Liderul grupului Renew Europe din Parlamentul european și președinte al partidului Plus, Dacian Cioloș, a vaut timp de două zile, la Paris, discuții politice cu președintele Franței, Emmanuel Macron, cu premierul Édouard Philippe, dar și cu liderul En Marche, Stanislas Guerini.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

Conform afirmațiilor lui Dacian Cioloș, aceasta a fost prima dintr-o serie de întâlniri cu liderii de stat și de guvern și cu liderii politici care fac parte din grupul politic Renew Europe cu care va avea discuții în următoarele săptămâni.

”Cu președintele Macron am discutat azi prioritățile politice ale grupului, inițiativa organizării unui summit Renew în această toamnă, dar și despre comisarii propuși să facă parte din echipa Von der Leyen și audierile acestora în Parlamentul European. Ca să fie clar și pentru cei care încă mai au dubii, în privința comisarilor nominalizați nu am dat și nu dau niciun cec în alb nimănui. Reînnoim Europa este un grup bazat pe integritate, principii, valori și angajament proeuropean”, a declarat Dacian Cioloș.

Cioloș susține că evaluarea tuturor comisarilor desemnați, inclusiv a celor aparținând grupului Renew Europe, va avea la bază trei criterii fundamentale: angajamentul față de valorile europene, integritatea și posibilele conflicte de interese, competența și viziunea în privința portofoliilor pe care le vor conduce. Aceste criterii vor fi aplicate în aceeași măsură tuturor candidaților, indiferent din ce familie politică fac parte, sau de statul membru care i-a propus.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.