Toate profesiile din România, fără excepție, se află în acest moment într-o profundă criză deontologică. De la politicieni la jurnaliști, de la profesori la medici, de la funcționari la polițiști, de la diplomați la magistrați – toate aceste categorii au cunoscut o degradare dramatică deopotrivă a calității profesionale, a vocației și a eticii.
Calitatea profesională a decăzut odată cu scăderea calității actului educațional și cu pierderea (din motive interne și nu externe) a prestigiului universităților românești. Vocația profesională a fost înlocuită de oportunism și de dorința rapidă de realizare, adică de îmbogățire ori de notorietate publică. De unde, în fine, deruta etică.
Viața publică ne da zi de zi, cu vârf și îndesat, până dincolo de saturație, mărturii ale capitulării morale, ale compromisului, ale ieșirii în afara cadrelor profesionale, invocând fie poziția publică, fie vreo autoritate efemeră: politicianul e mitocan pentru că poate, jurnalistul se prevalează de calitatea sa de jurnalist pentru a se comporta altfel decât ca jurnalist, profesorul hărțuiește studente, medicul ia șpagă, funcționarii umilesc contribuabili, polițiștii bat cetățeni pe stradă, diplomații și magistrații și-au depus prinosul de recunoștință la picioarele puternicilor zilei, sperând că poate poate vor mai beneficia de grația lor.
Criza aceasta care decuplează îndatoririle profesionale de exigențele etice deschide un câmp infinit de bătălii ale fiecăruia cu toată lumea, al alianțelor lipsite de principii, de valori și de respect, al uzurii foarte rapide al oricărei autorități morale sau intelectuale.
Un singur exemplu pentru a încheia, sub formă de întrebare la care să reflectăm pe tăcute: există printre nenumărații candidați la Președinția României unul singur care v-ar putea servi de model în viață dacă nu ar fi președinte? Există o singură persoană cu care ați vrea să vă identificați în gândire, în discurs, în comportament, ori de la care să spuneți că aveți ce să învățați? O singură persoană ale cărei valori și principii să fie călăuzitoare pentru unul sau altul dintre noi ori pentru toți împreună? Dar nu numai printre acești candidați, ci printre toți ceilalți oameni care vă înconjoară? Şi dacă există asemenea oameni minunați, căci ei există și nu sunt puțini, câți dintre ei au și curaj public, adică au puterea de a ieși în public și de a rămâne, în public, ceea ce sunt ei în privat?
