetul popular Cornelia Neaga şi maestrul taragotului Pera Bulz, numit “tezaur uman viu” de către UNESCO.

Cultura gastronomică autohtonă va fi promovată prin preparatele tradiţionale ale producătorilor locali participanţi la eveniment. Astfel, vizitatorii vor putea gusta mai multe sortimente de virşli (un fel de cârnaţi subţiri picanţi – n.r.), pâine, miere, siropuri, dulceţuri, cozonaci, zacuscă, brânză şi plăcinte pădureneşti pregătite din ingrediente naturale şi după reţete păstrate cu grijă de gospodine de la o generaţie la alta.

Manifestarea este sprijinită de Consiliul Judeţean Hunedoara.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, la ora 16,00, la Muzeul Astra Sibiu. În zilele următoare, manifestarea se va desfăşura între orele 10,00 şi 18,00. 

Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara
CUI 21200012
Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.