fbpx
12.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSOCIALPapa Francisc: nu pot uita un gest pe care l-am văzut în...

Papa Francisc: nu pot uita un gest pe care l-am văzut în România

Publicat în

spot_img
spot_img

În timpul călătoriei de întoarcere din Africa, unde în zilele 4-10 septembrie 2019 a vizitat Mozambicul, Madagascarul și Mauritius, papa Francisc a stat de vorbă, în avion, vreme de o oră și jumătate, cu jurnaliștii acreditați. Papa a răspuns, printre altele, la întrebările privind chestiunea demografică, la criticile care îi sunt adresate și a amintit un gest memorabil pe care l-a văzut în România.

În dialogul cu jurnaliștii, pontiful a amintit, printre altele, bucuria copiilor pe care i-a întâlnit în Mozambic, Madagascar și Mauritius. Unul dintre jurnaliști, mozambicanul Julio Mateus Manjate, l-a întrebat pe Suveranul Pontif cu privire la mesajul pe care ar dori să-l încredințeze după această călătorie apostolică. Papa a subliniat mai întâi importanța procesului de pace, a spus că una din maladiile sociale este xenofobia și, în fine, a pus accentul pe importanța chestiunii demografice, făcând o referință la un moment precis al vizitei efectuată în România.

”Africa este un continent tânăr, are o viață tânără. Dacă facem o comparație cu Europa, voi repeta ceea ce am spus la Strasbourg: mama Europă a devenit aproape bunica Europă, a îmbătrânit. Trecem printr-o iarnă demografică foarte gravă în Europa. Am citit, nu-mi amintesc bine despre care țară, dar e o statistică oficială a guvernului, că în 2050 țara respectiv va avea mai mulți pensionați decât persoane care lucrează. Acest lucru este tragic. Care este originea acestei îmbătrâniri a Europei? Eu, este o opinie personală, mă gândesc că rădăcina este bunăstarea, faptul de a fi atașați de bunăstare. ”Ne simțim bine, nu fac copii pentru că trebuie să cumpăr o vilă, trebuie să călătoresc, mă simt bine așa, un fiu este un risc, nu se știe niciodată…”. Se alege bunăstarea și liniștea, dar este o stare care te duce la îmbătrânire. În schimb, Africa este plină de viață. Am întâlnit în Africa un gest pe care îl văzusem în Filipine și la Cartagena, în Columbia: lumea care ridica în sus copiii ca și cum ar fi vrut să spună: ”Aceasta este comoara mea, aceasta este victoria mea, mândria mea”. Copilul este comoara celor săraci. Dar este comoara unei patrii, a unei țări. Același gest l-am văzut în Europa de Est, la Iași, mai ales bunica aceea care ridica copilul ca să-l văd: ”Acesta este triumful meu!”. Voi aveți acum provocarea de a-i educa pe acești tineri și de a face legi pentru tineri. Educația este în acest moment prioritară în țara ta. Este prioritar ca ei să crească având legi pentru formarea lor. Premierul R. Mauritius mi-a vorbit de acest lucru. Spunea că se gândește la provocarea de a face să crească sistemul educativ gratuit pentru toți. Gratuitatea sistemului educativ: este importantă pentru că există centre educative de înalt nivel, dar cu plată. Centre educative există în toate țările, dar trebuie multiplicate pentru ca educația să ajungă la toți. Legile pentru educație și sănătate sunt prioritare în acest moment”, a spus Suveranul Pontif.

Întrega discuție a Papei Francisc cu jurnaliștii se poate citi, în limba italiană, AICI.

Redactia

Articole recente

”Marșul pentru viață” – un eveniment ce vine în sprijinul femeilor însărcinate

Tema ediției din acest an este ”construim împreună pentru viață” și a fost inspirată de situația care a dus la moartea Alexandrei Ivanov, o mamă în vârstă de 25 de ani căreia nu i s-au acordat îngrijirile medicale necesare în urma unui avort spontan.

Dominic Fritz: Am semnat parteneriatul cu IFC, divizia de dezvoltare a Băncii Mondiale pentru un nou spital municipal la Timișoara

Dominic Fritz face primul pas pentru construirea unui spital nou în Timişoara

ADR Centru a lansat proiectul pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale din învățământul primar și secundar obligatoriu

Peste 16 milioane euro sunt alocați pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale

Consilierii locali din Târgu Mureș au aprobat proiectul reamenajării străzii Bolyai

Scopul proiectului este de a încuraja mobilitatea bazată pe mersul pe jos, cu bicicleta, diminuarea traficului rutier, reducerea congestiei în zona centrală, îmbunătățirea condițiilor de trafic

Mai multe articole de același fel

Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul e-Factura, extinsă până la 31 mai

De la implementarea sistemului RO e-Factura, Ministerul Finanţelor a avut numeroase discuţii şi întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru îmbunătăţirea platformei, iar prelungirea perioadei permite persoanelor impozabile să îşi continue adaptarea procedurilor/sistemelor la noile cerinţe, pentru a evita sancţiunile.

Conferinţă dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan, cu ocazia aniversării a 135 de ani de existenţă a Agenției Naționale de Presă AGERPRES

La mulți ani, AGERPRES!!! În 27 martie 2024 se împlinesc 135 de ani de la înfiinţarea primei agenţii de presă "românească, naţională şi autonomă", având titulatura de Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română - "Agence Telegraphique de Roumanie" - "Roumagence".