Expoziţia “The Art of Banksy” care are loc la la Casa Vaida Voevod din Cluj între 1 august şi 3 noiembrie și unde pot fi văzute 50 de tablouri, fotografii şi obiecte 3D despre care organizatorii expoziției au anunțat că aparțin celebrului artist britanic Banksy, a fost trecută de artist pe lista evenimentelor false, invitând publicul să le trateze ”în cunoştinţă de cauză”.

Publicul ar trebui să ştie că în ultima vreme a apărut un val de expoziţii Banksy care nu sunt realizate de comun acord . Au fost organizate fără cunoştinţa sau implicarea artistului. Vă rugăm să le trataţi în cunoştinţă de cauză”, arată mesajul publicat pe site-ul lui Banksy cu titlul ”Retragerea produsului”.

Artistul, care a reuşit de-a lungul anilor să îşi păstreze identitatea ascunsă, a reacţionat şi faţă de alte evenimente similare, reproşul principal fiind legat de preţul biletelor. ”Eu nu cer bani oamenilor ca să-mi vadă arta decât dacă instalez un carusel”, spunea artistul într-o discuţie online privind o expoziţie neautorizată.

Majoritatea expoziţiilor făcute cu acordul artistului au avut intrare liberă sau preţuri de până în 4 dolari.

Preţul biletelor pentru expoziția de la Cluj este de 35 de lei în timpul săptămânii şi 40 de lei în week-end, în timp ce elevii, studenţii şi pensionarii vor plăti 20 de lei de luni până vineri şi 30 de lei sâmbătă şi duminică.

Banksy a devenit un pictor extrem de apreciat în universul artistic, fiind celebru pentru desenele sale de tip graffiti realizate pe diverse clădiri importante, însoţite adeseori de comentarii cu tentă socială.

În 2018, “Girl with balloon”, o pictură semnată de acesta, s-a autodistrus imediat după ce a fost adjudecată, pentru 1,185 de milioane de euro

Banksy a apărut în documentarul “Exit Through the Gift Shop”, pe care l-a şi regizat şi în care îşi prezintă opera, fără a-şi dezvălui însă nicio secundă chipul. Filmul său a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun documentar în anul 2011.

Banksy, care îşi ascunde identitatea, preferând să rămână în anonimat, este originar din Bristol, un oraş din sud-vestul Angliei. Artistul britanic combină adeseori în operele sale umorul şi arta subversiunii: el şi-a exercitat arta pe zidurile din New Orleans, după uraganul Katrina, dar şi pe zidul din Cisiordania care îi separă pe israelieni de palestinieni.

Considerat un reprezentant al curentului street art, artistul este renumit pentru faptul că îşi tachinează publicul, dar şi autorităţile, iar lucrările sale sunt extrem de originale, făcându-i pe privitori să vadă lucrurile într-o cu totul altă lumină.

În 2009, el şi-a instalat 100 de opere în muzeul de artă din Bristol chiar în faţa oficialilor prezenţi la un vernisaj. În trecut, Banksy a reuşit să introducă pe ascuns în incinta Disneyland o statuie în mărime naturală ce reprezenta un deţinut de la Guantanamo.

În toamna anului 2013, operele sale au fost prezentate într-o expoziţie inedită pe zidurile clădirilor din New York. Desenele artistului britanic au fost protejate cu grilaje şi agenţi de pază.

În luna ianuarie 2015, o colecţie ce include 32 de desene create de Banksy a fost vândută cu aproape 435.000 de lire sterline (580.000 de euro) la o licitaţie organizată în Marea Britanie.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania