Ministrul Transporturilor, prezent joi pe șantierul lotului 1 al autostrăzii Sebeș-Turda a declarat, referindu-se la scandalul provocat de rezilierea contractului pentru lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, că traficul va fi permis numai după o expertiză independentă.

”Eu înțeleg că toată lumea vrea să deschidem autostrăzile, dar pot să deschid o autostradă când am suspiciunea că ar putea exista anumite cedări, până când nu mă asigur că acele zone sunt puse în siguranță? Nu pot să deschid un lot de autostradă cum a fost deschisă în 2014 Sibiu-Orăștie și apoi să avem o cedare, să o ia autostrada la vale. Nu pot să fac lucrul acesta. Ar fi un gest de inconștiență!” a spus Răzva Cuc.

Ministrul a mai spus că acolo sunt ”probleme grave”, menţionând că sunt fisuri la kilometrul 57. Răzvan Cuc a declarat că săptămâna viitoare merge cu reprezentanții presei și va lua la pas întregul lot 3 al autostrăzii Lugoj-Deva pentru ca toată lumea să vadă exact toate problemele pe care reprezentanții CNAIR le-au identificat pe acest lot unde, cu aproape o lună în urmă, contractul cu constructorul spaniol a fost reziliat la un grad de realizare a autostrăzii de peste 99%.

Asociaţia Pro Infrastructură a acuzat recent Ministerul Transporturilor şi CNAIR de „manipulări grosolane“ şi „circ mediatic“, spunând că există zeci de fisuri asemănătoare cu cea prezentată ca problemă majoră pe lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva, iar aceasta se află într-o zonă pe care nu se va circula până în 2024.

API acuză CNAIR că escaladează conflictul şi se agaţă de fiecare crăpătură, în încercarea de a justifica rezilierea de contract cu constructorul spaniol al lotului 3. „CNAIR şi ministrul Cuc au declanşat un circ mediatic făcut pe baza unei manipulări grosolane, prezentând o fisură în asfalt fără a preciza locul acesteia: la graniţa cu lotul 2 de la Holdea, acolo unde nu se va circula cel puţin până în 2024, tronson abia scos la licitaţie în 03.07.2019. Este manipulare să măsori cu pixul o crăpătură (vezi fotografia de mai jos), fără să spui că au existat zeci de fisuri asemănătoare remediate pe multe segmente inaugurate recent, remedieri făcute în perioada de garanţie pe banii constructorilor”, acuză API.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania