Două incubatoare de afaceri, pentru start-up-uri din domeniul medical şi din industrii creative, vor fi înfiinţate, cu fonduri nerambursabile în valoare de peste 7,4 milioane de lei, în judeţul Mureş, contractele de finanţare fiind semnate luni, la Alba Iulia, de către directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Simion Creţu, şi preşedintele Fundaţiei Ecologice “Dimitrie Cantemir”, Alexandru Bogdan Murgu, şi, respectiv, primarul oraşului Miercurea Nirajului, Toth Sandor.

“După Braşov, Făgăraş şi Târgu Secuiesc, încă două contracte de finanţare nerambursabilă vor susţine înfiinţarea de noi incubatoare de afaceri pe harta Regiunii Centru. La Miercurea Nirajului şi Târgu Mureş, în următorii ani se vor deschide noi centre unde afacerile la început de drum vor beneficia de spaţii de lucru dotate cu echipamente şi sprijin specializat, la costuri reduse”, informează un comunicat de presă al ADR Centru.

Fondurile necesare pentru realizarea celor două proiecte au o valoare totală cumulată de 13,24 de milioane de lei.

“În judeţul Mureş, prin Regio, am finanţat şi funcţionează din perioada 2007-2013 alte trei centre de afaceri. Aceste noi incubatoare, ce vor asigura spaţii pentru start-up-uri din domeniul medical în Târgu Mureş sau industriile creative în Miercurea Nirajului, pornesc de la o realitate contemporană: mulţi tineri cu studii şi iniţiative care nu sunt organizaţi în societăţi vor să-şi deschidă o primă afacere, dar fie e prea scump, fie nu au cunoştinţele necesare în domeniul administrativ sau juridic ca să aibă curaj să se aventureze. Acum, prin aceste noi centre, au şanse să-şi transforme ideile în ceva concret”, a declarat, potrivit comunicatului, directorul general al ADR Centru.

Termenul limită de realizare a proiectului depus de Fundaţia Ecologică “Dimitrie Cantemir”, în parteneriat cu Universitatea “Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureş, este estimat la sfârşitul lunii iunie 2021.

Din valoarea totală a proiectului, de peste 6,3 milioane de lei, peste 3,8 milioane de lei reprezintă finanţarea nerambursabilă solicitată de beneficiar pentru a realiza activităţile prevăzute în proiect. Diferenţa dintre cele două sume reprezintă cofinanţarea asigurată de către beneficiar.

Incubatorul de afaceri va fi ridicat pe locul unde acum există o construcţie cu structură metalică acoperită, formată din boxe garaj, atelier, magazie şi depozit.

Prin implementarea proiectului este prevăzută construirea unei clădiri cu două etaje, care va deveni un incubator de afaceri în domeniul medical prin care se vor sprijini 34 de întreprinderi. Dotările spaţiilor destinate firmelor incubate vor fi de mai multe tipuri, incluzând echipamente stomatologice şi de tehnică dentară, aparate şi mobilier pentru fizio-kinetoterapie.

Proiectul prevedere realizarea construcţiei şi apoi închirierea spaţiilor dotate cu echipamente medicale specifice activităţilor de medicină dentară, tehnică dentară şi balneo-fizio-kinetoterapie (include utilităţile şi paza imobilului), precum şi prestarea de servicii administrative de secretariat, recepţie, tipărire, fax, scanare, copiere documente, servicii de asistenţă specifică antreprenoriatului.

În ceea ce priveşte “Incubatorul de Afaceri Sectorial Miercurea Nirajului”, acesta va fi alcătuit din 18 birouri, două săli de şedinţe, o sală de mese, un birou administrativ, un birou tehnic, o încăpere pentru centrală termică şi funcţiuni complementare (grupuri sanitare, hol etc.). Dotările şi echipamentele prevăzute sunt calculatoare, imprimante multifuncţionale, echipamente şi mobilier pentru sala de mese şi birouri, videoproiectoare, televizor LED, ecrane de proiecţie, centrală termică, sistem de ventilare, instalaţii fotovoltaice, sistem de alarmă şi camere de supraveghere.

Sectorul de activitate al incubatorului se va concentra pe susţinerea afacerilor din industrii creative de tip design, arhitectură, publicitate, IT, radio, televiziune, cinematografie, prin incubarea a cel puţin 18 societăţi şi crearea a minimum 20 de noi locuri de muncă.

Termenul limită de realizare a proiectului estimat de beneficiarul proiectului, Primăria oraşului Miercurea Nirajului, este data de 30 iulie 2023. Valoarea totală a proiectului este de aproape 7 milioane de lei, din care peste 3,6 milioane de lei reprezintă finanţarea nerambursabilă alocată.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania