Am aflat ca astazi este sfantul Alexandru. Eu sunt Alexa in actele romanesti – desi numele meu real este de fapt Elek, ca tata si bunicul meu si cine stie cati altii inaintea lor.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

Apropiatii mi-au spus intotdeauna Elek: tata, mama, sotia mea, fratele meu, bunicii mei, fostii colegi de scoala si prietenii din copilarie. Am cunoscut odata pe cineva din Romania, care atunci cand isi dadea cartea de vizita punea sau nu cu pixul un punct intre prenumele si numele sau in adresa lui de email: “Daca vreau sa fiu contactat de respectivul, atunci adaug punctul. Daca nu, nu”, mi-a spus el cand a adaugat punctul cu pixul pe cartea de vizita care mi-a dat-o. Cam asa este si cazul meu: rudele si prietenii mei buni stiu ca ma cheama Elek, restul imi spun Alex sau Alexa. …

De ce Alexa si nu Elek?

De ce sunt atunci Alexa in actele romanesti, incepand cu certificatul meu de nastere?

Care raspuns sa-l dau? … Cred ca stiti voi bine de ce, ma refer la cei nascuti inainte de 1989. La fel cum Istvan a devenit Stefan, sau Ferenc Francisc, sau Sandor Alexandru, sau Zsoka Suzana, sau Erzsebet Elisabeta. Bunicul meu a fost Doboli Elek in actele sale inainte de 1918, iar dupa 1918 a devenit Doboli Alexa. Tatal meu a fost Doboli Elek Denes pentru cei din familia lui, dar Doboli Alexa Deonisiu pentru statul roman.

Am citi undeva ca pentru oricine este foarte traumatic sa aiba un nume care ii produce discomfort, chiar repulsie, cum este Alexa in cazul meu. De cat sa ma injuri, mai bine spune-mi Alexa daca vrei sa ma faci sa ma simt rau.

Dar chestiile astea nu mai conteaza astazi, pentru ca acele vremuri s-au dus si daca m-as naste astazi m-ar chema Elek si in actele romanesti.

Cand am depus juramantul pentru a deveni cetatean American, judecatorul ne-a intrebat pe toti din sala daca vrem sa ne schimbam numele. Ar fi fost un efort de cateva secunde: as fi ridicat mana si as fi zis, “Yes, your honor. I want to change my name to …”, hmmm, sa zicem “Kenneth Di Boli”. Caci oricum numele meu de familie este deseori transformat de cei de aici in Di Boli sau DiBoli. Am ramas Alexa Doboli, din respect fata de tatal meu si fata de toti stramosii mei din Ardeal, dar si pentru ca asta m-am nascut si sunt eu la sfarsitul zilei.

Totusi, toate publicatiile mele profesionale, carti si articole, le semnez cu Alex. Din trei motive: pentru ca Alexa este aici nume de fata, pentru ca asa cum zic, nu mi-a placut niciodata Alexa, si pentru ca am vrut sa ma rup 100% de trecutul meu profesional din Romania: o patrie noua, un eu nou.

Am intrerupt traditia numelui Elek din familia mea in momentul in care baiatul meu cel mare a devenit Michael. Tata a fost putin deranjat de asta. Ce a mai contat? – noi devenisem ramura americana a familiei, nu mai eram cea traditionala din Ardeal. Am corectat putin situatia cand pe cel mic l-am numit Alexander, ceea ce este de fapt Sandor si nu Elek, desi la botezul sau in biserica reformata din Hunedoara am avut de grija sa-l cheme Elek si nu Sandor. Matusa mea, sora lui tata, mi-a zis atunci – “tatal tau ar fi fost fericit”.

Intelepciune si toleranta inainte de orice

Am avut mare noroc, pentru ca in familia mea faptul ca sunt Elek si nu Alexa nu a contat niciodata: nici in familia in care m-am nascut si nici in familia pe care mi-am format-o.

Dupa ce s-a nascut baiatul meu cel mare, nu l-am botezat pana cand a ajuns de doi ani si jumatate. Am fost foarte ocupati, alergam din stanga in dreapta, dar un motiv spinos in mintea mea a fost acela ca nu am stiut la ce biserica sa mergem: Sa fie cea protestanta, reformata, asa cum sunt eu? Sau sa fie cea ortodoxa, asa cum este sotia mea? Pentru ca sunt un tip neconfruntational, mi-am zis ca voi merge cu valul: voi zice – da – la oricare va fi sugestia sotiei mele: “daca spune ca mergem la ortodocsi, asta va fi. Ce mai conteaza? Doar asta este America!“

Nu i-am spus hotararea mea, dar am venit acasa intr-o zi ca sa-mi spuna ca a luat legatura cu preotul reformat din New York City si ca ne asteapta in ziua de ABC ca sa discutam botezul lui Mikey.

Deci sa recapitulez: faptul ca Mikey este acum protestant, reformat, asa cum sunt eu, tata, bunicul meu si toata familia mea de sute de ani a fost 100% decizia sotiei mele, care este ortodoxa. Am stiut intotdeauna ca este foarte desteapta, dar am inteles atunci si ca este foarte inteleapta si toleranta.

Numele meu nu este de cat varful iceberg-ului disonantei mele de identitate

“Disonanta” mea legata de numele meu, Alexa oficial in acte si nu Elek asa cum m-a strigat familia de cand ma stiu, nu este de cat varful icebergului pentru sentimental meu de om nascut in Ardeal.

Desi m-am nascut in Romania si (inca) am de jure cetatenia romana, nu am simtit nicioadata un atasament fata de tara. Mi-am indeplinit toate indatoririle cetatenesti cu onestie, credinta si to the best of my abilities. Chiar si in situatii in care altii (care se definesc patrioti) nu au facut-o: am fost in armata cand si asa cum mi-a cerut-o tara, am fost la Canalul Dunare-Marea Neagra, am facut munca patriotica, munci agricole, mi-am vazut de treaba, nu am creat probleme nimanui, nu am scuipat pe strada si nu am mancat seminte.

Dar sufleteste nu am simtit niciodata nimic fata de Romania. La fel cum nu am simtit nimic fata de Ungaria. Sau Cehoslovacia. Sau Polonia.

Pana am emigrat in America, mi-am trait toata viata doar in Ardeal si Banat, exceptia facand-o cele noua luni groaznice de armata intr-o cazarma din Bucuresti.

Nu neg, probabil ca am o imagine distorsionata si incorecta despre ce este in “afara Ardealului”, dar tin minte ca de la Bucuresti mi-au venit cuvantarile stupide ale lui Ceausescu, interminabilele emisiuni cu mizica patriotica, cartelarea mancarii, deciziile de a opri curentul electric si apa calda, urletele xenofobe a lui Vadim Tudor. Poate dincolo de Carpati a venit si Steaua care a castigat Cupa Campionilor sau Nationala de aur, doar ca eu am fost intotdeauna suporter Corvinul si mare fan al nationalei Italiei.

As minti acum daca as spune ca nu m-a deranjat si nu ma deranjeaza lipsa oricarui atasament fata de Romania. Cand merg in tara sa-mi vizitez mama si vad lumea imbracata in tricourile tricolore, imi spun – “What is wrong with me? Ce este defect in mine? De ce nu simt absolut nimic, atunci cand vad tricolorul?” Categoric ma deranjeaza si mi-e rusine ca lucrurile stau asa.

Dar cum spunem in America: “It is what it is”. Nu pot sa-mi impun o emotie care nu exista. Si nu pretind ca as fi altceva de cat ceea ce sunt.

Asta nu inseamna ca nu trebuie sa am o relatie cinstita si corecta cu tara a carei cetatenie (inca) o am: am considerat ca este cinstit sa nu votez din moment ce allegiance-ul meu fata de tara este neclar, iar copii mei nu au cetatenie romaneasca, desi ea ar fi putut sa le dea un acces facil la unele oportunitati din Europa occidentala. Am considerat iarasi ca ar fi incorect sa cer cetatenia pentru ei, din moment ce allegiance-ul meu este confuz. Anul viitor imi expira pasaportul romanesc si nu am sa-l mai reinnoiesc …

Am in schimb in biroul meu steagul istoric al Ardealului si pe cel al Tinutului Secuiesc. Ma prezint studentilor la curs ca sunt “Alex Doboli si m-am nascut in Transilvania.”

Scriind gandurile astea ma intreb – “Sunt un Iuda? Sunt nerecunoscator fata de tara unde m-am nascut? Sunt un tradator?”

Sper ca lumea sa fie generoasa si sa nu ma vada asa, pentru ca am spus-o intotdeauna: cei de peste Carpati sunt fratii mei, doar ca cei din Ardeal sunt mai mult de cat atat – sunt exact ceea ce sunt eu.

Acesta sunt eu: Elek Doboli, un ardelean la New York.        

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.

1 COMENTARIU

Comments are closed.